Interviu cu prof. Ion Dobre, președintele SIP ,,Prof. Ion Neacșu“ Buzău

Stimate domnule președinte, nu cred că greșim prea mult dacă spunem că învățământul românesc se află într‑o situație unică – la început de an școlar este lipsit de ministru.  Cum credeți că s‑a ajuns la această situație aberantă? Cine este vinovat și cum afectează acest lucru școala, elevii, cadrele didactice?

Este unanim recunoscut că învățământul este prioritate națională. Asta prevede  legea educației naționale, asta clamează politicienii în campaniile electorale. În fapt, lucrurile nu stau deloc așa. Învățământul se scufundă, an de an, ca urmare a politicilor incoerente, a schimbărilor permanente la conducerea ministerului, a reformelor fără fond pe care fiecare din cei 20 de miniștri perindați la conducerea ministerului au dorit să o impună. S‑a ajuns în această situație aberantă ca urmare a politizării excesive și a birocrației, care a ajuns la un nivel alarmant. Am învățat de la țările cu rezultate foarte bune în sistemul educațional că investiția în educație trebuie făcută pe termen lung, că e nevoie de politici educaționale unanim acceptate, că educația nu se poate face decât cu resurse materiale și umane suficiente și de calitate. Dacă nu înțelegem aceste aspecte, nu sunt speranțe ca școlile să funcționeze în condiții normale, cu finanțare corespunzătoare, cu personal didactic auxiliar și nedidactic suficient, cu elevi motivați și cu o bază materială corespunzătoare.

Din cauza blocajului politic și financiar, câteva școli din țară au fost în pericol să nu își deschidă porțile în septembrie. Cât de mare este imixtiunea politicului în școala românească? În județul Buzău? În opinia dvs., mai putem scăpa de acest flagel?

Igienizarea și curățenia generală în unitățile școlare se face, de regulă, cu personalul nedidactic. Numărul acestora a scăzut foarte mult întrucât posturile au fost blocate pentru angajare și din acest punct de vedere toate unitățile școlare au nevoie de personal. La acest moment, nu avem normative în baza cărora să completăm posturile rămase libere prin pensionare, demisie sau din alte motive. Normativele vechi elaborate în anul 1998 au fost abrogate odată cu intrarea în vigoare a Legii educației naționale. Lipsa de personal coroborată cu lipsa de finanțare au dus la imposibilitatea deschiderii anului școlar în condiții optime în toate unitățile școlare.

Tot sistemul bugetar este excesiv politizat, iar, din acest punct de vedere, învățământul nu face excepție. Începând cu funcția de ministru pentru Educație, continuând cu funcțiile de inspectori din inspectoratele județene și  terminând cu ultima funcție de conducere din unitățile școlare,  totul este controlat politic.

Județul Buzău nu face excepție. S‑a generalizat atât de mult, că aproape a devenit normalitate. Am ajuns în situația de a ne bucura când inspectorul școlar general ori inspectorii școlari generali adjuncți nu mai sunt în grațiile superiorilor, pentru că doar atunci aceștia te tratează ca partener de dialog. Am avut situații în care unii din cei enumerați s‑au folosit de funcție și au luat decizii în contradicție cu reglementările legale pentru că știau că nu li se poate întâmpla nimic.

Mi‑aș dori să putem schimba aceste lucruri, acest flagel, dar asta presupune să schimbăm mentalitatea clasei politice sau, de ce nu, chiar clasa politică. Greu de crezut că vom reuși în următorii 10‑20 de ani.  

S‑a tăiat în luna august, de la Educație, un miliard și ceva de lei, iar dacă va avea loc noua rectificare bugetară, zvonurile sunt că se va tăia din nou. De ce s‑a ajuns aici și cum afectează acest lucru noul an școlar?

Rectificarea negativă de 1,03 miliarde de lei pentru Educație a dovedit din nou că nu reprezentăm un domeniu prioritar, așa cum prevede Legea educației. Au fost luați 400 de milioane de lei de la cheltuieli de personal, pe motiv că s‑a supraestimat bugetul. În realitate, sunt bani economisiți ca urmare a aplicării, prin programul de salarizare EDUSAL, a unor sporuri la salariul avut în decembrie 2016 și nu la salariul avut în plată la data plății. Astfel, peste 85% din cadrele didactice pierd la venitul net realizat lunar sume importante de bani. Prin acordul încheiat de Guvernul României cu sindicatele reprezentative din învățământ, această situație trebuia rezolvată până la 1.09.2019. Termenul nu a fost respectat și nici nu au intenția să‑l respecte. Din nou am apelat la instanțele de judecată pentru a se pronunța pe această speță.

O altă parte din banii retrași de la învățământ aveau destinația plății generate de sentințele judecătorești, în special cele referitoare la dobânzi. Deși sentințele vorbesc de dobândă sub formă de daune interese moratorii, care înseamnă dobândă penalizatoare, reprezentanții ministerului transmit inspectoratelor școlare să plătească o dobândă mult mai mică, dobânda remuneratorie. Am fost nevoiți să ne adresăm instanțelor, să deschidem sute de dosare, să cerem să precizeze felul dobânzii cuvenite. Sigur că sentințele sunt toate de partea noastră, dar banii nu se mai regăsesc în bugetul Ministerului Educației.

Cea mai mare parte din sumă, 440 de milioane de lei, a fost retrasă de la ,,Asistență socială“, de la programul pentru stimularea învățământului ,,Merg la școală“. România este țara europeană cu cel mai mare grad de abandon școlar. Peste 50.000 de elevi abandonează școala pe parcursul unui an școlar. Din cei aproximativ 2.400.000 de elevi, aproape 800.000 de elevi provin din mediul rural, din familii foarte sărace unde nevoia de hrană trece înaintea oricărei alte nevoi. Niciun ministru nu a reușit să diminueze acest fenomen nici măcar atunci când a avut la dispoziție bani europeni. 

Monitorul Educației și Formării 2019 a fost dat publicității. Conform raportului, România este sub media UE la absolut toți indicatorii avuți în vedere și stă mai prost decât stătea în 2009. E o surpriză pentru dvs. acest lucru? Ce s‑a întâmplat din 2009 până în 2019 cu școala românească?

Raportul dat publicității de specialiștii din Comisia Europeană evidențiază că în toate statele europene se impune nevoia de reformă. Constatăm că în multe dintre acestea se pune accent pe o finanțare corespunzătoare, cu strategii pe termen lung, cu identificarea nevoilor educaționale și adaptarea ofertei la cerințele pieței forței de muncă. Ar trebui să urmăm exemplul Estoniei, care și‑a elaborat o strategie educațională pentru perioada 2021‑2035. Miniștrii educației, și înainte, și după 2009,  au făcut cam ce au dorit în acest domeniu. Fără a avea la bază un studiu real, fără o consultare cu cei implicați în actul educațional ori partenerii de dialog social, cu beneficiarii educației, sunt modificate sau elaborate acte normative care schimbă regulile după cum cred de cuviință.

Avem nevoie de politici coerente, de predictibilitate, de resursă umană corespunzătoare și care să acopere nevoia de formare sub toate aspectele. Aș prezenta un singur exemplu. La nivelul județului Buzău sunt înregistrați aproximativ  600 de copii cu cerințe educaționale speciale integrați în învățământul incluziv sau special. Profesori itineranți în județ sunt în număr de 15, iar pentru a acoperi necesarul de posturi ar trebui să avem cel puțin 60 de profesori cu această specializare.

Legea prevede ca un profesor itinerant să lucreze cu 8‑12 elevi.  Desigur, acesta este doar un exemplu, cauzele sunt multiple și încep cu subfinanțarea sistemului, cu lipsa politicilor coerente și a unei strategii educaționale pe termen lung. Dacă nu schimbăm aceste lucruri, nu va fi o surpriză pentru nimeni dacă la următorul raport vom fi tot aici.  

La nivelul sindicatului pe care îl conduceți, care sunt problemele cu care vă confruntați? Ce se întâmplă cu plata sentințelor judecătorești?

Sindicatul Învățământului Preuniversitar Buzău este condus de o echipă pe care eu o coordonez. Implicarea activă a fiecărui membru din Biroul Operativ și faptul că niciunul dintre noi nu poate fi acuzat de partizanat managerial sau politic ne‑au impus ca parteneri de dialog onești și credibili, preocupați doar de scopul pentru care am fost aleși. Prin Statutul propriu, am interzis ca vreunul dintre noi să facă parte dintr‑un partid politic, iar eu și colegii din conducerea operativă nu vom putea fi aleși în conducerea locală, regională a vreunui partid politic decât după cel puțin un an de la retragerea ori terminarea mandatului. Acestea și toată activitatea noastră de până acum au dus la creșterea încrederii autorităților locale și a partenerilor de dialog și astfel cele mai multe ,,neînțelegeri“ le rezolvăm prin dialog. La acest moment, este pentru prima dată când nu avem niciun proces pe rol pentru decontarea navetei, iar marea majoritate a primarilor au înțeles că directorul de școală trebuie să ocupe postul ca urmare a aplicării metodologiei.

Sentințele judecătorești au fost plătite integral, cu excepția a trei unități școlare unde s‑a plătit parțial.

Suma datorată de MEN pentru județul Buzău a fost mai mică în comparație cu alte județe, întrucât am reușit să plătim jumătate din sentințe încă din anul 2017. Chiar și așa, am întâmpinat greutăți după ce reprezentanții din minister, responsabili cu salarizarea, au transmis inspectoratelor școlare să plătească o dobândă mult mai mică decât cea cuvenită. Am fost obligați să cerem instanțelor locale și celor de apel să precizeze, prin lămurire de dispozitiv, care dintre cele două dobânzi (remuneratorie sau penalizatoare) trebuie plătită. Desigur că sentințele ne‑au fost favorabile, dar am fost obligați să deschidem peste o sută de procese care au întârziat plata.

Tot la acest început de an școlar, violența, agresivitatea în școala românească au atins cote îngrijorătoare. Cum de s‑a ajuns aici? Cine se face vinovat de dispariția siguranței din școala românească?

Este greu pentru mine să identific factorii care au dus la escaladarea acestui fenomen. Se pare că întreaga lume se confruntă cu astfel de manifestări de violență, în unele cazuri chiar tragice. În țări foarte dezvoltate au fost și sunt tot mai multe atacuri de o cruzime greu de imaginat. Mă gândesc că aceste exemple au constituit modele pentru cei cu un psihic fragil, instabil, pentru care metodele actuale de identificare, de diagnosticare nu sunt eficiente.

Și în România, violența, agresivitatea sunt prezente în toate mediile sociale, de la vârstnici până la copii. Școala nu face excepție și, din păcate, nu se manifestă numai în rândul copiilor, o regăsim, deopotrivă, în rândul părinților și a cadrelor didactice. Vinovați suntem toți pentru că nu reușim să împiedicăm astfel de manifestări. Se dovedește că nu este suficient să ai paznic în școală, că montarea camerelor de supraveghere nu‑i descurajează pe cei violenți, că profesorul de serviciu devine de multe ori spectator întrucât cei certați cu regulile și dedați violenței nu au rețineri în a‑i lovi și pe aceștia.

Se impune, după părerea mea, o mai mare implicare a forțelor pregătite în vederea păstrării ordinii și disciplinei care să primească atribuții specifice de intervenție în unitățile de învățământ, adoptarea unei legislații care să‑i descurajeze pe cei cu tendințe de agresivitate concomitent cu dezvoltarea de programe educaționale specifice. 

Ultima întrebare: cu ce gânduri ați pășit în noul an școlar?

Fiecare an școlar începe cu emoții pentru marea majoritate a cadrelor didactice. Împărtășesc aceste emoții și după 30 de ani de carieră didactică. Mi‑am rememorat generațiile de copii care au trecut la alt ciclu de învățământ și care mi‑au oferit multe satisfacții prin rezultatele pe care le‑am obținut cu ei. Trebuie să continui cu cei care vin.

Din perspectiva sindicală, nu se întâmplă o schimbare majoră între anii școlari, întrucât o mare parte din vacanța de vară este întreruptă periodic de etapele privind mișcarea personalului didactic, de concursurile de titularizare și de obținere a gradelor didactice.

Și la începutul acestui an m‑am gândit la cum ar fi cu un buget de 6% pentru învățământ în anul ce urmează, așa cum legea prevede, m‑am gândit la o lege a educației elaborată după consultarea publică și o dezbatere reală, la un ministru apolitic care să dea predictibilitate, credibilitate și stabilitate sistemului educațional.

Sunt gândurile tuturor slujitorilor școlii, gânduri care, dacă ar fi puse în practică, ar pune România pe harta țărilor civilizate, ar ajuta educația să țină cât mai mulți oameni ,,vii“.

,,Un om educat se deosebește de un om needucat, așa cum un om viu se deosebește de un om mort“ așa cum a spus Aristotel.

Interviu realizat de Oana PANAIT