Formele de comunicare analizate în articolele anterioare au implicații pedagogice directe la nivel explicit și implicit:
1) comunicarea culturală, prin capacitatea de a conferi substanță axiologică (morală, științifică, tehnologică, artistică etc.) mesajelor și comportamentelor pedagogice ale principalilor „actori ai educației” (profesorii și elevii); 2) comunicarea eficientă, prin capacitatea de a oferi un model-ideal de realizare a mesajelor didactice la nivelul interdependenței profesor-clasă de elevi; 3) comunicare interpersonală, prin capacitatea de susținere psihosocială complexă (cognitivă și noncognitivă) a repertoriului comun necesar între profesor și elev; 4) comunicarea nonverbală, prin capacitatea de nuanțare a comunicării verbale la nivel de repertoriu comun, susținut afectiv; 5) comunicarea paraverbală, prin capacitatea de a oferi resurse speciale mesajelor verbale și nonverbale, prin „elemente vocale și prozodice” (inten­sitate, ritm, accente, timbru, intonație etc.).
6) Comunicarea în situații de criză. Este definită la nivel de: a) „parte componentă a procesului de management al crizei”, care include „acțiuni de gestionare a strategiei, mesajului, timpului și canalelor de distribuție necesare pentru comunicarea eficientă” (cu partenerii, cu factorii de decizie, cu presa, cu consumatorii, cu clienții etc.); b) „activitate coordonată, structurată, punctuală, focalizată pe dezamorsarea crizei prin metode de comunicare eficientă și rapidă” (Dicționar enciclopedic de comunicare și termeni asociați, coord. Marian Petcu, 2014, pp. 120, 121). În cadrul activității de instruire, organizată formal sau nonformal, în contextul procesului de învățământ, acest tip de comunicare implică sesizarea și rezolvarea situațiilor conflictuale apărute în clasa de elevi (grupul organizat extrașcolar etc.) de ordin disciplinar, dar și cognitiv și noncognitiv, în situații de învățare.
Funcțiile specifice comunicării în condiții de criză, în cadrul clasei/grupului de elevi, vizează: a) identificarea situațiilor conflictuale și a tipologiei pedagogice a acestora (morale, intelectuale, etc.); b) prevenirea evoluțiilor care pot genera situații de criză; c) rezolvarea conflictelor prin metode specifice educației morale sau intelectuale, centrate pe acțiunea de comunicare dialogată (prin conversație, dezbatere, asalt de idei etc.).
7) Comunicarea socială. Are ca funcție „influențarea cetățenilor în sensul de a abandona comportamentele prejudiciabile, la nivel individual și colectiv”, cu scopul „de a adopta conduite dezirabile la nivelul comunității” (ibidem, p. 115). Nu se reduce la acțiunea de informare, ci presupune operații de explicare, argumentare, justificare, interpretare socială a unor activități, decizii, situații promovate în context determinat. Este tratată și la nivelul unei forme specifice de „comunicare publică”; evoluează pe fondul distincției existente între: a) comunicarea socială – „care se adresează cetățenilor priviți ca indivizi autonomi, responsabili de propriile comportamente”; b) comunicare societală – care „se adresează unei colectivități privită în ansamblul său” (vezi campania pentru promovarea valorilor civismului, democrației, interculturalității etc.).
Funcțiile specifice comunicării sociale vizează: a) convingerea partenerilor sociali; b) constrângerea unor actori sociali, care perturbă/inhibă etc. comunicarea socială; c) evaluarea modului în care are loc procesul de comunicare socială. Vizează comportamente sociale esențiale referitoare la: a) securitatea socială; b) sănătatea populației; c) educația formală, nonformală, informală, promovată/receptată la scara întregului sistem de învățământ; d) economia din perspectiva resurselor, eficienței, modelului de dezvoltare etc.; e) politica, din perspectiva valorilor democrației sociale; f) mass-media etc.
Importanța comunicării sociale, implicit și a comunicării pedagogice, este probată de faptul că: a) orice „comunicare umană poate fi doar socială”; b) orice societate susține sociabilitatea necesară tuturor membrilor săi prin „dimensiunea comunicare care este fundamentală” (ibidem, p. 116).

Așteptăm la redacție materiale (educație, didactică, pedagogie, reformă, cultură, societate, opinii etc.) pentru a le publica în revista tipărită și pe site-ul revistei “Tribuna învățământului”.
Email: tribuna@megapress.ro