Metoda instruirii programate este aplicată special în cadrul unor construcţii curriculare  care includ sarcini didactice rezolvabile prin operaţii logice (şi pedagogice), în raport de informaţia prezentată, structurată liniar (în paşi mici) sau ramificat (în paşi ceva mai mari). Conţinutul integral al temei propuse este ordonat progresiv pe „segmente de cunoştinţe“ care favorizează participarea eficientă a tuturor elevilor la acţiunea de învăţare/autoînvăţare angajată în îndeplinirea fiecărei sarcini didactice şi verificarea imediată a răspunsului elaborat individual prin control / autocontrol cu funcţie de întărire pozitivă sau negativă. Astfel de construcţii curriculare sunt validate într-un cadru metodologic oficializat care urmăreşte validarea programei (dacă  90% din răspunsuri sunt corecte) şi perfecţionarea sa (în raport de observaţiile critice înregistrate pe parcursul activităţii).
Aplicarea metodei instruirii programate solicită utilizarea unor mij­loace didactice adecvate. Reprezentative sunt maşinile didactice (mecanice, electrice, electronice, informatice, în raport de evoluţia istorică a tehno­logiei valorificate) şi manualele programate.
Manualele programate traduc pedagogic programele şcolare într-o variantă de exprimare atent elaborată, analizată şi sistematizată „fără goluri şi generalităţi“. Informaţiile selectate sunt ordonate progresiv la nivel de bază de date care susţine stăpânirea deplină a cunoştinţelor asimilate anterior, înainte de a trece la noi cunoştinţe necesare în acţiunea de învăţare / autoînvăţare în clasă şi în afara clasei. Limitele inerente sunt de ordin material (volum mare; cantitate mare de hârtie) şi moral (posibilitatea elevului de „a trişa“ căutând soluţia înainte de a analiza variantele necesare pentru a lua decizia pedagogică optimă).
Evoluţia istorică a manualelor programate reflectă tendinţa de perfec­ţionare a acestor mijloace didactice în plan: a) tehnologic, prin trecerea de la suportul mecanic şi electric la cel electronic şi informatic; b) pedagogic, prin implicarea acţiunilor subordonate activităţii de instruire (predarea, învăţarea, evaluarea), în mod asamblat (ca maşini de predare-învăţare-evaluare),  nu separat (doar ca maşini de predare, de învăţare sau de examinare).
Avantajele pedagogice ale instruirii programate sunt evidente în con­textul deschis al procesului  de învăţământ,  abordat în sens larg şi restrâns. În sens larg, instruirea  programată joacă rolul pozitiv de model pedagogic deschis, capabil să reconstruiască „didactica în versiune programată“ (Vincenty Okon).  În sens restrâns, instruirea  programată joacă rolul unei metode didactice aptă să raţionalizeze acţiunea de învăţare / autoînvăţare în condiţii de individualizare deplină, susţinută prin operaţii de control/autocontrol permanent a rezultatelor obţinute, cu utilizarea unor mijloace didactice speciale (manuale şcolare şi maşini de învăţare programate mecanic, electric, electronic şi informatic).
Limitele acestei metode  didactice sunt generate de tendinţa de: a) uti­lizare excesivă a formei de organizare individuală a instruirii, care perturbă corelaţia pedagogică necesară între profesor şi clasa de elevi; b) ato­mizare accentuată a conţinutului care trebuie  predat-învăţat-evaluat la nivel unitar, în raport de competenţele vizate pe termen mediu şi lung; c) „tutelare“ a învăţării, pe un circuit univoc, „pas cu pas“, favorabil mai mult gândirii convergente, decât gândirii divergente. Între aceste limite, profesorul îşi poate asuma doar unele funcţii secundare fixate tradiţional în zona transmiterii dirijiste a învăţării şi a corectării externe a rezultatelor.
Soluţiile pedagogice utile solicită valorificarea statutului profesorului de manager al clasei care îndeplineşte funcţii generale de organizare a resurselor pedagogice (informaţionale, umane, didactico-materiale) ale activităţii, de planificare curriculară a obiectivelor – conţinuturilor de bază – metodologiei instruirii, de evaluare continuă, formativă a rezultatelor obţinute cu scop de reglare-autoreglare.
 Prof. univ. dr. Sorin CRISTEA