
Foto: Guvernul României
Ponderea persoanelor vaccinate cel puțin cu o doză din categoria de vârstă 16-19 ani a ajuns la 22,07%, reprezentând 180.942 de adolescenți și tineri, a anunțat col. dr. Valeriu Gheorghiță, președintele Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva SARS-CoV-2.
La grupa de vârstă 12-15 ani, rată de vaccinare cel puțin cu o doză este deocamdată de 6,2% (51.726 de elevi).
Pentru eventuală comparație, grupele de vârstă 50-59 de ani și 60-69 de ani au acoperire cu vaccin peste 40%.
Cu a treia doză, ponderea vaccinării persoanelor angajate în sistemul educațional a ajuns la 4,1%. Tot spre comparație, personalului medico-sanitar este vaccinat până acum cu a treia doză în proporție de 21,7%.
Coordonatorul campaniei naționale a accentuat că doza booster de vaccin „este ferm recomandată celor vulnerabili, cei (sic!) cu vârstă de peste 65 de ani, cei care se află în evidenţă cu afecțiuni cronice, precum și cei care sunt expuși unui risc crescut de îmbolnăvire, cum este personalul medical, personalul din învăţământ, dar şi alte categorii de persoane, care prin natura profesiei au acest risc suplimentar”.
Intensificarea vaccinării determină reluarea activității în mai multe centre: s-au redeschis 35,7% din centrele a căror activitate fusese suspendată temporar; 70% din centrele cu programul de lucru redus au revenit la programul normal de 12 ore; 48% din centrele de vaccinare care au avut numărul de cabinete redus au revenit la capacitatea inițială. În primele zile din octombrie, s-a înregistrat o creștere a prezentării la vaccinare cu aproximativ 47% față de ultima săptămână din septembrie.
Mască peste tot
În condițiile impunerii prin ordin ministerial a măștii – obligatoriu – în toate spațiile deschise de la incidență de 6 la mie, medicul Adriana Pistol, directorul Centrului Național de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Național de Sănătate Publică, a atras atenția: „După cum știm deja, în experiența aceasta de un an și jumătate, masca și-a dovedit utilitatea. Sigur că nu este un mijloc perfect, sigur că nu ne-am fi dorit să ajungem aici, mizând pe o populație protejată prin vaccin și nu printr-un lucru de genul acesta cum este masca, dar masca va avea în mod sigur o influență, chiar dacă nu foarte mare, asupra evoluției bolii. Sigur că nu este singurul lucru care poate să influențeze această evoluție, este doar unul dintre lucrurile care pot să aducă un aport la reducerea numărului de cazuri. Primul, în mod evident, este vaccinarea, al doilea, sigur că este distanțarea fizică, evitarea aglomerațiilor, al treilea, igiena personală. Este un cumul de măsuri care sunt necesare dacă vrem să vedem efecte foarte serioase asupra evoluției pandemiei, iar masca este una dintre ele”.