Afirmarea pedagogiei ca ştiinţă socio-umană, specializată în studiul educaţiei, este realizată pe parcursul unui proces istoric îndelungat, încă neîncheiat. Această situaţie explică, în mare parte, cauza de fond a „crizei educaţiei“ persistentă la nivelul sistemelor moderne şi postmoderne de învăţământ reformate permanent din perspectiva altor ştiinţe socio-umane sau chiar a unor ideologii suprapuse matricei de bază a pedagogiei, insuficient stabilizată epistemologic şi recunoscută social.
Legitimarea statutului pedagogiei de ştiinţă socio-umană specializată în studiul educaţiei solicită fixarea fundamentelor sale epistemologice la nivel de:

1. a) tip de cunoaştere specific, validat în sistemul ştiinţelor în general, în cadrul ştiinţelor socio-umane în special;
2. b) obiect de studiu specific – EDUCAŢIA – definit şi analizat prin concepte pedagogice fundamentale, stabilizate epistemologic;
3. c) normativitate specifică, necesară pentru ordonarea obiectului de cercetare specific (educaţia) la nivel macrostructural – prin axiome şi legi – şi microstructural, prin principii şi reguli;
4. d) metodologie de cercetare specifică, elaborată conform caracteristicilor obiectului de cercetare specific (educaţia), ordonat prin normativitatea specifică angajată în plan macrostructural (vezi cercetarea pedagogică fundamentală) şi microstructural (vezi cercetarea pedagogică operaţională);
5. e) sistem al ştiinţelor pedagogice/educaţiei dezvoltat specific, intradisciplinar şi interdisciplinar, pe fondul valorificării „matricei disciplinare” de bază, fixată la nivel de pedagogie generală sau de ştiinţe pedagogice fundamentale: Teoria Generală: a Educaţiei, a Instruirii (Didactica generală), a Curriculumului (a proiectării curriculare a educaţiei şi a instruirii la toate nivelurile sistemului de învăţământ), a Cercetării pedagogice (realizată prioritar din perspectiva pedagogiei, nu a altor ştiinţe socioumane/vezi „Cercetarea în educaţie”).

Problemele critice persistă până în prezent, la toate cele cinci niveluri de referinţă.
Pedagogia păstrează încă un tip de cunoaştere nespecifică, interferată de abordări preluate din limbajul comun, din alte domenii (artă, filosofie, politică/ideologie, economie) sau din alte ştiinţe socio-umane (psihologie, sociologie, management, ştiinţele comunicării etc.).
Obiectul de cercetare specific pedagogiei – educaţia – este analizat uneori la un nivel parţial, fenomenal (exterior, superficial), static (actual), propriu altor ştiinţe socio-umane (psihologie, sociologie, management, ştiinţele comunicării etc.), fără legătură sau chiar în contradicţie cu conceptele fundamentale proprii pedagogiei (educaţie, funcţie şi structură de bază, finalităţi, conţinuturi şi forme generale, sistem de educaţie/învăţământ), care definesc educaţia la nivel global, profund (esenţial), dinamic (în evoluţie istorică).
Normativitatea specifică pedagogiei, necesară pentru ordonarea activităţii de educaţie, este fixată doar în plan microstructural la nivel de principii şi reguli angajate, îndeosebi, în zona activităţii de instruire sau în politicile educaţiei. Normativitatea necesară în plan macrostructural, la nivel de axiome şi legi ale educaţiei/instruirii/proiectării educaţiei şi instruirii rămâne o problemă critică, insuficient abordată în cadrul activităţii de cercetare pedagogică fundamentală.
Metodologia de cercetare specifică pedagogiei este orientată prioritar, uneori exclusiv, doar la nivel microstructural, în zona investigaţiei experimentale, a relaţiei liniare dintre cauză şi efect, dintre stimul şi răspuns. Abordarea marilor probleme ale educaţiei (finalităţile, valorile, reforma sistemului, curriculumul ca paradigmă şi model de proiectare) solicită cercetarea pedagogică fundamentală, hermeneutică şi istorică.
Sistemul ştiinţelor pedagogice/educaţiei solicită o construcţie cu caracter deschis în cadrul căreia nucleul epistemic tare este fixat la nivelul  ştiinţelor educaţiei fundamentale. Ştiinţele educaţiei aplicate şi cele construite interdisciplinar sunt subordonate epistemologic ştiinţelor educaţiei fundamentale (vezi Teoria generală: a Educaţiei, a Instruirii, a Curriculumului, a Cercetării pedagogice).
Prof. univ. dr. Sorin CRISTEA