Odată cu noul an școlar, începe ediția a zecea a programului Kinder Joy of Moving, desfășurat de Ferrero România, împreună cu Ministerul Educației. Programul este „dedicat promovării experiențelor sportive plăcute, distractive și necompetitive pentru copiii cu vârste cuprinse între șase și zece ani. Programul va asigura sprijin material și formare în 90 de școli din toată țara, dintre care două treimi sunt școli din comunitățile rurale”.
Diego Latora și Edoardo Fogli, traineri sportivi Kinder Joy of Moving: „La Kinder, credem că un copil fericit astăzi va deveni un adult mai bun mâine. Proiectul internațional de responsabilitate socială al Grupului Ferrero, Kinder Joy of Moving, a inspirat 2,6 milioane de copii și familiile lor în 33 de țări din întreaga lume. Joy of Moving este o metodă educativă inovatoare, recunoscută științific, ce își propune să încurajeze mișcarea prin joacă, în timp ce dezvoltă 4 paliere esențiale pentru copii: funcțiile cognitive și creative, dezvoltarea fizică armonioasă, inteligența motrică și abilitățile interpersonale. În centrul proiectului se află o întreagă echipă de profesioniști, absolvenți în domeniul științelor motrice.
Suntem foarte încântați să vedem impactul pozitiv pe care Kinder Joy of Moving îl are asupra copiilor din România. Obiectivul nostru este de a oferi un mediu de învățare distractiv și interactiv, în care copiii să își dezvolte abilitățile cognitive, creativitatea și coordonarea motorie prin intermediul activităților sportive și de mișcare. În special, ținem să acordăm o atenție deosebită școlilor din zonele rurale, recunoscând că aici copiii au nevoie de o susținere suplimentară din partea profesorilor, dar și din partea noastră cu echipamente ce fac orele de sport mai distractive și mai sigure.”
Susținere pentru cadrele didactice de educație fizică și sport
După cum explică inițiatorii programului, „trainerii Ferrero, specializați în metoda Kinder Joy of Moving, susțin cadrele didactice de educație fizică și sport din școlile selectate pentru a deveni ambasadori ai mișcării și entuziasmului, astfel încât să încurajeze dezvoltarea armonioasă a elevilor prin joc. Profesorii vor participa la un webinar în care sunt prezentate metode interactive de predare a educației fizice și a mișcării, adaptate nevoilor specifice ale copiilor, iar fiecare școală va primi kit-uri utile pentru orele de educație fizică și competiții sportive: tricouri pentru profesori, fluier, cronometru, mingi de burete, de spumă, de tenis, saci pentru acestea, pompă de mingi, conuri, copete, scăriță de agilitate, cercuri de gimnastică, veste de departajare și gărdulețe.
De la lansarea în România, programul Kinder Joy of Moving a ajuns deja la peste 580.000 de elevi din mai bine de 200 de școli din țară, încurajându-i să își dezvolte abilitățile de comunicare, să descopere bucuria de a face mișcare, spiritul de echipă și stilul de viață activ”.
Competiția, înlocuită cu cooperarea
Kinder Joy of Moving este caracterizat ca „un program global, implementat începând din 2013 și in România. Scopul programului este de a promova activitatea fizică și colaborarea în școli, înlocuind competiția cu cooperarea. Prin furnizarea de kituri pentru orele de sport, organizarea de webinarii pentru profesori și implementarea unei săptămâni dedicate mișcării și jocului (KJOM Week), programul Kinder Joy of Moving susține dezvoltarea cognitivă, creativă, coordonarea motorie și fitness-ul copiilor din România”.