Programele pentru examenele naționale de la sfârșitul anului școlar 2021-2022 au fost adaptate în funcție de condițiile impuse de pandemia care afectează desfășurarea normal a activității. În ansamblu, adaptările constau în excluderea, și de data aceasta, ca și la examenele din vara acestui an, fragmentară a unor elemente considerate mai puțin importante pentru evaluarea nivelului de pregătire a elevilor, de unde adaptările de la examenele din vara anului trecut, din 2020, au fost făcute prin excluderea integrală a unor părți.
Ministrul Sorin Mihai Cîmpeanu precizează în acest sens: „Programa pentru examenele naționale de anul acesta a fost deja adaptată, în sensul unei sinteze, unui minimum necesar, în condițiile cu totul speciale pe care le traversăm. Dacă viitorul pe care nu-l putem anticipa niciunul dintre noi va impune o revedere a acestor modificări, Ministerul Educației va face și acest lucru în interesul elevilor. Important este să găsim acel echilibru între nevoia de pregătire a elevilor și cea de siguranță sanitară. În anul școlar 2019-2020 s-au scos bloc capitole din materie, în anul școlar 2020-2021 s-au scos nu bloc, ci acele noțiuni care au fost considerate a nu fi de primă importanță pentru pregătirea elevilor de către colective de profesori de specialitate, nu de către reprezentanți ai Ministerului Educației sau ai unei asociații de părinți”.