Radiografie în educație după doi ani de pandemie

Potrivit unui amplu studiu realizat de Fundația World Vision România în primele luni ale anului 2022, după doi ani în care învățământul s-a desfășurat mai mult online, abandonul școlar și pierderile majore de învățare sunt cele mai grave consecințe ale pandemiei pentru copiii din mediul rural.
Pierderile de învățare suferite de elevi în ultimii doi ani sunt semnificative, arată studiul „Educația și viața copiilor vulnerabili în pandemie”. Astfel, 51% dintre profesori afirmă că, la clasele la care predau, unu din patru elevi se confruntă, în momentul de față, cu această problem, iar 31% spun că proporția elevilor care înregistrează pierderi de învățare se situează între un sfert și o jumătate din totalul clasei; peste 10% dintre cadrele didactice spun că între 50% și 75% dintre elevi sunt în această situație, iar 6% declară că toți elevii lor au pierdut din materie.
Totodată, aproape trei sferturi dintre profesori consideră că, în ultimii doi ani, calitatea educației din școli a scăzut ca urmare a perioadelor repetate de suspendare a orelor cu prezență fizică, dar 8% dintre ei sunt de părere că în cei doi ani de pandemie calitatea în educație a crescut.
În ceea ce-i privește pe părinți, 48% dintre ei afirmă că nivelul educației a rămas același în cei doi ani de pandemie, iar 39% consideră că el a scăzut.
De asemenea, în cee ace privește sănătatea mintală a copiilor, potrivit aceluiaș studio, aceștia au avut de suferit în această perioadă, mai mult de trei sferturi dintre cadrele didactice susținând că au observat schimbări de comportament la elevii lor, aceștia devenind fie mai agresivi, fie mai retrași.
Pe de altă parte, doi din trei profesori care nu au remarcat schimbări în comportamentul elevilor lor declară că aceștia se concentrează mai greu la ore.
De asemenea, studiul arată că minorii au perceput acut sentimentul de izolare. Astfel, 31% dintre ei și-au petrecut ultimul an singuri în fața televizorului, iar 48% au interacționat cu prietenii mai mult online decât fizic.
Studiul Fundației World Vision România mai arată că pandemia a avut efecte și asupra bugetelor familiale, 35% dintre părinți declarând că, în ultimul an, le-au scăzut veniturile, în timp ce ponderea adulților care au probleme cu locul de muncă – l-au pierdut, nu au mai putut să lucreze cu ziua sau nu aveau unul nici înainte – s-a majorat de la 46%, în 2020, la 48%, în 2022.
„Orice discuție despre reforma învățământului trebuie să aibă la bază lecțiile pandemiei. Ceea ce ne-a arătat acest studiu este că abandonul școlar și părăsirea timpurie a școlii se corelează strâns cu statutul socio-economic al familiilor. În plus, este esențială asigurarea de consiliere psihologică pentru copii, care s-au confruntat cu o creștere explozivă a situațiilor de violență domestică în anii de pandemie”, afirmă Mihaela Nabăr, director executiv al Fundației World Vision România, Potrivit acesteia, studiul arată că reforma în educație trebuie să vizeze prioritar învățământul din mediile vulnerabile, întrucât acolo se concentrează toate problemele din sistem: lipsa de resurse materiale, de personal calificat și de servicii de suport, precum și infrastructura deficitară.
În mediul rural, la fiecare 100 de copii, doi au abandonat școala în anul școlar 2020-2021. În cei doi ani de pandemie, școala online a fost mai mult o soluție de avarie. Astfel, în 2020, circa 64% dintre profesori declară că au susținut ore online, procentul ridicându-se la la 82% în 2022. De asemenea, în vreme ce în 2020, 55% dintre profesori spun că au transmis teme și exerciții prin telefon sau prin aplicații de mesagerie online ca WhatsApp sau Facebook Messenger, procentul a scăzut, în 2022, la 47%.
Tribuna Învățământului