„Sunt fericit și mulțumit atunci când ascult și sunt ascultat, când vorbesc, când mă împrietenesc, când sunt băgat în seamă. Sunt fericit când fac ceea ce îmi place, când fac orice lucru mic, o faptă bună, un compliment.” (elev, clasa a VIII-a, Colegiul Național Dr. Ioan Meșotă, Brașov)
 Starea de bine și elanul interior caracterizează conduita preadolescenților aflați la „vârsta elanului și a exaltării”, așa cum este definită adolescența, în concepția psihologului francez Maurice Debesse. Copilul senin, bucuros, avid de cunoaștere și de afirmare reprezintă un ideal educativ realizabil și motivant pentru efortul părinților și al dascălilor, care veghează răbdători, necesar optimiști, evoluția spre independență a tinerilor.
Consilierea educațională desfășurată în cadrul fiecărei grădinițe și școli contribuie la materializarea acestui ideal prin asistența psihopedagogică desfășurată sub îndrumarea psihologului (consilier școlar).
Cunoașterea psihologică a copiilor și observarea comportamentului lor evolutiv în mediul natural de viață relevă personalități diferite, fiecare cu nevoia de „a fi văzut”, „a se face remarcat”, „a fi apreciat pentru ceea ce are el definitoriu: un talent, o abilitate înnăscută de a asculta, a povesti, a binedispune, a înțelege și a simți…, a crea sau atuul acuității gândirii logice, al spiritului inventiv, al simțului tehnic ori al avidității de «a fi cu oamenii», a trăi prin bucuria comunicării cu ei…”
Activitatea de consiliere educațională desfășurată în cadrul Cabinetului de asistență psihopedagogică al fiecărei școli oferă adolescentului imboldul de a dezvălui copilul din el, acel tânăr vulnerabil, care surprinde prin faptele curente chiar și numai din dorința de „a fi băgat în seamă”, curios și interesat față de ceea ce ar putea afla din discuția cu psihologul. Adolescentul și psihologul, în procesul comunicării, al intercunoașterii, acționează cu emoție, precauție, tatonare, de ambele părți, consilierea având un scop bine definit, subordonat armoniei vieții: „Sunt sigur pe mine și învăț, dornic să mă realizez”.
…„Eu nu am nevoie de psiholog, nu am nevoie de consiliere, eu am prieteni care mă înțeleg…” Practica consilierii oglindește cunoașterea psihologică, al cărei curs nu este întotdeauna lin. Nici evoluția zilnică nu este mereu la fel, liniștită și sigură, ci cu incertitudini, emoții, dileme… și ipostaze specifice comportamentului adolescentului care își caută locul în familie, în viață, în grupul de prieteni („Îi pot numi oare așa? Sunt sfătuit să cumpănesc…), cu imperioasa dorință de a se manifesta original, a fi ca nimeni altul. A-l observa fără să simtă că este vegheat, a-i da ocazia afirmării cunoștințelor, a talentelor, a inițiativelor sunt fapte cu atât mai necesare cu cât eu, părinte sau dascăl, am rolul de educator…
Dacă stările emotive sunt trecătoare și dependente de factorii temporari, dispozițiile depresive pot deveni „companioni pe termen lung”, cu alternativa și necesitatea resimțită interior de a depăși, a armoniza, prevenind dezvoltarea personalității depresive.
Reamintirea sub formă de întrebări a aspectelor pozitive ale oricărei situații este un exemplu de formare sau autoformare a conduitei, cât mai de timpuriu: „De ce crezi că nu o să te descurci? Oare nu ai gândit la fel și altă dată și ai constatat contrariul? Poate că este mai dificil, dar ai ocazia de a încerca!… Posibil stresant, dar nu va fi și mult mai captivant? (energia direcționată creator, tonusul și echilibrarea progresivă prin învățătură, muncă, pasiuni, relaționare sau alte componente individualizate ale echilibrului fiecărui om care își ia în stăpânire conduita).
În completare vin activitățile agreabile, pe măsura abilităților individului. Este posibil ca o persoană să încline, în mod curent, pentru respingerea ocaziilor care ar putea-o bucura, moment în care încercăm evitarea atitudinilor extreme: a o lăsa în pace, a uita de ea, a nu-i mai propune nimic: „Să facă ce vrea!” (cu negativismul prelungit drept consecință). Răbdarea, afecțiunea sunt aliați pentru a depăși tensiunea și a reține gestul impulsiv, cu evitarea impunerii unor activități ori a unor situații peste puterile celui în cauză. Cererile empatice, opusul directivelor, sunt posibil de aplicat: „Ce spui despre acest proiect la care ai avea ocazia să-ți valorifici înclinațiile? Te văd potrivită (potrivit) pentru acest rol (activitate, situație). Tu ce părere ai?”
A exprima adecvat considerația față de persoana cu care comunici poate fi o conduită curentă în viața relațională, educație, consiliere, asistență și suport psihologic, suport uman. Sunt împrejurări de viață în care oamenii resimt, în mod repetat, că nu au o părere prea bună despre ei înșiși, fapt care le întreține blocajul atitudinal și indispoziția cronicizată. Afecțiunea și considerația sunt remedii care își pot dovedi eficiența pentru atenuarea dispozițiilor depresive și prevenirea dezvoltării personalității depresive, fapt confirmat oamenilor în experiența propriei vieți și în cercetarea științifică. O remarcă pozitivă (un comportament precis) față de ceea ce a spus sau a făcut persoana, exprimată chiar zi de zi sau cât mai des posibil, îi redeșteaptă omului stima de sine, fapt realizabil prin motivația muncii psihologului școlar care asistă și susține implicarea părinților în modelarea personalității copiilor. Repere ale comunicării cu tinerii pot fi următoarele: „Te-ai ocupat foarte bine de sarcina propusă”, „Este lăudabil că ai reluat pregătirea pentru școală (concurs sportiv, examen etc.)”, „Ai dovedit inteligență atunci când ai acceptat să vorbești cu psihologul, o șansă pentru a te înțelege mai bine pe tine însuți”, „Este de apreciat că ai înțeles grija părinților tăi” etc.
Intuim că armonia interioară este posibil de atins, cu atât mai mult cu cât copilul crește fericit, este încurajat să fie fericit și să descopere satisfacția fiecărei experiențe care îi aduce bucurie, apreciere, mulțumire și încredere în progres, evoluând spre statutul adultului cu siguranța dobândită odată cu experiența și maturitatea. Reper atitudinal: „Sunt mulțumită pentru că duc la îndeplinire un proiect început, pentru că nu renunț decât foarte greu, pentru că știu să îmi susțin poziția și nu mă las învinsă, aproape niciodată” (adolescentă, clasa a XI a, Colegiul Național Dr. Ioan Meșotă, Brașov).
 
Prof. – consilier școlar Ioana MAMINA,
Colegiul Național Dr. Ioan Meșotă, Brașov