Program de formare în pedagogie digitală pentru cadre didactice

Program de formare în pedagogie digitală pentru cadre didactice
Foto: Cuvântul Libertății

Proiectul de amploare națională „Profesori de calitate pentru învățământ de calitate”, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), își găsește în această perioadă o parte semnificativă din concretizare prin implementarea asigurată de Universitatea din Craiova, cu sprijinul unor inspectorate școlare județene.

Printr-un grant în valoare de peste 2,5 milioane de euro, 3000 de cadre didactice din județele Dolj, Olt, Mehedinți, Vâlcea și Gorj beneficiază de formare în pedagogie digitală. Organizatorii anunță că „experții Universității din Craiova îi vor învăța pe profesorii din mediul preuniversitar cum să integreze tehnologia în conținutul lecțiilor”. Profesorii „vor primi și sprijin în elaborarea materialelor educaționale deschise și publicarea pe o platformă care să servească drept modele de bune practici. Profesorii de la nivelul gimnazial și liceal, precum și cei din mediul rural și din zonele defavorizate vor avea prioritate în vederea participării la program.

Prof. univ. dr. Cezar Ionuț Spînu, rectorul Universității din Craiova: „Grantul a fost câștigat cu punctaj maxim. Astfel, Universitatea din Craiova își asumă, cu responsabilitate, rolul de pilon esențial în modernizarea educației, atât la nivel regional, cât și național. Programul va dezvolta o gamă largă de competențe necesare cadrelor didactice pentru integrarea eficientă a tehnologiei în educație, de la metode de predare și evaluare digitală, până la comunicarea eficientă cu părinții sau crearea și schimbul de conținut educațional digital. Considerăm că, prin acest demers, contribuim direct la formarea tinerelor generații într-un mediu educațional pregătit pentru provocările viitorului și sprijinim profesorii din meniul preuniversitar să devină promotori ai schimbării în comunitate.”

Cunoștințe pentru a crea lecții interactive și relevante

Mihaela Roxana Jianu, director, Casa Corpului Didactic Dolj: „Cadrele didactice sunt, în primul rând, cele care facilitează învățarea, dar și modele  pentru următoarea generație, toți cetățenii trebuind să fie în măsură să participe în mod activ într-o societate digitală. Deoarece se confruntă cu cerințe profesionale care se schimbă cu rapiditate, este necesar ca aceștia să posede un set de competențe ce devine din ce în ce mai extins și mai complex, să utilizeze și totodată să stimuleze utilizarea în mod creativ a tehnologiilor digitale. Competența digitală a cadrelor didactice reprezintă nu numai o componentă esențială și obligatorie în  procesul de predare-învățare-evaluare, ci și pentru interacțiunile  profesionale cu colegii,  părinții, comunitatea.”

Marius Bălașa, director, Casa Corpului Didactic Olt: „Printre beneficiile proiectului se numără și faptul că școlile în care activează cadrele didactice formate vor beneficia de un buget de 200 euro/formabil. Interesul manifestat la nivelul județului Olt s-a materializat prin preînscrierea a peste 1500 de cadre didactice care vor participa la selecție, dornice să contribuie la creșterea calității educației. Casa Corpului Didactic Olt va sprijini implementarea proiectului în toate etapele sale, așa cum s-a angajat, astfel încât acesta să reprezinte un succes pentru Regiunea Sud-Vest Oltenia, fiind conștientă că este un proiect necesar, util și binevenit pentru sistemul actual de educație.”

Giorgi Grigore, inspector școlar, ISJ Mehedinți, coordonator pentru formare în cadrul grantului: „Inspectoratul Școlar Județean Mehedinți și Universitatea din Craiova vin în sprijinul cadrelor didactice din județul Mehedinți pentru dobândirea competențelor IT esențiale pentru a transforma și îmbunătăți procesul de predare-învățare. Acest program este dedicat cadrelor didactice care doresc să își dezvolte cunoștințele în utilizarea instrumentelor digitale, pentru a crea lecții interactive și relevante pentru elevii de astăzi.”

Noi experiențe pentru o predare modernă și eficientă

Staicu Marian, inspector școlar pentru management instituțional, ISJ Gorj: „Îmi exprim cu entuziasm susținerea pentru proiectul „Pedagogie Digitală – Competențe IT pentru Cadrele Didactice”, o inițiativă esențială pentru transformarea procesului educațional din județul nostru. Dezvoltarea competențelor digitale în rândul cadrelor didactice va facilita integrarea noilor tehnologii în actul educațional, oferindu-le profesorilor instrumentele necesare pentru a răspunde nevoilor generațiilor actuale de elevi. Acest proiect reprezintă o oportunitate importantă pentru consolidarea unei educații moderne, eficiente și accesibile pentru toți.”

Dobrete Florentina-Adina, director, Casa Corpului Didactic Vâlcea: „Implicarea Casei Corpului Didactic Vâlcea în cadrul proiectului Pedagogie digitală pentru cadrele didactice din învățământul preuniversitar vine în spiritul necesității dezvoltării educației digitale la nivelul județului. Cadrele didactice, prin dezvoltarea competențelor-cheie de pedagogie digitală, vor putea integra mai ușor și eficient tehnologiile în procesul tradițional de predare-învățare-evaluare, în interacțiunea și implicarea oferite de modul tradițional de cunoaștere la nivelul fiecărei clase de elevi. Proiectul acesta, vine să ne ofere motivația și inspirația în activitatea de zi cu zi, trezind în noi simțul creativ care se îmbină frumos cu obiectivul nostru de echipă. La nivelul județului, avem implicate un număr de 1000 de cadre didactice care își doresc formare continuă alături de noi și cu partenerii nostri, în vederea dobândirii de noi cunoștințe și parcurgerea de noi experiențe pentru o predare modernă și eficientă la clasă.”