
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ FSLI), Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” și Federația Națională Sindicală „Alma Mater“ au anunțat că profesorii vor picheta sediul Ministerului Educației și Cercetării în fiecare zi de miercuri până la începerea cursurilor anului școlar 2025-2026. Protestele vor fi organizate în zilele de 30 iulie, 6, 13, 20, 27 august și 3 septembrie 2025.
„Acțiunea de pichetare a sediului Ministerului Educației si Cercetării se va desfășura în intervalul orar 10:00-12:00. Participanții vor sosi la acțiune cu începere de la orele 9. La acțiunea de protest vor participa aproximativ 200 de persoane, membri de sindicat (salariați din învățământ)”, se arată în comunicatul comun al celor trei fedrații sindicale.
„Acțiunea noastră urmărește să atragă atenția asupra obligativității soluționării problemelor cu care se confruntă personalul din învățământul preuniversitar și superior, precum și asupra faptului că salariații din educație resping măsurile politice pentru diminuarea deficitului bugetar adoptate de Guvern, cu consecințe deosebit de grave asupra angajaților din învățământ și a beneficiarilor educației”, mai spun reprezentanții cadrelor didactice.
Potrivit sindicaliștilor, salariații din educație resping măsurile politice care vizează diminuarea deficitului bugetar adoptate de Guvern.





