Analiza procesului de elaborare a deciziei pedagogice în perspectivă managerială valorifică un nou model de conducere socială. Această perspectivă marchează evoluția istorică a managementului: a) teleologică, prin saltul de la conducerea administrativă, birocratică (parcelară, standardizată, punctuală, reproductivă), tipică societății industrializate timpurii, la con­ducerea managerială, conceptuală (globală, optimă, strate­gică, inovatoare), afirmată în societatea postindustrială, informa­țio­nală, bazată pe cunoaștere; b) metodologică, prin valorificarea interdisciplinară a modelelor de conducere afirmate în econo­mie, sociologie, psihologie socială etc.
Procesul de decizie managerială în societatea postmodernă, informațională, bazată pe cunoaștere, angajează saltul de la abor­darea administrativă, behavioristă a conducerii, centrată asu­pra relației stimul – răspuns, la dimensiunea constructivistă a con­du­cerii, realizabilă în plan pedagogic pe parcursul unui traseu dinamic dezvoltat între: a) cerințele mediului exprimate la nivel:
a-1) obiectiv (prin funcția și structura de bază a educației);
a-2) subiec­tiv (prin finalitățile educației); a-3) normativ (prin axiome, legi, principii ale educației).
Modelul managerial afirmat istoric în ultimele decenii evi­den­țiază existența mai multor etape necesare în procesul de elaborare a deciziei sociale, pe care o putem interpreta (și) din perspec­tivă pedagogică (vezi T.T. Paterson, Theorie du management, Gauthier-Villars, Paris, 1969, p. 24).
1) Receptarea informației. Poate fi realizată la diferite niveluri de referință, susținute gradual, progresiv, în termeni psihologici de percepție, reprezentare, cunoaștere lo­gică/ra­țională/conceptuală; presupune o înțelegere a „stimu­lilor”, care trebuie receptați și interiorizați ca cerințe: a) obiective – expri­mate prin funcția gene­rală a educației (formarea-dezvoltarea personalității) și structura de bază a educației (corelația educator-educat); b) su­biec­tive, exprimate prin finalitățile educației (ideal, scopuri generale; obiective generale, specifice, concrete); c) nor­mative, exprimate prin axiome, legi, principii ale educa­ției/instruirii.
2) Identificarea problemei fundamentale. Poate fi realizată prin analiza globală, optimă, strategică, inovatoare a structurii de funcționare a educației, la nivel de model-ideal. Implică elabo­rarea proiectului pedagogic curricular realizabil într-un context determinat (sistem de învățământ, proces de învățământ, acti­vități concrete, de educație/instru­ire/orientare/consilie­re/cer­ce­tare pedagogică etc.); situații concrete condiționate de rapor­turile existente între activitatea concretă și resursele pedagogice (infor­maționale, umane, didactico-materiale, financiare) exis­tente.
3) Alegerea unui mod de acțiune în context pedagogic deter­minat. Implică: a) elaborarea mesajului pedagogic optim/opti­mizat/optimizabil la nivelul interdependenței necesare perma­nent între informare – formare pozitivă (din perspectiva educa­tului); b) construcția permanentă a repertoriului comun (edu­cator-educat), (auto)perfectibil în plan cognitiv, dar și noncog­nitiv (afectiv, motivațional, volitiv, caracterial).
4) Aplicarea și perfecționarea modului de acțiune prin strategii de dirijare a educației (care integrează diferite metode didactice, forme de organizare, stiluri manageriale) și de eva­luare/auto­evaluare (inițială, continuă, finală) a rezultatelor edu­cației/instru­irii etc. pe diferite circuite de conexiune inversă (externe și inter­ne), raportabile permanent la un context intern și extern deschis.
Tipurile de decizie socială, determinate managerial, pot fi integrate într-un sistem adaptabil la specificul domeniului de refe­rință. La baza lor este situată funcția managerială de organizare-planificare a activității de referință (pedagogică), desfășurată verti­cal, la nivel: a) politic – prin decizii de politică a educației; b) de programare – prin decizii care vizează elaborarea programelor școlare etc. c) de interpretare – prin decizii cu scop de reglare-autoreglare a activității; d) de operare rutinară – vezi decizii punctuale; e) de operare automatizată – prin decizii reproductive.
Prof. univ. dr. Sorin CRISTEA