„Scenariul” pare tras la indigo după altele, atât de bine cunoscute nouă din perioada post-comunistă. MENCS lansează o idee principial corectă: organizarea în această toamnă a concursurilor pentru funcțiile vacante de director, director adjunct în instituțiile de învățământ preuniversitar din România. Trebuie încheiat provizoratul care durează de opt ani. Directorii detașați în interesul învățământului sunt vulnerabili dacă n-au trecut prin furcile caudine ale unui examen obiectiv și exigent, singurul apt să-i legitimeze pe post în fața comunității didactice. A devenit publică metodologia de organizare și desfășurare a concursului și s-au stabilit datele calendarului aferent. La scurt timp am intrat în spațiul fluid al „turnului Babel”, unde vocile se întretaie derutant și provoacă fenomenul de redundanță. Unii candidați potențiali reclamă timpul prea scurt pentru o pregătire temeinică și solicită mutarea datelor de referință în așa fel încât să poată asimila o bibliografie socotită prea stufoasă. Problema este preluată rapid de formațiunile politice, taberele se polarizează, armele polemice se ascut și se pregătesc precipitat asalturile polemice.
Comisia de învățământ din Senat, condusă de fostul ministru al Educației Ecaterina Andronescu, depune un amenda­ment la lege prin care se de­cide amânarea concursului până în vacanța estivală 2017. Replica adver­sarului politic nu se lasă aștep­tată; copreșe­din­tele PNL, Alina Gorghiu, anunță opinia publică: va fi depusă o plângere penală. Mi­nistrul Educației, dom­nul Mircea Dumitru, transmite în eter, prin mijloace tehnologice moder­ne, un mesaj ritos: concursul se va ține în această toamnă și se vor depune toate eforturile pentru a fi corect, serios, strict în conformitate cu legea. Acestea sunt elementele-cheie ale unei ecuații ce se anunță complicată. Am con­centrat enunțurile la esență, lăsând deoparte nuanțele, deși acestea conferă întotdeauna o mai bună coerență tabloului. Ce se află de fapt în spatele celor trei „actori” principali, două partide mari și ministerul de resort al unui executiv tehnocrat? În viziunea celei mai puternice formațiuni politice (prin număr de membri, structură internă, primari în exercițiu, poziție în sondaje), concursul de toamnă poate însemna fixarea pe posturi a unor directori din tabăra adversă ori simpatizanți care pot influența rezultatul final al alegerilor parlamentare din 11 de­cembrie 2016. La sate – cum se știe –, directorii de școli au un cuvânt greu de spus în politica locală fie că sunt înregimentați sau nu. Soarta unităților de învăță­mânt depinde de primării sub raport financiar-gospodăresc, iar edilul este organ ales… Din perspectiva celeilalte formațiuni politice, a amâna concursul înseamnă a pierde o oportunitate preți­oasă. Cum se vede, o inițiativă ministerială apo­litică a inflamat politicul și a poziționat rapid cele două tabere beligerante. Depolitizarea învăță­mântului românesc pare un vis din ce în ce mai îndepărtat, ca să nu spunem o himeră. Dezbaterile televizate din ultima vreme au admis în prim-plan comentatori și analiști de toate felurile, fie „parti­zani” ai uneia sau a alteia din poziții, fie „neutri” cu opțiuni cristalizate, fie „retori” infatigabili cu darul de a se băga în seamă. Aflăm pe această cale că mulți directori în exercițiu nu au contracandidați și, ca atare, competiția este viciată din start în absența unei competiții reale. Se semnalează totodată tentative – mai fățișe ori mai voalate – de descurajare a competitorilor poten­țiali, altfel spus, este „ucisă” concurența pentru a fi eli­berată calea favoriților. Se lansează ipoteze cu privire la mal­versațiuni și machiaverlâcuri care – nu-i așa? – nu pot lipsi din niciun scenariu cu parfum mioritic. În spațiul urban, lucrurile sunt mai aproape de nor­mal, date fiind resursele umane calificate, cu vechime și grade didactice, dintre care se vor putea selecta, prin sita legală, viitori directori. O situație delicată oferă școlile de la sate. De unde candidați, în condițiile unei permanente mișcări de cadre, cu profesori vaganți, suplinitori calificați ori în curs, cu definitivat ori fără, navetiști cu statut nesigur („azi aici, mâine-n Focșani!”), oameni pe catedre-mozaic, slujind la două-trei unități? Ideea de selec­ție cade în vid, iar inspectoratele școlare sunt nevoite adesea să recurgă la soluții de avarie, nu­mind pe post câte un învățător cu delegație ori un profesor care întrunește doar parțial condițiile legale. Datul realist-obiectiv nu poate fi ignorat nicio clipă când vine vorba de promovarea în funcții prin concurs. În criză de soluții, MENCS avansează și o variantă insolită: pot să se înscrie la concurs inclusiv pensionabilii (sic!), adică acele cadre didactice cărora CA al ISJ le-a aprobat pentru anul școlar 2016-2017 men­ținerea în activitate ca titulari până la trei ani peste vârsta standard de pensionare. Este o noutate absolută pentru învățământul românesc și trebuie salutată ca atare. În fond, în orice competiție e nevoie și de outsideri pentru a mări dramatismul epilogului.
Cum ar trebui să fie directorul ideal al vre­murilor noastre, acela capabil să satisfacă toate exigențele? Iată o posibilă proiecție utopică: apolitic din tată în fiu, CV impecabil, studii solide, concursuri de mana­gement educațional absolvite cu mențiunea magna cum laude, competență mul­ti­­laterală, cultură gene­rală, capacități nelimi­tate de relaționare, vârsta între 35 și 45 de ani, căsă­torit, cu permis auto, empatic, flexibil, comu­nicativ, familist fără cusur, demn, cinstit, moral, echidistant, un european cu simț național. Ne-ar trebui câteva mii de modele. Să căutăm repede persoanele care corespund acestui portret-robot!
Teodor PRACSIU