Metodele didactice bazate prioritar pe acţiunea de comunicare orală dialogată sunt predominante în cadrul procesului de învăţământ, inclusiv prin valorificarea acestora la nivel de procedee didactice integrate în structura altor categorii de metode didactice. Cele mai des utilizate sunt metoda conversaţiei euristice şi metoda dezbaterii.
Conversaţia este metoda didactică de bază cu o istorie străveche, actualizată în prezent sub formula de „dialog socratic“, extrem de eficient în acţiunea de învăţare în clasă prin descoperire dirijată, semidirijată, autodirijată. În pedagogia postmodernă (contemporană), dezvoltată în perspectiva paradigmei curriculumului, este consacrată în varianta conversaţiei euristice sau a „conversaţiei maieutice“.
Conversaţia euristică îndeplineşte funcţia specifică de descoperire a cunoştinţelor şi de valorificare a competenţelor elevilor, realizată prin efort propriu de învăţare/autoînvăţare necesar pentru îndeplinirea obiectivelor concrete ale activităţii de instruire (lecţiei etc.), propuse de profesor prin operaţionalizarea scopului general al unităţii de instruire/învăţare (temei, capitolului etc.).
Conversaţia euristică este subordonată unui scop pedagogic general care solicită elevilor competenţa prelucrării propriilor cunoştinţe (acumulate în timp formal, nonformal, dar şi informal), necesară pentru dobândirea de noi cunoştinţe (fundamentale, operaţionale; procedurale/deprinderi şi priceperi, angajate în rezolvarea de probleme), condiţionate calitativ de formarea-dezvoltarea unor atitudini pozitive faţă de învăţare/autoînvăţare.
Structura de acţiune a metodei conversaţiei euristice, subordonată funcţiei sale specifice, include procedee didactice realizate ca operaţii de: a) interogare a clasei de elevi; b) investigare a fondului de cunoştinţe al elevilor; c) angajare a competenţelor cognitive şi socio-afective ale elevilor (obţinute în timp), în îndeplinirea obiectivelor concrete care vizează: c-1) dobândirea de noi cunoştinţe; c-2) aplicarea vechilor cunoştinţe în contexte noi; c-3) antrenarea atitudinilor pozitive faţă de învăţare/autoînvăţare care condiţionează succesul şcolar şi extraşcolar pe termen scurt, mediu şi lung.
Acţiunea didactică eficientă, care susţine metoda conversaţiei euristice, este realizată la nivelul unui „dialog socratic“ construit pe baza următoarelor tipuri de întrebări: a) întrebări deschise (cum caracterizaţi fenomenul, procesul, activitatea…?; cum clasificaţi…?; cum comparaţi…?; cu ce scop propunem soluţia, activitatea…?); b) întrebări închise centrate asupra unor cunoștințe fundamentale/concepte, principii, norme, legi, formule; date istorice, geografice, literare etc. (cum definiți…?; ce reprezintă… ?; care sunt…?; unde se află… ?); c) întrebări reproductive pentru reactualizarea, fixarea unor cunoștințe de bază necesare pentru descoperirea unor noi cunoștințe (ce reprezintă…?; câte tipuri de fenomene, procese cunoașteți în cadrul categoriei…?;  care este informaţia necesară pentru…?; când/cum putem utiliza informaţia…?); d) întrebări de recunoaștere (în ce categorie se integrează fenomenul, procesul, activitatea…?); e) întrebări productive cognitiv, pentru înţelegerea, aplicarea, analiza, sinteza, evaluarea critică a cunoștințelor (fundamentale, operaţionale; procedurale, condiţionale): e-1) întrebări cauzale  (de ce…?); e-2) întrebări relaționale (cum…?; în ce context…?); e-3) întrebări ipotetice (dacă… atunci…?); f) întrebări productive, de descoperire (opuse întrebărilor de reproducere), care facilitează înţelegerea cauzală (de ce…?…; pentru ce…?); g) întrebări convergente „care îndeamnă la analize, comparații, sinteze, integări de date, asociații de idei, elaborări de noi generalizări“; h) întrebări divergente „care exersează gândirea pe traiectorii inedite“ implicând răspunsuri multiple, soluţii diverse etc; i) întrebări de evaluare „care solicită emiterea de judecăți de valoare – întrebări de anticipare, de predicție etc.“, necesare pentru luarea de decizii pedagogice optime (parţiale, finale; nonformale, formale) în cadrul lecţiei etc (Ioan Cerghit, Metode de învăţământ, 2006, pp. 140-143).
Prof. univ. dr. Sorin CRISTEA