
Foto: Prof. univ. dr. Alexandru Rafila la maratonul vaccinării (foto UMFST Târgu Mureș)
Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie George Emil Palade din Târgu Mureș a înregistrat un record de participare la maratonul de vaccinare, cu peste 5.000 de persoane vaccinate în 48 de ore. Prof. univ. dr. Alexandru Rafila, reprezentantul României la Organizația Mondială a Sănătății și prof. univ. dr. Leonard Azamfirei, rectorul UMFST, au administrat vaccin unui mare număr de persoane.
Apreciind participarea populației, munca profesorilor, studenților, asistenților medicali voluntari, prof. univ. dr. Alexandru Rafila a remarcat „încrederea populaţiei în profesioniştii din sănătate, în cadrele didactice de la Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţă şi Tehnologie, pentru că lucrul ăsta este cel care contează cel mai mult”. În egală măsură, a subliniat, „este vorba de interesul populaţiei. Nu ne interesează niciun fel de apartenenţă politică, de conotaţie politică a acestei acţiuni. Trebuie să fie beneficiară întreaga populaţie, întreaga comunitate, iar comunitatea mureşenilor se pare că a înţeles acest lucru foarte bine şi a utilizat aceste servicii de vaccinare. Ce se întâmplă la nivel naţional, sigur sunt semnale pozitive. Aţi văzut că o parte dintre restricţii au fost ridicate. Vaccinarea oferă o mare oportunitate, este oportunitatea de a nu ne întoarce la restricţii. Dacă reuşim în campania de vaccinare, atunci avem o şansă şi cred că acesta trebuie să fie un mesaj foarte puternic, să nu ne întoarcem la restricţii”.
Prof. univ. dr. Leonard Azamfirei: „Fiecare persoană care se vaccinează este o şansă în plus pe care o dăm vieţii locuitorilor acestui judeţ”.