Interviu cu prof. Ion Duţă, preşedintele Sindicatului Şcoala Prahovei

Domnule preşedinte, ne aflăm într-o perioadă în care nesiguranţa şi lipsa de predictibilitate pe termen scurt nu pot să nu afecteze societatea în ansamblu. Totuşi, care sunt, în opinia dvs., ţintele pe care trebuie să le aibă în vedere Ministerul Educaţiei în noua lui formulă?
Este evident că trăim vremuri tulburi, dar nu am să comentez politic ceea ce se întâmplă, pentru că rolul meu de lider de sindicat mă obligă să rămân apolitic şi imparţial.
Totuşi, Guvernul este politic şi trebuie să îndeplinească obiectivele din planul de guvernare al partidului care a câştigat alegerile sau ale coaliţiei PSD-ALDE.
Strict profesional, ţintele pe care ar trebui să le urmărească Ministerul Educaţiei ar fi următoarele: asigurarea măririlor salariale promise în campanie; asigurarea fondurilor pentru infrastructura deficitară din educaţie; elaborarea şi implementarea Legii unice a salarizării în sectorul bugetar; debirocratizarea învăţământului; asigurarea transparenţei în actul decizional, până la cel mai înalt nivel; depolitizarea totală a învăţământului; reducerea numărului de copii la clasă şi la grupa de grădiniţă, la toate nivelurile de învăţământ preuniversitar; elaborarea Statutului cadrelor didactice.
S-a votat în sfârşit bugetul. Sunteţi mulţumit de banii obţinuţi de Educaţie pentru 2017?
Banii pentru Educaţie nu sunt nici pe departe suficienţi, cu toate că s-au alocat sume în plus la capitolul cheltuieli materiale faţă de anul 2016. Bugetul pare mai mic, dar explicaţia este că Ministerul Cercetării s-a separat de Ministerul Educaţiei şi era normal ca şi fondurile să fie altele în comparaţie cu 2016.
Aşteptăm de douăzeci şi şapte de ani să se aplice legea, şi anume alocarea a 6% din PIB pentru Educaţie. Sindicatele vor lupta în continuare pentru majorarea acestor sume la rectificarea de la 1 iulie, mai ales că în prima parte a semestrului al II-lea avem promisă plata ultimei tranşe din hotărâri judecătoreşti (35%) şi a dobânzii legale.
Care sunt problemele cu care se confruntă sindicatul pe care îl conduceţi şi şcoala prahoveană?
Problemele Sindicatului Şcoala Prahovei sunt problemele comune ale celorlalte sindicate din învăţământ, iar în ultimele zile se face remarcată o problemă spinoasă, aceea a aplicării incorecte a OUG şi Hotărârii de guvern care reglementează mărirea cu 15%, în medie, a salariilor în învăţământ, de la 1 ianuarie 2017.
O incorectitudine ar fi aceea că s-au mărit salariile de încadrare, dar sporurile care trebuie să se aplice în procent la aceste salarii au rămas neschimbate la nivelul lunii decembrie 2016. Acest lucru nu a rămas neobservat şi F.S.L.I. a făcut demersurile necesare, către minister, pentru îndreptarea acestei anomalii.
Alte probleme ar fi restrângerea reţelei şcolare şi intenţia Consiliului Local de a comasa anumite licee din Prahova, precum şi imposibilitatea încadrării în numărul de norme stabilit de către minister.
Se vorbeşte din ce în ce mai mult, în ultimii ani, despre numărul insuficient de şcoli la nivelul întregii ţări, despre necesitatea construirii unora noi. Care este situaţia în judeţul Prahova?
În Prahova, numărul unităţilor de învăţământ, al localurilor de şcoli ar fi suficient, în perspectiva reducerii demografice din anii următori, dar problema este starea deplorabilă a multor localuri de şcoli din cele existente la ora actuală. Sperăm ca administraţiile locale, cele care deţin acest patrimoniu, să găsească soluţii şi fonduri pentru reabilitarea şi modernizarea acestor unităţi de învăţământ.
Cum arată şcoala prahoveană rurală? Cât de mare este discrepanţa dintre sat şi oraş şi ce se poate face pentru ca aceasta să se micşoreze?
Această discrepanţă în judeţul Prahova arată diferit, în funcţie de zona şi de spiritul de gospodar al managerului de unitate de învăţământ şi al primarului din zona respectivă.
În general, diferenţele sunt foarte mari între rural şi urban, din toate punctele de vedere, plecând de la dotarea şcolilor şi până la încadrarea cu personal de predare calificat.
Predomină numărul mare de necalificaţi în rural, iar şansele la educaţie nu sunt egale pentru copiii din rural în comparaţie cu cei din urban. Sperăm într-un program vizionar şi integrat al ministerului şi al factorului legislativ, care să ducă măcar la diminuarea acestor discriminări şi inechităţi.
Cum putem proceda pentru ca elevii, copiii din rural să beneficieze de şanse egale cu cei din urban? De fapt, există această posibilitate?
Avem factori de decizie şi specialişti în ştiinţele educaţiei care trebuie să vină cu soluţii şi mai ales să le integreze. Dacă vom fi consultaţi, în funcţie de viziunea acestor factori, vom căuta să venim şi noi cu idei şi soluţii, în măsura în care ele vor fi acceptate.
Învăţământul românesc are nevoie în momentul de faţă de foarte mulţi bani. Actualul guvern a promis ca până la sfârşitul mandatului – dacă va fi lăsat să-şi ducă mandatul la bun sfârşit – să ridice bugetul pentru Educaţie la 6% din PIB. În condiţiile actuale, credeţi că se va reuşi, este sustenabil acest proiect?
În 2007, obţinerea acestor fonduri se vede clar că nu mai este posibilă, dar avem promisiunea că, treptat, în următorii trei-patru ani, guvernanţii vor aloca sume mărite, până la atingerea procentului legal de 6% din PIB. Proiectul este sustenabil, după părerea noastră, dar trebuie neapărat voinţă politică pentru punerea lui în aplicare.
Cum au păşit dascălii din Prahova în acest nou an şi ce aşteptări au de la el?
Ca de fiecare dată, dascălii, care sunt şi ei români şi votanţi, au intrat cu speranţe de mai bine în 2017. Unii au primit pozitiv măririle salariale, nedidacticul aşteaptă mărirea cu 20% începând cu 1 februarie, alţii sunt mai puţin mulţumiţi sau sceptici, dar toţi sunt hotărâţi să meargă înainte, să pună în centrul atenţiei interesul major al elevului şi dreptul acestuia la educaţie.
Oamenii şcolii au dat dovadă de răbdare, au îndurat umilinţe, dar de fiecare dată au continuat să se sacrifice, în speranţa că promisiunile guvernanţilor se vor materializa şi că educaţia va deveni prioritate naţională. Pe de altă parte, profesorii sunt oameni, cu familii şi probleme, ca toţi ceilalţi cetăţeni, şi nu credem că este bine ca răbdarea şi bunul lor simţ să fie puse la încercare la infinit. „Când nu vom mai putea răbda…“ Am citat din George Coşbuc.
Dar de la noul guvern, de la noul ministru al Educaţiei ce aşteptări aveţi?
De la noul guvern şi de la vremelnicul ministru al Educaţiei aşteptăm să ne asculte, să se aplece cu mai multă grijă asupra problemelor din sistem şi îi asigurăm că au în sindicate un partener de dialog viabil şi de nădejde, scopul nostru fiind, până la urmă, acelaşi: binele Educaţiei şi ridicarea bunăstării societăţii româneşti prin cultură şi educaţie.
Interviu realizat de Marcela GHEORGHIU