Rectorul SNSPA, contribuție la spațiul comun de învățământ superior euro-latinoamerican

Rectorul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA), prof. univ. dr. Remus Pricopie, preşedintele Forului Academic Permanent America Latină şi Caraibe – Uniunea Europeană (FAP ALC-UE), a deschis, alături de ministrul ecuadorian al educației, Monserrat Creamer, un webinar dedicat parteneriatului strategic biregional America Latină şi Caraibe – Uniunea Europeană. Parteneriatul are ca obiectiv construirea unui spațiu comun de învățământ superior, ştiință, tehnologie și inovare.

Evenimentul a fost organizat de Universidad Técnica Particular de Loja din Ecuador și Forul Academic Permanent America Latină şi Caraibe – Uniunea Europeană, în parteneriat cu Organizația Statelor Ibero-Americane pentru dezvoltarea spațiului comun de învățământ superior Euro-Latino-American (OEI), Institutul Americilor din Franța, SNSPA și Erasmus Student Network.

Invitați speciali ai evenimentului au fost personalități precum Mariano Jabonero – secretarul general al OEI, Ana Capilla – coordonatoare pentru educație, învățământ tehnico-profesional și știință a OEI, Adrián Bonilla – director executiv al EU-LAC, Kostis Giannidis – președinte al Erasmus Student Network, Héctor Casanueva – vicepreședinte al FAP ALC-UE, Juan Manuel García – președinte al Consiliului pentru asigurarea calității în învățământul superior din Ecuador, Carlos Quenan – vicepreședintele Institutului Americilor din Franța.

SNSPA apreciază că „noua conjunctură globală generată de pandemia Covid-19 determină consecințe la nivel global, pe termen mediu și lung. În vederea stabilirii unor acțiuni comune ale celor două regiuni, experții internaționali din domeniul educației, participanți la eveniment, au propus și evaluat un nou scenariu post-pandemic pentru internaționalizarea învățământului superior, din perspectiva creării spațiului comun și integrării academice UE-ALC, care să răspundă provocărilor cu care se confruntă sistemul educațional din statele UE, America Latină și zona Caraibilor”.

Este de reamintit că „Forul Academic Permanent America Latină și Caraibe – Uniunea Europeană a luat naștere după Primul Summit Academic al UE-CELAC, care a avut loc la Santiago de Chile în ianuarie 2013, odată cu Primul Summit al șefilor de state și guverne din Europa, America Latină și zona Caraibilor. Scopul său este consolidarea Spațiului de învățământ superior, știință, tehnologie și inovare, considerat una dintre prioritățile relației UE-CELAC.

Prof. univ. dr. Remus Pricopie a preluat conducerea Forului Academic Permanent America Latină și Caraibe – Uniunea Europeană în anul 2018. Secretariatul Executiv al Forului este asigurat de Institutul de Studii Latino-Americane din cadrul SNSPA, condus de prof. univ. dr. Iordan Bărbulescu, președintele Senatului SNSPA, de Universitatea din Cordoba (Argentina), de Universitatea Miguel de Cervantes (Chile) și de Universitatea din Guadalajara (Mexic)”.

Foto: SNSPA

Distribuie acest articol!