Reconstrucția teoriei curriculumului  prin hărțile conceptuale

Reconstrucția teoriei curriculumului este necesară pentru depășirea contradicției, persistentă în timp, între cercetările aplicative, extinse continuu la nivelul proiectării educației, și cercetările fundamentale, insuficient realizate și angajate în stabilizarea epistemologică a domeniului. Problema, semnalată și în Enciclopedia Internațională a Curriculumului, este justificată prin faptul că „practica curriculumului are o istorie îndelungată“, în timp ce „teoria producerii curriculumului este de dată relativ recentă“ (J. Goodlad, Introduction Curriculum as Field of Study in A. Lewy (ed.), International Encyclopedia of Curriculum, Pergamon Press, Oxford, 1991).

Teoria curriculumului, validată academic sub formula ușor pleonastică de „teoria și metodologia curriculumului“, este marcată și în prezent de:

a) instabilitatea epistemologică a conceptelor sale fundamentale (denotative, normative, metodologice/pragmatice), generată de tendința de abordare descriptivă, narativă sau chiar ideologică a realității pedago­gice reflectată (proiectarea curriculară a educației și a instruirii la nivel de sistem și de proces de învățământ);

b) poziționarea ambiguă în cadrul științelor fundamentale ale educației între teoria generală a educației și teoria generală a instruirii (didactica generală), ceea ce perturbă procesul de focalizare asupra obiectului de studiu specific (proiectarea curriculară a educației și a instruirii la toate nivelurile sistemului și ale procesului de învățământ), deturnat uneori/deseori prin tendința de preluare necondiționată a unor concepte pedago­gice proprii didacticii generale (obiectivele instruirii/procesului de învățământ; conținuturile instruirii/procesului de învățământ: planul de învățământ, programele/manualele/auxiliarele școlare).

Validarea epistemologică, necesară la nivel de teorie generală a curriculumului, solicită construcția conceptelor pedagogice fundamentale pe baza a trei criterii valorice asumate programatic, care au în vedere dimensiunea obiectivă a realității definită la nivel general, abstract/esențial, stabil/istoric: a) sfera de referință (generală); b) funcția fundamentală, esențială (de maximă generalitate și profunzime); c) structura de bază (stabilă) – interdepen­dența dintre componentele principale, vitale, necesare în orice context (la nivelul realității reflectată conceptual).

Respectarea acestor trei criterii valorice de ordin logic și epistemologic asigură:

a) construcția corectă, solidă și flexibilă, a conceptelor pedagogice fundamentale care asigură o judecată sintetică și analitică asupra realității reflectată în plan denotativ, dar și normativ și metodologic (proiectarea curriculară a educației și a instruirii la toate nivelurile sistemului și ale procesului de învățământ);

b) eliminarea oricărei tendințe de abordare descriptivă, narativă sau ideologică a realității reflectată (proiectarea curriculară a educației și a instruirii la toate nivelurile sistemului și ale procesului de învățământ) care generează definiții (denotative, normative și metodologice) supradimensionate cantitativ și diluate calitativ, amplificate ideologic și schematizate birocratic, prezente încă în literatura de specialitate din domeniul teoriei și al practicii curriculumului.

Conceptele pedagogice fundamentale, stabilizate epistemologic pe baza crite­riilor valorice evocate, susțin „matricea disciplinară a domeniului“ consolidată în cadrul paradigmei curriculumului, afirmată în epoca istorică postmodernă (contemporană), din a doua jumătate a secolului XX până în prezent. O astfel de „matrice“, fixată profund la nivel de „nucleu epistemic tare“, implică articularea a trei categorii de concepte fundamentale (necesare în construcția oricărei științe): denotative, normative/prescriptive, metodologice/pragmatice (Sorin Cristea, Cercetarea și învățământul în condiție postmodernă (I, II), în Tribuna învățământului, Serie Nouă, Nr. 14-15; 16/2021; Jean-François ­Lyotard, ­Condiția postmodernă. Raport asupra cunoașterii, trad. Editura Babel, București, 1993).

1. Conceptele pedagogice denotative definesc și analizează obiectul de studiu specific al teoriei generale a curriculumului = proiectarea curriculară a educației și a instruirii la toate nivelurile sistemului și ale procesului de învățământ.

2. Conceptele pedagogice normative/prescriptive definesc și analizează modalitățile de ordonare a obiectului de studiu specific al teoriei generale a curriculumului, necesare la nivel: a) macrostructural, prin axiome și legi ale proiectării curriculare; b) microstructural, prin principii ale proiectării curriculare.

3) Conceptele pedagogice metodologice/pragmatice definesc și analizează mo­delele de cercetare pedagogică: a) fundamentală (istorică și teoretică) necesară pentru consolidarea epistemologică a teoriei generale a curriculumului; b) aplicată (operațională, empirică, experimentală), necesară pentru perfecționarea permanentă a activității de proiectare curriculară a educației și a instruirii la nivel de sistem și de proces.

(Re)Construcția teoriei generale a curriculumului, ca știință fundamentală a educației, necesară pentru validarea sa epistemologică, este posibilă în condiții de cercetare pedagogică fundamentală, istorică și teoretică (logistică, axiomatică) (Jean Piaget, Psychologie et épistémologie, Éditions Gonthier, Paris, 1970).

Cercetarea pedagogică fundamentală istorică evidențiază saltul de la modelul „pedagogiei prin obiective“ (concrete/operaționale), promovat, în anii 1960, în cadrul paradigmei tehnocentriste (Mager, Bloom), la paradigma curriculumului, a centrării educației (și a instruirii) pe finalitățile sistemului și ale procesului de învățământ, construite la nivelul interdependenței necesară între cerințele educatului, psihologice (definite în termeni de competențe) și sociale (definite în termeni de conținuturi de bază validate de societate) (Dewey, Tyler, Bloom, Bruner, De Landsheere, D’Hainaut, Pinar).

Cercetarea pedagogică teoretică elaborează logistica necesară pentru a putea construi epistemologic teoria generală a curriculumului, logistică susținută prin definirea conceptelor fundamentale, în funcție de care este promovată axiomatica domeniului, argumentată la nivel de modele-ideale care pot fi reprezentate prin diferite hărți conceptuale.

I. Teoria generală a curriculumului este validată epistemologic pe baza conceptelor pedagogice fundamentale: a) denotative, care definesc și analizează obiectul de studiu specific; b) normative/prescriptive, care definesc și analizează normativitatea specifică; c) metodologice/pragmatice, care definesc și analizează metodologia de cercetare specifică, fundamentală (istorică și teoretică) și aplicată (operațională, experimentală, empirică).

II. Modelele-ideale evidențiază di­mensiunea esențială a realității pedagogi­ce reflectată la nivel general, abstract, stabil de conceptele pedagogice fundamentale, denotative, normative și metodologice, articulate la nivel de „nucleu epistemic tare“ sau de „matrice disciplinară“ a Teoriei generale a curriculumului.

III. Hărțile conceptuale, elaborate în raport de conceptele fundamentale aflate la baza modelelor-ideale „îndeplinesc funcția pedagogică de prezentare a informațiilor“ sub formă de idei esențiale, articulate logic și epistemologic în „cuvinte și fraze plasate în dreptunghiuri sau cercuri, în unități conectate într-o structură ierarhică ramificată descendent“, care favorizează, stimulează, facilitează, instruirea/autoinstruirea eficientă.

de Sorin CRISTEA – profesor universitar

Articolul integral poate fi citit în revista Tribuna Învățământului nr. 25-26 / ianuarie-februarie 2022

Distribuie acest articol!