Prioritatea acordată educației intelectuale la nivelul programelor și al practicilor școlare întreține „mai multe pericole: revenirea deghizată la o psihologie a facultăților; pretenția unei gimnastici a spiritului; privilegiul acordat anumitor discipline de învățământ, considerate mai formative decât altele; iluzia unui transfer automat al competențelor la alte domenii de activitate”. În acest context este necesară o nouă abordare „de tip cognitivist”, care poate reînnoi proble­matica educației intelectuale. Direcțiile inovatoare au în ve­de­re reconstrucția educației intelectuale din perspectiva: a) me­ta­­cognitivă; b) creativității și cunoașterii fluide; c) programării neuro-lingvistice; d) „școlii gândirii” (Michel Minder, op. cit., 466-477).
Perspectiva metacognitivă conferă educației intelectuale o resursă de evoluție constructivă la nivelul interacțiunii dintre psihologia cognitivă și didactica generală. Solicită elevului raportarea cunoștințelor la propriile procese cognitive, de per­cepție și reprezentare, dar mai ales de gândire și memorie. Are ca scop general realizarea autoreflecției asupra stadiului atins în cunoaștere. Acest scop general este specificat la nivelul a trei obiective de referință: a) tratarea cunoașterii ca proces de construcție; b) practicarea metacogniției; c) rezolvarea conflic­telor cognitive.
Obiectivul specific educației intelectuale, la nivel de tratare a cunoașterii ca proces de construcție, vizează formarea la elev „a atitudinii de autoconstrucție a cunoașterii”. În spiritul constructivismului sociocultural, lansat de Vîgotski, mesajul pedagogic va fi promovat la nivel de tranzacție (de la infor­mare la formare pozitivă), nu de transmitere (a informației fără nicio condiționare formativă). În consecință, cunoașterea va fi dobândită de elev mai mult ca un proces supus per­manent interpretării decât ca un produs preluat de la profesor. Iar interiorizarea sa va fi realizată de fiecare elev în condiții de contextualizare a învățării, „plecând de la situații particulare, de la istoria sa afectivă, cognitivă și culturală”.
Obiectivul specific educației intelectuale, la nivel de practicare a metacogniției, vizează trecerea de la autoreflecția cognitivă la „crearea mediului în care cei ce învață să poată interacționa” asistați și îndrumați de profesor. În termeni pedagogici, acest obiectiv specific implică: a) decontextuali­zarea învățării – ceea ce presupune dezvoltarea capacității elevului de a utiliza cunoștințele în contexte diferite; b) abor­darea sarcinii de învățare ca problemă cu „semnificație personală” pentru elev.

Etapele educației intelectuale, care trebuie parcurse din perspectiva practicii metacognitive, sunt următoarele: a) pro­cesul metacognitiv – elevul conștientizează activitățile cognitive efectuate”; b) judecata metacognitivă – elevul „expri­mă o judecată asupra activităților sale cognitive sau a produsului acestora” ; c) decizia metacognitivă – elevul „modi­fică sau nu activitățile sale cognitive sau produsul acestora în funcție de rezultatul judecății sale metacognitive” (vezi B. Noel, La Metacognition, De Boeck, Paris, Bruxelles, 1991, apud M. Minder, op. cit.).
Obiectivul specific educației intelectuale, la nivel de rezolvare a conflictelor cognitive, vizează clarificarea raporturilor elevului cu cunoașterea în contextul unor situații pedagogice „inevitabil conflictuale” în cadrul relației didactice cu programa școlară și cu profesorul. Avem în vedere: a) „con­fruntarea elevului cu propria sa cunoaștere” – conștientizarea acestei situații creează premisa raportării corecte a elevului la sarcinile de învățare, determinate de cerințele programei școlare; b) confruntarea generată de condiția asimetrică în care se află profesorul și elevul – ceea ce impune ca „profe­sorul să cunoască situația în care învață elevul”, ca premisă necesară pentru transformarea relației didactice în corelație didactică permanentă (auto)perfectibilă. Problema funda­men­tală este cea a identificării, în spațiu și timp pedagogic optim, a acestor conflicte cognitive în vederea rezolvării lor pedagogice optime, prin valorificarea optimă a resurselor pe­da­gogice ale educației intelectuale, generale și specifice.
 Prof. univ. dr. Sorin CRISTEA