4-jos-2Potrivit datelor furnizate de inspectoratele şcolare judeţene, rata de promovare a probei scrise susţinute miercuri, 12 octombrie, de candidaţii care au participat la proba scrisă din cadrul concursului de ocupare a funcţiilor vacante de director şi director adjunct din unităţile de învăţământ preuniversitar este de 83,7%.
La această probă, desfăşurată în 53 de centre organizate la nivel naţional, au participat 7.758 de candidaţi, înregistrându-se o rată de prezenţă de peste 98%. Dintre aceştia, 7.197 de candidaţi au fost admişi în etapele următoare ale concursului. Au fost respinşi 1.143 de candidaţi, 136 de candidaţi nu s-au prezentat, în timp ce alţi 15 candidaţi s-au retras. A fost eliminat din examen un singur candidat. În cazul a 75 de candidaţi lucrările nu au putut fi evaluate din cauza imposibilităţii constituirii comisiei de concurs potrivit prevederilor metodo­logice. Reamintim că după evaluarea dosarelor de înscriere au fost validate 6.502 candidaturi pentru funcţia de director şi 2.257 de candidaturi pentru funcţia de director adjunct, un cadru didactic având posibilitatea de a opta simultan pentru mai multe candidaturi.
Rate de promovare peste 90% s-au înregistrat în judeţele Sălaj (96,5%), Cluj (93%), Covasna (91,4%), Braşov (91,3%), Hunedoara (91,1%) şi Brăila (90,7%). Procente sub 70% apar în judeţele Vrancea (37%), Alba (65,6%) şi Ilfov (68%).
Proba s-a desfăşurat fără incidente şi a vizat evaluarea aptitudinilor cognitive şi a competenţelor manageriale ale candidaţilor. Candidaţii au avut la dispoziţie maximum 120 de minute pentru rezolvarea unui test-grilă cu 60 de itemi elaboraţi de Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice. Precizăm în acest sens că testul a vizat evaluarea competenţelor cognitive dezirabile pentru exercitarea rolului de director sau director adjunct într-o şcoală modernă: capacitatea de a face distincţie între esenţial şi detaliu, capacitatea de a face conexiuni logice între fenomene şi evenimente, atenţia la detalii, spiritul de observaţie, capacitatea de gândire strategică etc. Itemii asociaţi evaluării abilităţilor manageriale au fost formulaţi astfel încât să reflecte capacităţile de analiză critică şi gândire strategică ale candidaţilor, evitând formulări care să solicite capacitatea de memorare mecanică a unor informaţii din resursele bibliografice indicate.
Următoarele două probe – interviul şi evaluarea CV-ului – se vor desfăşura în perioada 17 octombrie – 17 noiembrie, la nivelul comisiilor judeţene de concurs. Toate probele sunt obligatorii şi sunt monitorizate de observatorii desemnaţi de Ministerul Educaţiei. Afişarea rezultatelor este programată în data de 18 noiembrie. Contestaţiile pentru proba de interviu pot fi depuse în intervalul 21-23 noiembrie. Soluţionarea contestaţiilor şi afişarea rezultatelor finale sunt prevăzute pentru intervalul 24 noiembrie – 9 decembrie 2016. Sunt declaraţi „admişi” candidaţii care au realizat un punctaj de cel puţin 35 de puncte pentru fiecare probă şi, din cumularea punctajelor celor trei probe de concurs, un punctaj total de cel puţin 105 puncte.
Ultima etapă a concursului – validarea în consiliul de administraţie al inspectoratului şcolar a rezultatelor finale şi transmiterea acestora la minister – este programată în data de 16 decembrie 2016. (MENCS)
 

Distribuie acest articol!