„Abilități pentru acțiune” se intitulează proiectul pilot adresat elevilor de liceu, caracterizat prin „abordare complexă pentru prevenirea consumului de droguri, favorizând factorii de protecție ai elevilor, prin dezvoltarea unei conexiuni puternice cu școala, implicarea părinților în viața copiilor și dobândirea cunoștințelor și abilităților necesare în luarea unor decizii sănătoase atunci când sunt presați să consume droguri”.
Proiectul este derulat în anul școlar 2021-2022 de Agenția Națională Antidrog (ANA), cu sprijinul Asociației Cluburilor Lions District 124 România. În avanpremieră, ANA ne oferă câteva repre asupra programului și valențelor educative: “Abilități pentru acțiune se adresează elevilor din învățământul liceal și utilizează resursele pedagogice ale modulului Lions Quest – Abilități pentru acțiune (Lions Quest – Skills for Action-level II), un program cuprinzător și universal, bazat pe dovezi științifice, tradus în 36 de limbi și implementat în peste 90 de țări. Prin inițierea acestui nou proiect, specialiștii ANA, care au fost formați de către un trainer internațional Lions Quest, își propun dezvoltarea unor abilități sociale și emoționale, necesare luării unor decizii informate, corecte și responsabile în legătură cu consumul de droguri, pentru cel puțin 5.000 de elevi de liceu, la nivel național, în anul școlar 2021-2022. De asemenea, un alt obiectiv important al proiectului îl reprezintă creșterea nivelului de informare, educare și conștientizare a 10.000 de părinți cu privire la importanța factorilor de risc și de protecție familiali legați de consumul de droguri, la nivel național.
Proiectul Abilități pentru acțiune conține cinci domenii mari și opt activități, care vor fi parcurse în cadrul întâlnirilor cu elevii de liceu.
Proiectul Abilități pentru acțiune se fundamentează pe abordarea educațională cunoscută sub denumirea «învățare socială și emoțională (Social and Emotional Learning – SEL)». Experți și organizații de renume din întreaga lume recunosc programul Lions Quest pentru eficiența lui în domeniile învățării socio-emoționale, prevenirii consumului de droguri și alcool, precum și învățării prin servicii, în folosul comunității.
Învățarea socială și emoțională este un proces prin intermediul căruia copiii și adulții își însușesc și aplică cunoștințe, atitudini și deprinderi necesare înțelegerii și gestionării emoțiilor, își stabilesc obiective, își dezvoltă empatia față de alții, formează relații constructive și iau decizii responsabile. Învățarea socială și emoțională cuprinde cunoștințe, abilități și atitudini din cinci arii de competență: conștiința de sine, autocontrolul, conștiința socială, aptitudinile relaționale și luarea de decizii responsabile.
Cercetările au confirmat că învățarea socială și emoțională poate avea un impact pozitiv asupra climatului școlar și că aduce beneficii pentru elevi, respectiv o performanță școlară mai bună, comportamente și atitudini îmbunătățite, manifestări comportamentele negative și tulburări emoționale reduse”.