Personalul didactic va fi exceptat de la legea pe a cărei bază nu va fi posibilă cumularea pensiei cu salariul, au anunțat liderii coaliției de guvernare. La fel, vor fi exceptați medicii și membrii Academiei Române.
După votarea legii care nu mai permite plata pensiilor speciale pentru parlamentari, prim-ministrul Marcel Ciolacu a subliniat că „urmează cumulul pensiilor cu salariul. O să fie excepții la actori, la Teatrul Evreiesc, la profesori universitari, la medicii care sunt și profesori”.
Nicolae-Ionel Ciucă, președintele Senatului României: „Au fost discutate ca abordări de principiu domeniul învățământului și domeniul sănătății, pentru că acolo continuă să-și desfășoare activitatea și cei care au ieșit la pensie. Impactul cel mai mare este la învățământul din mediul rural”. Reforma sistemului de pensii, a accentuat președintele Senatului, „ar așeza sistemul de pensii din țara noastră pe baze corecte, cu reguli unitare, aplicabile tuturor. Asta ne va permite să avem un sistem de pensii echitabil și sustenabil pe termen lung. Un alt motiv important al acestei reforme este determinarea de a accesa toate fondurile din PNRR”.