Deciziile pedagogice ale profesorului care vizează planificarea lecției sunt esențiale la nivelul corelației scop general – obiective operaționale – conținuturi de bază. La acest nivel, planificarea sau conceperea curriculară a lecției este stabilizată: a) teleologic, ca orientare spre atingerea unui scop general și a unor obiective operaționale; b) valoric, prin conținuturile de bază, fixate epistemologic și pedagogic, conform scopului general și obiec­tivelor operaționale.
Conținuturile de bază sunt selectate conform scopului general, urmărit în termeni de competențe pe termen mediu, și obiectivelor operaționale, realizabile ca performanțe concrete până la sfârșitul lecției. Sunt exprimate specific, în funcție de natura disciplinei de învățământ (matematică, științe ale naturii, științe socioumane etc.), în termeni de: formule, deprinderi de calcul, strategii de rezolvare de probleme, date factuale, concepte de bază, teorii, principii etc.
Scopul general exprimă unitatea dintre competența psiho­logică vizată pe termen mediu și conținutul de bază al capitolului sau modulului de studiu, reflectat specific la nivelul lecției. Obiectivele operaționale, deduse din scopul general, definesc un număr convențional de două-cinci sarcini concrete ale elevilor, realizabile prin valorificarea unor conținuturi de bază, observabile și realizabile pe tot parcursul lecției, evaluabile conform unor criterii explicite (calitative, cantitative) precizate la începutul acti­vității. În plan normativ, obiectivele operaționale trebuie: a) anun­țate la începutul lecției, înaintea etapei de evaluare inițială; b) con­centrate asupra unor sarcini didactice unitare, divizate prin criterii de evaluare situate între un grad minim – mediu – maxim; în această perspectivă, trebuie delimitate obiectivele operaționale, fixate convențional între două-cinci, de obiectivele de evaluare, în număr de trei, subordonate fiecărui obiectiv operațional, obiective de evaluare cunoscute și sub denumirea de „subobiective”; c) core­late între ele, pe tot parcursul lecției, în cadrul secvenței de evaluare inițială și în mod special a celei de „predare a lecției noi”, concepută curricular ca activitate de predare-învățare-evaluare.
Receptarea, interiorizarea și valorificarea conținuturilor de bază, în cadrul oricărei lecții, depinde de stadiul atins în instruire/învățare, identificabil la nivel de competențe inițiale (a) sau avansate (b), dobândite sau necesare, care pot fi definite în termenii taxonomiei lui Bloom: a)cunoaștere simplă, înțelegere, aplicație; b) analiză, sinteză, evaluare critică. Realizarea lor efectivă prin performanțe concrete, observabile și evaluabile pe tot parcursul lecției, poate fi anticipată între un grad minim – mediu – maxim, care permite individualizarea instruirii și securizarea sa psihologică prin cultivarea sentimentului succesului școlar la nivelul tuturor elevilor clasei.
Metodele de instruire reprezintă căi de acțiune eficientă stabilite de profesor pentru reușita învățării la nivelul clasei de elevi. Lecția se bazează, de regulă, pe: a) o metodă stabilită de profesor în funcție de scopul general și de forma de organizare (ca tip de lecție: de comunicare, de formare de deprinderi, de sistematizare; mixtă); b) mai multe procedee, stabilite de profesor pentru sprijinirea anumitor secvențe sau subsecvențe ale metodei, dar și pentru înlo­cuirea imediată a metodei când aceasta nu este preluată de clasa de elevi (un exemplu tipic îl constituie exercițiul); din această perspectivă, metoda reprezintă componenta cea mai flexibilă a planificării instruirii.
Evaluarea instruirii reprezintă o altă componentă flexibilă a planificării instruirii, bazată pe decizii ale profesorului cu scop de reglare-autoreglare permanentă a activității realizată pe tot parcursul lecției. Avem în vedere mai multe tipuri de decizii, inițiale, continue și finale, nonformale și formale (note, calificative etc.), susținute de metode clasice sau alternative, realizabile în forme orale, scrise sau practice, interne și externe, integrate deplin în structura activității de instruire, în spiritul paradigmei curriculumului.
Prof. univ. dr. Sorin Cristea