Instruirea programată reprezintă metoda didactică bazată predominat pe acţiunea de raţionalizare a învăţării / autoînvăţării în condiţii speciale: a) normative – un set de principii de organizare a învăţării / autoînvăţării (divizarea materiei, întărirea pozitivă/negativă, activizarea tuturor elevilor; învăţarea individuală în ritm propriu); b) tehnice – mijloace de învăţământ adecvate, în evoluţie istorică, în plan tehnologic şi pedagogic („maşini de învăţare“ mecanice, electrice, electronice, automatizate, cibernetizate, informatizate; manuale programate).
Funcţia specifică metodei instruirii programate este cea de raţionalizare a acţiunii de învăţare/ autoînvăţare prin condiţionare operantă realizată la nivel de întărire liniară (imediată) sau ramificată (mediată), pozitivă, dar şi negativă (în cazul reluării răspunsului pentru corectarea/ completarea primei variante). Scopul pedagogic general asumat – raţionalizarea specială a instruirii – este  operaţionalizat la nivel de obiective concrete rezolvabile gradual pe circuitul pedagogic: a) comandă (prin algoritm de predare) – b) răspuns (prin algoritm de învăţare – autoînvăţare în condiţii de activizare a cunoştinţelor învăţate) – c) conexiune inversă (prin algoritm de control / autocontrol) – d) reglare-autoreglare (la nivel strategic de evaluare/ autoevaluare continuă. formativă).
Structura de bază, corespunzătoare funcţiei specifice, include operaţiile  gândirii care asigură: a) analiza conţinutului instruirii divizat în paşi mici (în cazul programării liniare) sau mai mari în cazul programării ramificate); b) prescrierea strictă a procesului didactic pentru parcurgerea fiecărui „pas“, iniţiat la nivel de „algoritm de predare“, devenit algoritm de învăţare/autoînvăţare; c) evaluarea continuă a rezultatelor, liniară sau ramificată, la nivel de algoritm de control/autocontrol. Procedeele didactice, integrate în structura de acţiune a instruirii programate, sunt preluate din zona metodelor: a) de raţionalizare a instruirii pe bază de fişe, algoritmizare, programare (inclusiv pe calculator); b) centrate pe acţiunea practică (exerciţiul algoritmic şi euristic) sau pe cercetarea directă (experimentul) şi indirectă (demonstraţia).
În cadrul procesului de învăţământ sunt valorificate, în mod special, instruirea bazată pe programarea liniară (Skinner) şi pe ramificată (Crowder).
Primul tip de programare, se bazează pe parcurgerea liniară a secvenţelor didactice în paşi mici, în ritm individual. Structura operaţională include: informaţia predată / evocată / actualizată – sarcina didactică de rezolvat (exerciţiu, temă, problemă) – indicaţia pedagogică pentru rezolvarea sarcinii didactice – spaţiul pentru scrierea / completarea / corectarea răspunsului corect. În plan normativ implică respectarea unor principii specifice: rezolvarea strictă a sarcinii; conducerea univocă a elevilor; evitarea răspunsurilor greşite sau incomplete; orientarea în direcţia descoperirii soluţiilor corecte; coordonarea răspunsurilor.
Cel de-al doilea tip de programare se bazează pe construirea unor răspunsuri la  alegere. Funcţia didactică este cea de stimulare a acţiunii de învăţare / autoînvăţare în paşi ceva mai mari, în condiţii de alegere a răspunsului corect din variantele propuse, răspuns  întărit pozitiv (dacă este ales corect) sau negativ (dacă este ales incorect, ceea ce presupune o reluare a alegerii). Structura operaţională include întrebări care verifică nivelul cunoştinţelor necesare – orientează elevul spre cunoştinţele de bază  – fixează cunoştinţele principale prin exerciţii raţionale – promovează învăţarea / autoînvăţarea raţională, care asigură alegerea răspunsului corect. În plan normativ, implică respectarea unor principii specifice: recunoaşterea răspunsului corect pe baza testului alegerii repetate; valorificarea erorilor (în acţiunea de corectare, completare, aprofundare a cunoştinţelor); coordonarea procesului de gândire (a operaţiilor logice implicate în construirea răspunsurilor).
Prof. univ. dr. Sorin CRISTEA