Comunitatea şcolară naţională aşteaptă de ceva vreme apariţia Codului etic al cadrelor didactice, veritabilă tablă a normelor morale ce trebuie să prezideze comportamentul purtătorilor de catalog. Prim-ministrul în exerciţiu a transmis la vremea potrivită sugestia de rigoare (a se citi ordinul) ministrului de resort, domnului Remus Pricopie, într-un moment dificil pentru şcoala românească, suspectată de corupţie şi de deturnarea gravă a actului de educaţie de la rosturile fireşti. „Viitura” negativă, stârnită de derapajele de la lege ale unor cadre didactice, a trecut, lucrurile s-au liniştit întrucâtva şi este de presupus că într-un timp rezonabil vom avea posibilitatea să citim şi să asumăm substanţa unui cod etic. Deocamdată nu ştim care va fi puterea juridică a acestui document şi în ce va consta forţa lui de relaţionare cu sistemul legislativ preexistent, În fond, pentru încălcările grave ale legii de către educatorii naţiunii avem deja un Cod penal nou-nouţ şi european. Să lăsăm pe seama juriştilor de profesie interpretarea legilor şi regulamentelor şi să admitem utilitatea de principiu a unui cod etic, chiar dacă nu-l vom socoti cu grăbire un far călăuzitor infailibil.
Înainte de a vorbi şi a scrie despre dimensiunea morală a profesorului se cuvine să spunem că o condiţie sine qua non a normalităţii acestuia o reprezintă competenţa intelectuală, suportul ştiinţific, armătura teoretică pe care îşi întemeiază demersul instructiv-educativ. S-ar putea afirma axiomatic: profesorul valoros este şi moral. Nu este de conceput un dascăl moral în absenţa ştiinţei sale, a capacităţilor de analiză şi sinteză, concentrate într-o viziune educaţională coerentă, integratoare.
Cu aceste premise esenţiale satisfăcute se pot schiţa deja coordonatele profesorului etic.
1) Respectarea strictă a legilor şi regulamentelor şcolare. Nimic durabil nu se poate edifica în afara legii, a normelor de conduită socială şi de comportament civilizat. În egală măsură, această condiţie trebuie respectată şi de către elevi, partenerii intelectuali ai profesorului. Forţând limitele argumentaţiei, am putea spune să degeaba este profesorul etic dacă discipolii săi sar calul, îşi fac de cap, încalcă nonşalant normele elementare de comportament, îşi forţează limitele, comit fapte reprobabile, intră în coliziune cu legea. Doar simbioza etică profesor-elevi garantează succesul durabil.
2) Onestitatea profesională pe întregul traiect al carierei didactice. Profesorul este cu adevărat etic 24 de ore din 24, fără nicio derogare morală, fără compromisuri, fără abdicări de la codul deontologic. Profesorul etic nu este niciodată în vacanţă, relaxat, delăsător, tranzacţional, imoral. Un profesor corupt sau coruptibil este tot ce poate fi mai nociv şi mai deprimant în spaţiul educaţiei – un factor dizolvant în raport cu idealul educaţional.
3) Obiectivitatea `n toate circumstanţele existenţei: atitudinală, în evaluare, în relaţionarea cu ceilalţi. Un profesor obiectiv îşi va atinge cu regularitate ţelurile educaţionale asumate. Un profesor subiectiv, capricios, imprevizibil, inconstant în aprecieri va modifica direcţia educaţiei şi va rata ţintele nobile.
4) Corectitudinea. Un profesor moral este corect în toate sensurile, atât în gândire, cât şi în comportament. Ruptura dintre conştiinţă şi acţiune, dintre gând şi faptă dezvăluie o structură schizoidă, inevitabil malefică. Profesorul etic este egal cu sine, indiferent de împrejurări şi de factorii perturbatori. A fi corect reprezintă garanţia succesului didactic.
5) Comprehensiunea. Adevăratul profesor se înţelege pe sine şi-i înţelege pe ceilalţi, cu toate calităţile şi limitele lor. Definitoriu este în această privinţă larga comprehensiune a profesorului etic, ceea ce îi permite să ia cele mai bune decizii în situaţii-limită, să răspundă adecvat la provocări, să gestioneze cu înţelepciune şi tact situaţiile conflictuale. Profesorul comprehensiv va înţelege dificultăţile elevilor săi cu nevoi speciale şi-i va putea sprijini în procesul lent de incluziune şcolară.
6) Generozitatea lucidă. Profesorul moral este un spirit generos, un altruist superior care dăruieşte ceva din zestrea sa nativă, din sufletul său. Se exclud din această categorie profesorii prea permisivi, îngăduitori peste limitele admise, incapabili să instaureze şi să menţină în clase o atmosferă de exigenţă, respect reciproc şi responsabilitate. Sunt acei dascăli retractili, apatici, blânzi fără nuanţe, inerţiali, prizonieri ai automatismelor cotidiene, pe care elevii îi privesc ironic-îngăduitori şi-i caricaturizează în şuete colegiale.
Loialitatea, altruismul, implicarea afectivă, pasiunea, umorul, camaraderia înaltă sunt alte nuanţe necesare ale imaginii profesorului moral. Datele psiho-intelectuale ale acestuia, judecata laolaltă nu aparţin unei proiecţii ficţionale, ideale. Învăţământul românesc a avut mereu, în zbuciumata sa istorie biseculară, profesori de o admirabilă condiţie morală. În trecut, nimeni nu s-a gândit să conceapă şi să pună în circulaţie un cod etic pentru utilizarea în colectivităţile şcolare. Natura profesorului moral exclude supra­reglementarea, încorsetarea în norme rigide. Pe teritoriul moralei intruşii se autoexclud natural. Aici eşti sau nu eşti. Este puţin probabil ca profesorii fără morală să devină peste noapte persoane exemplare prin simplul act al apariţiei unui cod etic emis şi lansat în teritoriu de către ministerul de resort.
Dacă privim cu atenţie relieful uman al cancelariilor noastre, vom constata că toposul didactic este populat de mai toate categoriile de personaje posibile: profesori eminenţi, de mare devotament profesional şi cu o morală impecabilă, profesori onorabili, care nu ies din cadrele previzibilului civilizat, profesori cu mici sincope comportamentale, fie de o asprime apăsată, fie de o blândeţe conformistă, molatică, inerţială, precum şi exemplare mai pitoreşti, excentrice, alunecoase, mercantile, cu aer boem, distrate ori groteşti, ce oferă copiilor prilejuri de amuzament durabil. Dimensiunea morală se relativizează şi se pulverizează în mulţimea de tipuri umane, iar unificarea atitudinală sub umbrela unui cod etic devine dificilă, dacă nu imposibilă. O conştiinţă morală veritabilă face inutil orice cod etic.

Teodor PRACSIU