Poți să-ți meriți laudele ori pedeapsa, unii-și merită banii primiți pe vreo treabă făcută, alții, ocările, așa cum de multe ori îți meriți soarta; dar meseria?! Meseria și-o merită cei care, practicând-o, arată că sunt de-acolo, că li se potrivește cu probe, nu conjunctural și deductibil, că au învățat-o din carte și de la alți meseriași, în măsură să-i învețe și-n același timp își merită meseria cei care arată și că pot scoate ceva folositor din știința lor de meserie. Așa sunt profesorii purtători ai atributului merito. Nu e titlu științific, distincție academică, nu e medalie, nu e ordin și cu atât mai puțin, grad sau gradație. Este semnul unei aprecieri. Le-o acordă Fundația Romanian Business Leaders (RBL), definită ca „platformă de acțiune și implicare socială pentru lideri din mediul privat“, cu scopul ca „România să devină o țară mai bună pentru business-ul responsabil și, în felul acesta, pentru toți românii“.

Profesorii valoroși se împuținează din lipsă de recunoaștere și respect pentru munca lor

Profesorii merito sunt recunoscuți, prezentați, lăudați ca performeri ai educației și învățăturii transmise elevilor. Este important de spus asta, într-o vreme în care contează atâtea în măsurarea performanței profesorilor, anume căutate ca tocmai rezultatul muncii la catedră să nu mai încapă, prin metonimia catedrei în­țelegând ceea ce se transmite și se formează de la nivelul ei de autoritate: informație, curiozitate, valorificare, știință și putință de a face, uneori de a crea.

Serii de profesori merito sunt desemnate, premiate și sărbătorite în fiecare an, printr-o inițiativă a RBL din 2015. Exact spus, inițiator și lider al proiectului Merito este Măriuca Talpeș (Bitdefender/Intuitext). O susțin și pun mintea și mâna la treabă echipa de proiect, numeroși lideri din business caracterizați prin aceea că „pun voluntar la dispoziție resurse și cunoștințe pentru a face proiectul Merito posibil“. Selecția se face din sute de recomandări, transmise de elevi, părinți, absolvenți, comunități locale din toată țara. Durează un an. Cei mai-cei mai sunt desemnați la final de către un juriu format din membri ai comunității Romanian Business Leaders, drept asigurare că toți sunt profesori care „pun responsabilitate, profesionalism, creativitate, dar și pasiune, har și un pic de magie în munca lor. Toți acești profesori au fost documentați online, validați în comunitatea locală, iar cei selectați au fost intervievați de jurnaliști colaboratori“.

Îmbinare fără precedent între mediul privat, mediul asociativ și școală

Punctul culminant îl constituie Gala Merito, care beneficiază de câțiva ani de Înaltul Patronaj al Președintelui României.

În calitate de consilier de stat la Administrația Prezidențială, Ligia Deca subliniază: „Gala Merito este, probabil, pentru noi, cei care lucrăm zi de zi în Educație, platforma cea mai cunoscută și apreciată de recunoaștere a meritelor profesorilor excepționali din toată țara. Gala Merito este și o sursă ce ne umple paharul cu motivație de a merge mai departe pentru încă un an școlar și o îmbinare fără precedent între mediul privat, mediul asociativ și școală. Capacitatea de a crede în mai bine și de a face tot ce îi stă în puteri pentru acel mai bine în care speră este ceea ce diferențiază profesorul Merito, iar elementele definitorii ale acestuia sunt empatia și acea dorință de a nu lăsa niciun copil în urmă“.

Fiecare zi de școală e o călătorie

După cum se recomandă ea, învățătoarea Mirela Spiță de la Școala Gimnazială Alexandru Ioan Cuza din Bacău împlinește nevoi personale ale elevilor în funcție de talentul, de darul fiecăruia dintre ei.

Cu o abordare similară, Anca Tăut, învățătoare la Școala Gimnazială Mihai Eminescu din Zalău, propune o temă de reflecție: „Cine sunt copiii din clasele noastre care nu au succes; succesul acela setat de expectanțe sociale sau de criterii? Cine sunt ei, acei copii care au eșecuri?“.

Un fel de răspuns vine din gesturi mari sau mici, sigur folositoare, făcute de profesoara de biologie Cristina Dudan de la Colegiul Național Radu Negru din Făgăraș. Spune în treacăt despre unul din gesturile astea ale ei: a ajutat o absolventă de liceu care-i fusese elevă în gimnaziu să se prezinte onorabil la Bacalaureat la proba de biologie. La examen, a fost singura probă la care a promovat.

De pregătirea elevilor voluntar, nu neapărat a celor pentru care triumful e chestiune de timp și de costuri achitate, se ocupă și Doina Gosav, profesoară de chimie la Liceul Teoretic Mihail Kogălniceanu din Vaslui. I s-a dus vestea despre câți elevi de-ai ei reușesc la Medicină. Acum a ajuns să aibă 31 de aspiranți ­dintr-o clasă de 35 de elevi.

Despre cum e „să dai fără să ceri“ și să te remontezi în fiecare zi din energia pe care ți-o transmit copiii, vorbește educatoarea Vasilica Găzdac de la grădinița Școlii Gimnaziale Tiberiu Morariu din Salva, județul Bistrița-Năsăud: „Încercăm să fim mai umani. Asta trebuie să țină minte copilul, nu că facem probleme, exerciții, ci că i-a dus Doamna într-o excursie, că au făcut ceva ce le-a plăcut. Asta e marea realizare“. Și mai spune educatoarea o vorbă de știut, de urmat: „Dacă de când intră pe ușa grădiniței copilul nu e întâmpinat cu zâmbet, cu căldură, el nu va iubi școala“.

Învățătoarea Rodica Gavriș-Pascu de la Școala Gimnazială Nicolae Titulescu din Cluj-Napoca are și o deviză în sensul ăsta: „La școală, cu plăcere“. Spune că elevii ei o fac să se simtă ca Alice în Țara Minunilor: „Fiecare zi de școală e o călătorie în care eu devin mică-mică și încep să cresc odată cu ei, încep să mă bucur de bucuria lor, să mă minunez de minunea din ochii lor“.

Livresc asociază educația copiilor cu dăruirea celor care-i formează și învățătoarea Aida Frujină de la Școala Gimnazială Nr. 195 din București. Dincolo de legi, inspectorate, ministere, spune că ce ră­mâne e un zâmbet, o privire, un cuvânt cu care profesorul intră în clasă. E convinsă că din așa ceva se poate isca în timp o sclipire, ca o stea de mare pornită să răzbească prin valuri.

Spațiu, viziune și timp sugerează și ce spune Grațiela Petcu, profesoară de geografie, directoarea Școlii Gimnaziale Nicolae Ioan Jilinschi din Vernești, județul Buzău. Ea îndeamnă la a lua aminte că forma curcubeului clasic figurat ca semicircular e rotundă în realitate, privită de sus: „Să ne ridicăm ca profesori și să-i ridicăm pe copii, astfel încât curcubeul cunoașterii să fie complet“.

Mihai Bădiță, profesor de educație muzicală la Liceul de Artă din Sibiu: „Eu nu fac decât să le deschid copiilor o ușă, să le prezint o lume care mi-a fost prezentată și mie de profesorii mei, elev fiind, apoi student. Îi ajut să ajungă acolo unde-și doresc“.

Profesoară de limba și literatura română la Colegiul Național Pedagogic Carmen Sylva din Timișoara, Elena-Ligia Jebelean folosește în pregătirea viitorilor educatori și formatori metode posibil a fi considerate drept consacrate, precum cele ale „acvariului“, „mozaicurilor“, „exploziei stelare“, însă cert provocatoare pe calea bună a descoperirii.

Cătălin Ciupală, profesor de matematică, a creat la Colegiul Național Andrei Șaguna din Brașov un laborator de realitate virtuală, ajuns să aibă peste 100 de clipuri video online, cconcepute de elevi, cu probleme de matematică și de științe.

Profesorul Vladimir Bogosavlievici de la Colegiul Național George Barițiu din Cluj-Napoca face cu elevii ore de istorie acolo „unde s-a întâmplat istoria efectiv“, inevitabil face și cultură, și turism, insistă că e nevoie și de multă educație civică, dar nu aia care e materie de școală și peste toate, învață el însuși mereu. Experiența i-a arătat că „mulți profesori se cred Dumnezeu la catedră. Nu e așa. Un profesor isteț învață de la un copil isteț“; în rest, „să fiu profesor e viața mea. Atât“.