Recompensă pentru 37 de „Tinere condeie”

Concursul național „Tinere condeie”, patronat de Ministerul Educației Naționale și Uniunea Scriitorilor, și-a desemnat în vara aceasta câștigătorii, după o selecție dificilă, complicată, cu peste 1400 de calificați la faza ultimă.
Președintele juriului, dl Tudor Opriș, prof. dr., scriitor, care de cinci decenii rostuiește cu infinită pasiune, migală și obiectivitate cea mai importantă competiție (creativă) literară pentru tineret. Din cei 77 de premiați (provenind din 19 județe și București) – la palierele gimnaziu și liceu –, cei mai buni, în număr de 37, au fost recompen­sați de minister, prin strădania Doamnei Cătălina Chendea, insp. șc. în MEN, cu o tabără de creație durând cinci zile (24-29 august 2013), la Muncel – Iași, în condiții optime, asigurate de amfitrionii Daniel Stătescu (director la Direcția Sport și Tineret) și Francisc Andreiaș (administrator).
De călăuzirea adolescenților poeți, prozatori, dramaturgi… s-au ocupat îndrumători cu experiență de peste două decenii – profesorii Paul Aretzu (șeful nostru), Călin Chincea, Gh. Cârstean, Iulian Bitoleanu, precum și alții mai tineri, Dorina Coravu, Dinu Bălan, Oana Agache, Marilena Luciu, cu toții fie scriitori, fie critici, eseiști ori doctori în filologie, redactori șefi… Un câștig l-a reprezentat cooptarea prof. Olimpiu Nușfelean, poet, eseist.
Noua ediție, una echilibrată, fără lideri, ca Mihai Cârje, Emil Noni Iordache în alte evuri, a confirmat pepinierele literare din Suceava, București, Dâmbovița, Buzău, Neamț, Alba, Teleorman, Sălaj, Mehedinți… și a revelat că marile orașe (cu universități puternice), chiar cu intermitență, Iași, Cluj, Craiova, Sibiu, Galați – pe când Timișoara, Oradea, Brașov, Tg-Mureș? –. se pot reînscrie pe orbita succesului, precum în anii ’80 – ’90 (prin Eugeniu Nistor, Carmen Negulei, Dorel Bacoș…).
În mirificul decor naturist moldav, cu amfiteatru în aer liber, activitățile au fost structurate în ședințe de cenaclu – două pe zi –, secondate de recenzări de cărți, reviste, o excursie la Iași, la care s-a adăugat la final un agreabil program artistic.
 
Despre Robert Pindic, Maria Girip, Andrada Artamanov, Ioana Resteman, Lavinia Nichifor, Miruna Rădulescu, Ioana Pașcalău se va mai auzi și dincolo de revistele Ramuri, Bucovina, Cronica, Oglinda Literară…
Dintre cei care au citit, ne-am oprit la câțiva care promit mult…
Andrada Artamanov (Tulcea) a încântat prin texte confesive, încărcate de dramatism și ludic, actualizând o atmosferă bacoviană, „risipind” cu generozitate metafore.
Proza Adelinei Pascale (Tulcea) – discursivă, în căutare de timbru personal, dar „spectaculară” (prof. Călin Chincea).
Din pana Laviniei Nichifor (Suceava) au rezultat poezii sincopate, persiflând cotidianul și învecinându-se cu manierismul.
Laura Ghiță (Roșiori de Vede) promovează o poezie luminoasă, a erosului diafan, pe scurt, „o poezie mai elaborată” (Paul Aretzu).
După o primă proză mai fragilă estetic, Raluca Râmbu (Suceava) s-a orientat spre o epică „de construcție realistă” (prof. Dinu Bălan), „de tip copulativ, prin alăturarea de secvențe” (prof. P. Aretzu). Explorarea simbolului cartea mai erodează din tezism.
 
Cristina Maria Chițu (Zalău) îndrăznește prin „Scrisoare către Dumnezeu”, deranjând modele sacre, și se salvează artistic abordând tema arta dintr-o perspectivă interesantă, antrenând și tropi moderni.
Adelina Răceanu (Mehedinți) a oferit un poem postmodernist care își pierde treptat din poeticitate datorită redundanței. „Captivi ai fericirii” constituie un text cerebral, în vreme ce din „Balada vie” se degajă răceală, impersonalitate, cu juxtapuneri de imagini, nu înlănțuiri, în esență, postromantism și „fâlfâiri” simboliste.
Lucia Chiriacescu (Buzău) propune un roman cu dialoguri nerelevante, acțiune lentă despre vis, revoltă, camuflând ingenios ecouri culturale.
Mihaela Costantinescu (Motru) recită impecabil o poezie și un fragment de roman, adumbrind mesajul, ideile și forma. „Pasărea măiastră” are „aripi puse la uscat”, iar „Oamenii din lut” valorifică inspirat invocația cu mizele arta și luna.
Cezar Savin (Galați) compune poezii de atmosferă à la N. Labiș („Moartea căprioarei”) și Eugen Jebeleanu („Surâsul Hiroshimei”). „Poezii oraculare, cu stil bolovănos în maniera lui Ion Gheorghe și Dan Damaschin” (prof. P. Aretzu). Viziune apocaliptică, stil propriu.
Iulia Onofrei (Galați) a stârnit și ea controverse, proza-i fiind catalogată „lejeră”, cu personaje palid conturate, narator necreditabil, dar, crede cronicarul, aceasta posedă știința frazării prozastice, cu epilog inedit.
Deși cosmopolită, resimțind povara unor cărți celebre, proza despre vrăjitoare a Adrianei Crăciun (Galați) i se pare lui Paul Aretzu drept un „puzzle”, redresarea, zicem noi, datorându-se naratorului verosimil cu acut spirit de observație.
Cu Ana-Maria Brânzoi (Dâmbovița) se schimbă registrul lectural, trecându-se la o poezie subiectivă înclinată spre macabru.
Explicitări în exces, avalanșa de verbe (și vorbe!) ar determina-o pe Ruxandra Avram la o iminentă decantare pornind de la stihurile neratate precum următorul: „Lasă-ți chipul să cânte în sângele meu”.
Gabriel Crângașu (Constanța) se prezintă ba cu poezioare cantabile, expozitive, emanate dintr-un suflet frustrat, ba cu poezii realiste, când și când aureolate de imagini ca: „Drumurile mele pornesc în palmă”; „Cuvintele îmi poartă curcubeie pe buze”.
În „Anii tăi”, „La ville noire”, Ioana Pașcalău însuflețește anafora, demonstrând un imaginar stabil, străbătut de serafism și metaforă.
Romanul realist, tradiționalist, monografic „Surâsul umbrelor” (Ed. Limes, Cluj, 2013), al Ioanei Resteman (Cluj), este foarte bine primit de către juvenilul auditoriu, chit că modalitatea de a scrie pare întrucâtva vetustă și ea plătește tribut epicii transilvă­nene, slaviciene, agârbiciene…
La poarta literaturii bat gimnazistele din Caraș, din care Pavel Rebeca chiar accede la „ușa secundelor”, apăsând grațios pe „mânerul orelor”.
Ana-Maria Sârbu concepe un topos încremenit, blazat („Cu vedere la stradă”), nu departe de „amurgul violet” bacovian, comparativ cu poezia glacială, obiectivă („Cea din urmă Ană”) ori cea epicizată, teatralizată, adăpostind minulescian ironia în „Jurnalul unui om nebun”.
~n „Moartea”, Robert Brezoaie (Buzău) încearcă perspectiva feminină într-un mythtos despre decesul unei bătrâne. Narator inteligent, distant, deznodământ modern.
Cu texte nefinisate, sub nivelul celor din 2012, vine Daniel Murărescu (Buzău), supralicitând paradoxul.
Oana Oltean (Bistrița-Năsăud) eliberează în proza (cu accente autobiografice?) „Tatălui meu” nostalgia, descoperind cu emoție vidul sufletesc lăsat de dispariția făpturii dragi.
Ancuța Bora (Bistrița-Năsăud) ne întâmpină în „Fobie” cu imagini sumbre, pe undeva terifiante, cu o poezie vădit prozaizată, cu o alta mai „tehnicistă” („Peisaj”), „în care moartea poartă papuci de domnișoară”. La Mircea Dinescu ea parcă citea ziarul.
Un text pluristratificat cu mai multe specii (lirice, epice, drama­tice) mixate oferă Andreea Ropan (Bistrița-Năsăud). Ea riscă mult, de aici și întrebarea dacă nu cumva se apropie de paraliteratură…
Cosminei Manea, din Pitești, i s-a recomandat să renunțe la titlurile anodine, „Uitând de ale vieții griji”, să cizeleze „Oamenii-ecou” și să inducă mai multă îndrăzneală poetică.
Concitadina Cristina Ceaușescu s-a evidențiat printr-o lirică de idei, alertă, eliptică de predicat, cu stihuri scurte, fulgerătoare, cu suficiente inovații. Partituri lirice variate, imagini proaspete, neomodernism, nu postmodernism, reunind câteva mici insurgențe gramaticale cu rol expresiv.
În concluzie, o tabără reușită, la care dezbaterile ar fi câștigat în incisivitate, în spirit polemic dacă s-ar fi prezentat și colegele Daniela Fulga (Bistrița) și Claudia Oancea Raicu (Alba).
Prof. dr. Iulian BITOLEANU, Colegiul Național Anastasescu,  Roșiorii de Vede