Asaltul media

În rutina noastră zilnică suntem asaltați continuu de mesaje dintre cele mai diverse care necesită abilitatea fiecăruia dintre noi de a le citi și înțelege în dimensiunea lor exactă, prin urmare alfabetizarea în acest sens este foarte importantă. Media înseamnă în definițiile curente orice suport care este capabil să livreze un mesaj, iar într-o epocă a accesului neîngrădit la informațiile de pe internet, media înseamnă și acest vast teritoriu pe care, din ce în ce mai mult, îl percepem ca un lucru obișnuit în viața noastră. Dincolo de conținutul pe care îl percepem în orice moment al zilei, mesajele sunt transmise și pe canale diferite, fiecare dintre ele având particularitățile lui și împachetînd conținutul unui mesaj ­într-un anume fel pentru a determina schimbări de comportament în noi. Iar de aici până la manipulare, la conținut nociv sau dezinformare este doar un singur pas, iar de cele mai multe ori, chiar și noi, adulții, nu suntem feriți.

Consumatori activi sau pasivi

La o primă vedere s-ar crede că accesul, căutarea sau stocarea conținutului media și implicit dezvoltarea nevoii personale de a ne informa, de a socializa sau de a comunica folosind diferite canale media, face din noi consumatori activi de mesaje sau de narațiuni. Nimic mai fals. Fără o înțelegere a caracteristicilor specifice unui conținut livrat, fără a determina autorul, intenționalitatea acestuia, sau fără a înțelege modul în care înfrumusețarea unui conținut determină schimbări de comportament, receptarea unui asemenea mesaj, chiar dacă este pentru nevoia noastră curentă de informare, ne transformă în consumatori pasivi, susceptibili de a fi manipulați foarte ușor. Tudor Vianu spunea la un moment dat că „cine comunică se comunică“ stabilind astfel că la nivelul oricărui mesaj transmis, chiar și în cadrul unui text literar, există o intenționalitate a emițătorului care vizează explicit o schimbare de comportament. Desigur, unele schimbări vizate sunt inofensive, ca de exemplu nevoia de informare, de aducere la cunoștința receptorului a unor fapte cu caracter general. Altele, în schimb, care conțin judecăți de valoare, opinii pe marginea unor subiecte sensibile din societate, pot dezinforma fie din neatenție, fie intenționat. De aici și nevoia de a analiza critic mesajele media și narațiunile pe care le percepem în fiecare moment al zilei.

O înțelegere clară a mecanismului de deconstrucție a unor mesaje înseamnă în primul rând o minte disciplinată care are filtre foarte coerente de receptare a unui conținut livrat, deci un individ responsabil și pregătit să facă față unui asalt al dezinformării. Desigur, dezinformarea, acolo unde este prezentă, necesită o analiză a conținutului unui mesaj care, evident, nu se poate face mental, ci utilizând surse terțe de informare, acces la internet etc., dar cel puțin cineva alfabetizat în acest sens este capabil să recunoască acele șabloane mentale și/sau de conținut care sunt susceptibile a fi compromise din unghiul prejudecăților de gândire. Mai mult, o alfabetizare în acest sens presupune și crearea unor abilități de individ responsabil în calitate de creator media, dar și de ordonare axiologică și selecție a mesajelor receptate.

Rolul școlii

Legea învățământului stipulează la art. 3, paragraful 2, că „idealul educațional al școlii românești constă în dezvoltarea liberă, integrală și armonioasă a individualității umane, în formarea personalității autonome și creative“, iar una din valorile prezente în programele școalre de liceu vorbește despre „stimularea gândirii autonome, reflexive și critice prin lectura textelor“. Este deja un truism să mai spunem că actul de a preda într-o sală de clasă, dincolo de parametrii unei eficiențe, care pot fi reperați la orice inspecție, rămâne în definitiv o artă, iar profesorul joacă doar rolul de coordonator al unui demers a cărui finalitate este elevul nu din fața sa, ci cel de peste 10-15 ani. Așadar, rolul școlii este de a forma competențe care să deprindă elevii să opereze cu achiziții mentale, motorii și afective necesare unei dezvoltări pe verticală și prin ele să răspundă nevoilor societății în care trăiesc, dar și să se integreze armonios în ea. Or, în acest caz, informațiile pe care profesorul le livrează în sala de clasă ar trebui să se înscrie ­într-un pragmatism cognitiv și emoțional, care să vizeze crearea acestor competențe amintite, dar, mai ales, informațiile livrate ar trebui să rezolve anumite probleme pe care elevul ar putea să le întâlnească în viața de zi cu zi, sau în cel mai rău caz să ofere un șablon, un modus operandi capabil să-l ajute a face față unor dificultăți posibile.

Patrick Danilevici – profesor, CN Ion Creangă, București

Articolul integral poate fi citit în Tribuna Învățământului, nr. 27 – martie 2022