Se află în consultare publică proiectul ordinului ministrului educației privind structura anului școlar 2023-2024. De fapt, este o pseudoconsultare, pentru că nu privește modul în care să fie structurat viitorul an școlar, ci privește împărțirea anului școlar pe o structură dată, aplicată și în prezent, sub formă de cinci module. Pornirea unei discuții (în cazul de față, a unei consultări) nu de la baza ei, ci de pe o primă treaptă, deja urcată de inițiator, ține de specificul unei ghidări convenabile a comunicării, cum se poartă. E mai puțin importantă specularea acestui aspect, exprimarea pe marginea împărțirii, ca și asupra duratei anului școlar fiind cea necesară, cu întrebări și observații.
De ce o fi trebuind ca în fiecare an să se dezbată public structura anului școlar?! Să se negocieze în ce zi din septembrie să revină elevii în clase, cum să se se pună vacanțele, mai încoace sau mai încolo și când să înceapă vacanța de vară?! Necesară într-un moment inițial, când să se stabilească prin act normativ prima zi de școală și locurile în calendar și duratele vacanțelor, dezbaterea cu acest subiect nu și-ar mai avea rostul în fiecare an. Nici reglajul ca anul școlar să înceapă de luni nu ar tebui să aibă rost, pentru că prima zi de școală e festivă și ar fi cu atât mai bine ca ea să cadă în week-end, să se consume serbarea și organizarea, iar de luni să pornească școala școală, că tot ne plângem că avem „cel mai scurt an școlar”.
Și dacă prima zi de școală ar cădea într-o vineri, să se ia din vacanță pentru o zi izolată?! Punerea problemei așa ține de mai larga subordonare a organizării, structurării, programării activităților din școală față de ceea ce-i convine beneficiarului, când normal ar fi ca, la vârsta școlii, treburile cuiva care, într-adevăr, vrea să facă școală să fie planificate și desfășurate în funcție de cerințele prezenței la școală, cu toate ale ei (ore, cursuri, examene etc.).
Înțelegând că stabilirea lunii februarie ca lună de vacanță pe toată durata ei, sub umbrela opțiunii, reprezintă un serviciu adus operatorilor din turismul de sezon, în sensul de a li se asigura clientelă o lună-ntreagă, o fi analizat cineva câți părinți de la noi își permit să susțină „o vacanță de schi” (generic promovat nu fără adresă), cu ceea ce presupune o astfel de vacanță: echipament de schi sau de patinaj, îmbrăcăminte, transport pe șosea, pe cablu, acces pe pârtie, pe patinoar, cazare cu costuri de întreținere de iarnă etc.?!
În general, pentru împărțirea anului școlar în cinci, în două sau în trei, or fi fost consultați specialiști în pedagogie, în creșterea copiilor, în ritmuri de învățare, medicină etc.?!
Dacă proiectul în consultare include față de anul precedent prevederea de apreciat ca programele naționale „Școala altfel” și „Săptămâna verde” să se poată desfășura cu începere din prima zi de școală, 11 septembrie 2023, nu s-ar putea ca ultima perioadă în care să se poată planifica să fie ultima parte a anului școlar, poate chiar cu legarea celor două intervale sau cu contopirea lor pe 10 zile ori, de ce nu, mai multe, pentru că, în fond, ce ar fi rău dacă „școală altfel” ar însemna și o contribuție „verde”?!
Dincolo de proiectul ordinului ministerial în discuție, dacă tot este semnalat mereu, cu îndreptățire, timpul insuficient petrecut efectiv de elevi în școală, o fi sesizând cineva câte pretexte, în câte zile din cursul anului școlar, există ca să nu se facă ore?! În afara multelor și deselor vacanțe, o fi socotind cineva redundanța unor zile cum-necum festive, dedicate educației, profesorului, învățătorului, învățământului, copilului etc.?! Nu s-or putea câștiga zile de școală eliminându-se pierderile de timp, fără să fie lungită în vară perioada de mers la școală și fără să se caute revenirea cât mai devreme în septembrie?! Nu s-o putea lua seama că și vacanța de vară face parte din anul școlar și constituie o perioadă în care nonformal și informal se poate învăța ceva și se poate face educație?!
