Abordarea comunicării pedagogice din perspectivă istorică implică raportarea la paradigmele afirmate în domeniul educației și la teoriile comunicării, dezvoltate în ultimele decenii, reflectate în evoluțiile actuale înregistrate în zona proiectării curriculare a mesajelor didactice. Ca acțiune specifică, subordonată activității de instruire, comunicarea pedagogică fixează statutul diferit al predării în cadrul paradigmelor afirmate istoric: a) acțiune prioritară, dirijistă, în raport cu învățarea și evaluarea – în cazul paradigmei magistrocentriste (pedagogia premodernă); b) acțiune corelată cu învățarea, abordată predominant psihologic (paradigma psihocentristă) sau social (paradigma sociocentristă) – în cazul paradigmelor pedagogiei moderne; c) acțiune integrată deplin în structura activității de instruire concepută ca activitate de predare-învățare-evaluare – în cazul paradigmei curriculumului (paradigmă a pedagogiei postmoderne în societatea postmodernă).
Evoluțiile istorice ale teoriilor comunicării, în cea de-a doua jumătate a secolului XX, coincid cu procesele inovatoare declan­șate, la nivelul proiectării instruirii, de paradigma curriculumului afirmată, după lansarea sa în 1949, prin cartea lui R.W. Tyler „Principii de design ale instruirii”. În consecință, teoriile comunicării, dezvoltate din perspectiva mai multor științe (matematică, cibernetică, sociologie, psihologie, economie etc.) pot fi valorificate pedagogic la nivelul proiectării instruirii, în zona specială a construcției și perfecționării mesajelor didactice.
Comunicarea din perspectivă matematică (E.A. Shannon, The Mathematical Theory of Comunication, 1948) promovează schema liniară: a) sursa de informație, care produce un mesaj; b) emițătorul care transformă mesajul în semnale transmisibile și accesibile receptorului; c) receptorul care primește mesajul „pe care îl reconstruiește plecând de la semnale”; d) destinația – „persoana sau lucrul căruia i se transmite mesajul”. Pregătește terenul pentru abordarea cibernetică a comunicării eficiente, care va apela la „noțiunile de informație, transmitere a infor­mației, codare, decodare, recodare, redundanță, zgomot perturbator și libertate de alegere” (A. și M. Mattelart, Istoria teoriilor comunicării, 2001, op. cit.).
Comunicarea din perspectivă cibernetică (N. Wiener, Cybernetics or Control Communication in the Animal and Machine, 1948) anticipează importanța „unei noi materii prime – infor­mația”. Doar prin calitatea acesteia este posibilă „lupta împotriva entropiei – tendință a naturii de a distruge ceea ce este ordonat și de a accelera degradarea biologică și dezordinea socială”. Funcționarea sistemului social depinde de suma infor­mațiilor (n.n., de calitate) care constituie „măsura gradului său de organizare”, la fel cum entropia – care generează criza la nivel de sistem social (economic, politic, de învățământ etc.) – devine „măsura gradului său de dezorganizare” (ibidem, p. 50). În cazul sistemului de învățământ, informațiile de calitate, selectate și valorificate optim la nivelul mesajelor pedagogice, repre­zintă premisa funcționării sale corecte la scară socială.
„Modelul circular, retroactiv” al informației, promovat de cibernetică, va influența teoriile despre comunicarea eficientă în spațiul social, inclusiv în cel pedagogic. Teza de bază este cea a construirii unei viziuni circulare a comunicării, în cadrul căreia „receptorul are un rol la fel de important ca și emițătorul”. Cercetările ulterioare (anii 1960, „Școala de la Palo Alto”) susțin ipoteza, cu impact pedagogic major, conform căreia: a) „esența comunicării rezidă în procesele relaționale și interacționale”; b) „orice comportament uman are o valoare comuni­cativă” – relațiile și interrelațiile existente în cadrul oricărei activități sociale (n.n., pedagogice) fiind interpretabile ca resurse ale „unui vast sistem de comunicare”. Noțiunea de comunicare definește un proces social permanent, care integrează în structura sa toate componentele verbale și nonverbale, dar și semnificațiile directe și indirecte, formale, nonformale, informale, dependente de un context intern și extern, aflat în continuă schimbare și transformare.
Prof. univ. dr. Sorin CRISTEA