Marele Lucian Blaga spunea următoarele: „Învățat e omul care nu termină niciodată de învățat“. Pornind de la această premisă, noi considerăm că procesul de învățare este unul continuu și de aceea trebuie create oportunități de a cunoaște alte culturi educaționale și de a ne dezvolta percepțiile și tehnicile de predare.
Tocmai din acest motiv, Școala Gimnazială Iancului, din București, implementează, începând din luna septembrie a acestui an, un nou proiect ERASMUS+, intitulat „European School Post“. Acesta este un parteneriat strategic între șase țări europene: Croația, Turcia, Slovacia, Grecia, Bulgaria și România.
Activitățile din cadrul proiectului se vor derula pe parcursul a doi ani, începând cu septembrie 2018 și se vor încheia în mai 2020, implicând aproximativ 300 de elevi în activitățile lunare, iar în mobilități un număr de 15 elevi români cu vârste între 11 și 14 ani. Scopul acestor activități este ca profesorii să se inspire din diferitele sisteme educaționale și să dobândească strategii și metode inovatoare de lucru, benefice dezvoltării profesionale. Bagajul de cunoștinte acumulate va fi împărtășit elevilor și colegilor, astfel încât să fie o creștere valorică extinsă.
De asemenea, pentru a expune toate valențele proiectului, trebuie să menționăm că o altă menire a sa este dezvoltarea și promovarea varietății culturale.
Elevii vor participa la activități lunare și astfel vor obține informații despre alte culturi, vor socializa, vor comunica în limba engleză, își vor îmbunătăți aptitudinile IT. Pentru început, au fost responsabilizați să creeze un panou de prezentare a proiectului, colțul ESP, unde au expus numele școlilor implicate, țările partenere și steagurile lor. Colțul acesta de informare, existent în fiecare școală implicată în proiect, va fi actualizat lunar cu poze și informații.
Luna septembrie a fost dedicată planificării activităților, închegării legăturilor temeinice între colaboratori, creării paginii Web a țării noastre pe ETwinning și a colțului ESP din școală. Am completat pagina Web cu o scurtă prezentare istorico-geografică a țării noastre, astfel încât partenerii noștri să se familiarizeze cu țara pe care o vor vizita în luna decembrie a acestui an.
În cadrul activității „News from us“ („Știri din partea noastră“), am creat un calendar pe care îl completăm cu activități deosebite, evenimente naționale demne a fi cunoscute și de ceilalți, stabilind ulterior ce elemente sunt comune sau ne diferențiază. Am organizat întâlniri cu copiii și părinții acestora în cadrul cărora le-am prezentat ideea proiectului, scopul și obiectivele sale și, desigur, activitățile care vor fi derulate în timpul proiectului.
În luna octombrie, copiii din cele șase țări implicate au creat logo-ul proiectului și desenul personajului care va întruchipa reporterul revistei multiculturale, având posibilitatea de a-și alege tehnica și materialele de lucru. În perioada 22-27 octombrie, patru cadre didactice au reprezentat Școala Gimnazială Iancului în prima mobilitate din proiect. Aceasta s-a desfășurat în școala-gazdă din Petrijanec, Croația, și au participat la cursuri de pregătire profesională alături de alți 19 profesori din Turcia, Grecia, Slovacia, Bulgaria și Croația, deprinzând abilități de folosire a programelor pe calculator, precum „Timeglider“, „Toondoo“, „Flipsnack“, „Thinglink“ etc. De asemenea, profesorii au avut posibilitatea de a participa la ore susținute de cadrele didactice ale școlii-gazdă, fiind un bun prilej de a obține informații despre sistemul de învățământ din Croația, precum și de a avea un schimb de experiență foarte util.
În cadrul activității intitulate „One word, six languages“ („Un cuvânt în șase limbi“), partenerii implicați în proiect au selectat dintr-o listă de cuvinte și fraze frecvent utilizate în viața de zi cu zi unul singur, pe care l-au inserat în dicționarul revistei aflate la prima sa pagină, urmând a adăuga și altele pe parcursul celor doi ani. Spre marea noastră bucurie, la concursul internațional de selecție a celui mai expresiv „reporter“, dintre toate desenele de excepție participante, a fost aleasă creația elevei noastre, Ilie Patricia.
Până la finalizarea proiectului, vor mai fi încă cinci mobilități, iar profesorii implicați vor avea oportunitatea să viziteze sisteme educaționale diferite, să cunoască metode didactice noi, să interacționeze cu profesori din alte țări, urmând ca informațiile dobândite să fie diseminate, astfel încât toate cadrele didactice să poată beneficia de această experiență.
Vom publica periodic informații despre derularea proiectului pentru a vă împărtăși din experiențele noastre și ale partenerilor implicați în acest proiect.