
Elevii din grupul-țintă au devenit eligibili în proiect după ce au solicitat, la începutul anului școlar, sprijinul acordat în cadrul programului național desfășurat anual în baza Legii 126/2004 și a Ordinului de ministru nr. 4385/2012.
În plus, 51.539 de preșcolari vor primi rechizite școlare. Aceștia sunt beneficiarii tichetelor sociale acordate conform Legii nr. 248/2015 privind stimularea participării în învățământul preșcolar a copiilor provenind din familii defavorizate.
Proiectul „Rechizite pentru preșcolari și elevi – șanse egale la educație“ are ca obiectiv prevenirea abandonului școlar și a părăsirii timpurii a școlii, facilitând accesul egal și participarea la învățământul obligatoriu a preșcolarilor și elevilor proveniți din familiile cele mai defavorizate, prin acordarea de materiale școlare.
Rechizitele și ghiozdanele vor fi distribuite prin intermediul inspectoratelor școlare județene/Inspectoratul Școlar al Municipiului București către unitățile de învățământ, care vor repartiza mai departe materialele școlare către elevii și preșcolarii din grupul-țintă.
Ministerul Educației Naționale este beneficiar al proiectului „Rechizite pentru preșcolari și elevi – șanse egale la educație“, implementat în cadrul Programului Operațional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate POAD/220/1/3/ – Precaritate materială de bază, bugetul total al proiectului fiind de 17.314.571,40 lei.
Biroul de Comunicare al MEN





