A început anul universitar 2023-2024. Sub auspiciile unei binevenite și mult așteptate legi a învățământului superior (Legea învățământului superior nr. 199/2023) care, iată, în sfârșit, a intrat în vigoare, noul an universitar pare să fi pornit cu dreptul. Așa cum a spus ministrul Educației, Ligia Deca, la deschiderea anului universitar de la Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila din București, țara noastră „este încă departe de ceea ce ar trebui să fie“, iar pentru ca o țară să se schimbe în bine, are nevoie, a spus ministrul, de mai mulți studenți și de mai mulți absolvenți talentați, care să poată răspunde nevoilor actuale ale societății. Deocamdată, România se află pe ultimul loc, la nivelul Uniunii Europene, în ceea ce privește ponderea absolvenților de învățământ superior, cu 20% la scara întregii populații, comparativ cu media europeană, care este de cel puțin 40%.

Regândirea serioasă a programelor și politicilor de studii

Datele centralizate în ultimii ani la nivelul Ministerului Educației arată că avem din ce în ce mai puțini studenți și din ce în ce mai puțini absolvenți de învățământ superior. Programele se studii se dovedesc încărcate și puțin sau deloc sincronizate cu cererea de pe piața muncii. Din ce în ce mai slabi sunt și „bobocii din anul I“, care vin de pe băncile învățământului liceal cu carențe uriașe, nu doar în materie de cultură generală, ci și în materie de discipline de învățământ esențiale, cum ar fi matematica, în cazul facultăților cu profil politehnic. Numărul tot mai scăzut de la un an la altul al candidaților la facultate determină universitățile să-și regândească serios programele și politicile de studii.

Aspectele negative cu care se confrun­tă învățământul superior din țara noastră nu se opresc aici. Domeniul este din ce în ce mai neatractiv, masteratul riscă să se transforme într-o formă fără fond ș.a.m.d. În aceste condiții, nu trebuie să ne mire trista „performanță“ pe care România a înregistrat-o în acest an: nu mai avem nicio universitate în Top 1000 Universities Shanghai Ranking. Nu este o realitate care să ne lase indiferenți, chiar dacă există voci care sunt de părere că nu ar trebui să ne îngrijoreze acest lucru, așa cum ar fi, de pildă, chiar vocea ministrului Educației, Ligia Deca: „Aceste clasamente au metodologii diferite, distincte. Unele dintre ele au și clasamente, rankinguri pe domenii sau pe anumite componente pe care le consideră importante. Eu cred că de fiecare dată când abordăm această discuție trebuie să ne uităm la criterii, care sunt criteriile pentru care o universitate intră în primele X“. Corect spus, însă problema este că, în momentul de față, România nu se află pe o poziție de invidiat la nivel european și cu atât mai puțin mondial, în ceea ce privește învățământul superior. Ceea ce înseamnă că, dincolo de emoția din prima zi, rămâne întrebarea de ce stau lucrurile așa.

Universitățile din țara noastră, din ce în ce mai puțin atractive pentru absolvenții de liceu

Trendul descrescător al ponderii ab­solvenților de liceu care acced în învățământul superior se păstrează și anul acesta. Potrivit datelor oficiale, față de acum 10 ani, numărul studenților români a scăzut vizibil. Datele Institutului Național de Statistică (INS) arată că în anul universitar 2022-2023 au fost înscriși în învățământul superior peste 538.000 de studenți, un număr cu 15.000 mai mic decât în anul universitar 2021-2022 și cu 88.000 mai mare decât în 2023-2024. Scade și numărul absolvenților cu diplomă. Tot potrivit INS, în 2022, numărul acestora a fost de doar 125,6 mii. Motivele? Pe de o parte, în ultimii ani, din ce în ce mai puțini absolvenți de liceu susțin examenul de Bacalaureat. Pe de altă parte, tot mai mulți tineri se decid să urmeze studii universitare în afara țării, anual, peste 6.000 de elevi și studenți români alegând să plece la studii peste graniță. Motivele variază de la calitatea actului educațional și oportunitățile de angajare până la dorința de a se stabili, pur și simplu, în afara țării. Printre destinațiile preferate de tinerii care merg să studieze în afară se numără Olanda, Ma­­rea Britanie, Italia, Germania și Spania.

Pe lângă motivele enunțate mai sus pentru care numărul studenților este în continuă scădere în ultimii ani, ministrul Educației mai găsește o explicație a fenomenului în aceea că, spune Ligia Deca, în spate e lipsa susținerii în familie, motiv pentru care Ministerul Educației a creat un program numit „Primul student din familia mea“, menit să-i susțină pe cei care doresc să devină studenți și nu prea au posibilități.

Rezumând, tendința descrescătoare a numărului celor care vor să urmeze studii superioare continuă și în acest an universitar. Mai departe, dintre cei admiși, mai puțin de jumătate devin absolvenți, iar dintre aceștia din urmă și mai puțini reușesc să se angajeze și să profeseze în domeniul pentru care s-au pregătit în facultate. Cine are de pierdut? Domenii cheie ale economiei și, nu în cele din urmă, societatea în ansamblu, care duce o lipsă acută de specialiști în multe domenii de activitate. 

Calitatea slabă a învățământului preuniversitar influențează în mod dramatic calitatea învățământului superior

O altă problemă care nu mai trebuie trecută cu vederea este calitatea din ce în ce mai slabă a studenților veniți de pe băncile liceului. Așadar, pe lângă faptul că, de la un an la altul, numărul studenților scade, aceștia sunt și din ce în ce mai slab pregătiți. Motivul este că tinerii vin dintr-un învățământ preuniversitar al cărui declin calitativ s-a accentuat dramatic în ultimii ani. La lipsa de predictibilitate a învățământului obligatoriu din țara noastră, la penuria de specialiști în științele educației, capabili să construiască un sistem de educație coerent și capabil să genereze performanță și bunăstare în societate, la subfinanțarea cronică a sistemului care a făcut ca în școli și licee să intre profesori din ce în ce mai slab pregătiți și care, în mod evident, au atras degradarea dramatică a actului educațional de predare, s-au adăugat cei doi ani de pandemie, în care școala s-a făcut preponderent online, în condițiile în care mai nimeni nu a fost pregătit pentru așa ceva, iar pierderile pentru elevi au fost uriașe. Pe acest fond, exigența profesorilor s-a diluat considerabil, cadrele didactice din învățământul preuniversitar dând note de trecere inclusiv acelor elevi care, în mod normal, nu ar fi putut trece nici clasa.

„Unii dintre absolvenții de liceu care devin studenți nu au cunoștințele necesare pentru nivelul universitar“

Așa se face că un procent din ce în ce mai ridicat de absolvenți de liceu care devin studenți nu stăpânesc cunoștințele necesare pentru nivelul universitar, mulți dintre ei nestăpânind nici măcar noțiunile de bază, ceea ce face ca profesorii să se vadă nevoiți să le predea aceste noțiuni în primul an de facultate, fapt care duce la îngreunarea activității la catedră a profesului de învățământ, deoarece acești tineri necesită o pregătire suplimentară, pentru eliminarea carențelor cu care vin din liceu. Rezultatul? Întârziere, incoerență, lipsă de continuitate în procesul de predare/învățare la nivel universitar. „O problemă de sistem privește declinul calității în educație la nivel preuniversitar. Ca tendință, pe măsura parcurgerii ciclurilor de învățământ, calitatea și eficiența educației scad. În liceu apar probleme referitoare la învățare, la nivelul de asimilare, în cazul disciplinelor fundamentale, în special științe exacte. Unii dintre absolvenții de Bacalaureat care devin studenți nu au noțiunile și cunoștințele necesare pentru nivelul universitar. Necesită pregătire suplimentară, recuperarea unor noțiuni care ar fi trebuit asimilate în liceu. Situația determină întârziere, incoerență și lipsă de continuitate în procesul de pregătire“, descrie într-o analiză de data recentă președin­tele Academiei Oamenilor de Știință (AOSR), prof. univ. dr. ing. Adrian Badea.

„În primii doi ani de facultate, abia reușim să înlăturăm unele dintre carențele pe care le au studenții veniți de pe băncile liceului“

Calitatea din ce în ce mai scăzută a învățământului preuniversitar, profesorii din ce în ce mai slab pregătiți, mediocritatea generalizată la nivelul întregului învățământ obligatoriu – de la finanțare, infrastructură, dotări și curriculum până la planuri-cadru – influențează în mod clar negativ calitatea studenților, aceștia intrând în învățământul superior cu importante carențe, augmentate dramatic în anii de pandemie. Președintele Federației Naționale Sindicale Alma Mater, prof. univ. dr. ing. Anton Hadăr, este de părere că învățământul superior românesc se va confrunta cu o perioadă neagră după ieșirea din pandemie, cei doi ani de activitate în sistem cvasi-­online producând mari pagube tinerilor în procesul de învățare: „Vă pot spune cu certitudine că nu vin vremuri bune pentru învățământul superior, căci cei doi ani și jumătate de activitate depusă mai degrabă în sistemul online decât în sistem clasic, față în față, au produs mari probleme tinerilor din România, mai ales în perioada în care au fost în liceu, fapt pentru care vă pot garanta că vom avea serii de absolvenți mai slab pregătiți decât i-am avut vreodată, indiferent de domeniul în care ei sunt astăzi înrolați, de programul de studiu pe care îl parcurg. De multe ori, în primii doi ani de facultate, noi, cadrele didactice, abia reușim să înlăturăm unele dintre carențele pe care le au studenții veniți de pe băncile liceului. Cu alte cuvinte, doi ani petrecuți ­online în învățământul superior au contribuit, mai degrabă, la crearea unor noi probleme decât la rezolvarea altora“. Nu se știe cu certitudine cât de gravă este situația din acest punct de vedere în momentul de față. Următorii ani ne vor devoala proporțiile dezastrului.

Accesul tot mai facil la studiile universitare, un alt motiv al scăderii calității studenților

Calitatea din ce în ce mai scăzută a studenților români este și efectul lipsei procesului de selecție. „În cazul facultăților care s-au confruntat sau încă se confruntă cu scăderea numărului de studenți – în condițiile competiției între instituțiile de învățământ superior sau scăderii atractivității domeniilor abordate – lipsa procesului de selecție a candidaților pentru accesul în universitate, accesul numai pe baza concursului de dosare constituie o problemă a învățământului superior. Accesul la statutul de student al unor tineri insuficient pregătiți duce la scăderea nivelului, a calității și eficienței actului educațional. O problemă specială este a învățământului de inginerie. În următorii 5-10 ani se va simți o criză acută de ingineri pe piața forței de muncă în toată Europa“, spune președintele AOSR, Adrian Badea, în analiza intitulată Probleme ale învățământului superior românesc.

Într-adevăr, deși multe facultăți care au observat calitatea din ce în ce mai scăzută a studenților au renunțat, în ultimii ani, la „admiterea pe bază de dosar“ și au reintrodus examenele de admitere, există încă un număr important de instituții de învățământ superior care continuă să practice concursul de admitere pe bază de dosare, ca formă de selecție. Or, accesul la statutul de student al unor absolvenți de liceu insuficient pregătiți a condus odată cu trecerea timpului la scăderea nivelului de cunoștințe, a calității și a eficienței actului educațional la nivelul învățământului superior, la ieșirea de pe băncile universităților a unor tineri din ce în ce mai slab pregătiți și incapabili să lucreze în domeniile pentru care s-au pregătit sau ar fi trebuit să se pregătească. Rezultatul îl reprezintă o economie, un stat și o societate din ce în ce mai șubrede. Nu în ultimul rând, trebuie să adăugăm la cauzele declinului înființarea locurilor cu taxă în învățământul superior de stat, măsură care, la rândul ei, a dus la scăderea nivelului de pregătire a studenților.

Desincronizarea față de cerințele pieței muncii

Există încă o desincronizare la nivelul învățământului superior între conținutul studiilor și cerințele pieței muncii și aceasta are efecte negative asupra economiei naționale. Există programe de licență care se desfășoară în virtutea inerției, promovând aceleași conținuturi, depășite de evoluțiile dinamice și rapide de pe piața forței de muncă. Este necesar un proces de redefinire și de adaptare continuă la nivel curricular pentru ca în­­vățământul universitar să vină în întâmpinarea nevoilor socio-economice, pentru ca programele de studii să se armonizeze cu aceste necesități, evoluții și tendințe. Trebuie însă ca și agenții economici să contribuie și material la cheltuielile de formare a specialiștilor, nu numai prin impozitele plătite, ci și prin protocoale încheiate direct cu universitățile.

Să mai spunem că, potrivit Băncii Mondiale, în România, există, în plus, nepotriviri semnificative în ceea ce privește competențele, cu o proporție mare de persoane cu studii terțiare – fie supra­educate pentru ocupațiile lor, fie angajate într-un sector care nu se potrivește cu domeniul în care au urmat studiile.

Efectul autohton al Procesului Bologna: masteratul, o formă fără fond

Potrivit președintelui AOSR, o problemă serioasă cu care se confruntă învățământul superior de la noi este aceea a raportului dintre ciclul de licență și ciclul de masterat. În opinia prof. univ. dr. ing. Adrian Badea, ar trebui să existe o continuitate logică, în sensul evoluției și focalizării asupra unor anumite teme specifice, în care masteratul ar trebui să constituie, cum e și firesc, un ciclu de specializare universitară.

„În multe cazuri, programele de masterat repetă discipline deja studiate la licență. Apare astfel o redundanță care subminează eficiența masteratului ca program de specializare și calificare, fundamental în pregătirea academică și profesională a studentului“, este de părere președintele AOSR.

De asemenea, mai observă profesorul, graba absolvenților de licență de a se angaja cât mai repede face ca masterul să nu mai reprezinte un ciclu doi de formare universitară, „ci mai mult un fel de studii aprofundate, la care am renunțat datorită ineficienței lor“. Așadar, programele de masterat înseamnă mai mult o formă fără fond, privită, din păcate, la fel și de către cadrele didactice, care se mulțumesc să ceară referate pe bandă rulantă încropite sau copiate de masteranzi. Masteratele, în general, se iau cu 10. Și acest lucru conduce, și el, la o economie și la un stat care se construiesc, sub ochii noștri, pe picioare de lut.

România, pe ultimul loc în Europa în ceea ce privește numărul absolvenților de învățământ superior

Potrivit celei mai recente statistici date publicității de Eurostat cu privire la ponderea tinerilor cu vârste cuprinse între 25 și 34 de ani care au absolvit studii superioare, țara noastră se plasează, în continuare, pe ultimul loc în Uniunea Europeană. Mai exact, doar 25% dintre tinerii români au studii superioare, în condițiile în care media europeană este de 42%, cea mai ridicată pondere înregistrându-se în Irlanda (62%), urmată de Lituania (58%), Olanda (56%), Suedia (52%) și Franța (50%). În coada clasamentului – Ungaria (32%), Italia (29%) și, pe ultima poziție, România.

În același timp, un raport al Ministerului Educației din 2021 arăta că, la nivelul țării noastre, erau înscriși 407.373 de studenți, dintre care au promovat anul doar 358.161. În ceea ce privește absolvenții programelor de studii, aceștia erau în număr de 132.731, dintre care 88.000, la studii de licență, 40.000, la masterat și doar 4.000 erau înscriși la studii post-universitare și doctorale. Sunt date care arată că tinerii de la noi nu prea mai sunt atrași de studiile universitare și vor mai curând să intre pe piața muncii. Mihai Maci, profesor la Universitatea din Oradea, explică acest fenomen prin modul în care piața educațională a reacționat și încă reacționează la cerințele pieței muncii. Cadrul didactic universitar din Oradea explică turnura pe care au luat-o lucrurile ime­diat după 1989, în ceea ce privește învățământul superior, de stat și privat: „Piața la noi nu a făcut nimic altceva decât să creeze universități peste tot, să multiplice facultățile și departamentele în interiorul lor – și nimeni nu știe ce produc ele. Problema este reală, dacă termini managementul relațiilor internaționale, ce-o să faci după facultate, pentru că, de pildă, posturile de contabil pe la blocuri sunt ocupate“, a spus cadrul universitar.

De ce nu mai avem nicio universitate în Top Shanghai 1000?

O problemă importantă a învățământului universitar românesc, în an­samblu, o reprezintă slaba situare a multor universități românești în marile clasamente internaționale.

De ce s-a ajuns la această situație ex­­plică rectorul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, prof. univ. dr. Daniel David. În opinia sa, slaba reprezentare a instituțiilor de învățământ superior din țara noastră în clasamentele internaționale se explică prin nivelul insuficient al cercetării științifice desfășurate la scara învățământului superior, rezultatele ob­ținute în domeniul cercetării fiind un criteriu esențial, astăzi, în evaluarea și în departajarea universităților în ierarhiile internaționale. „O soluție pe termen relativ scurt ar fi gruparea universităților în structuri mai mari. Această metodă au utilizat-o marile școli din Paris sau școlile de ingineri INSA. Oare un Consorțiu: Universitatea Politehnica din București, Universitatea Tehnică de Construcții, Universitatea de Arhitectură, Universitatea de Petrol și Gaze și Universitatea de Medicină și Farmacie și Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară nu ar ocupa o situație mult mai bună în clasamentele universităților? Eu sunt convins că ar aduce și alte avantaje acestor universități, fără a li se știrbi esențial identitatea“, e de părere rectorul UBB, care atrage atenția că a avertizat în trecut că s-ar putea ajunge în această situație.

Pentru prima dată din 2017 încoace, România nu mai este prezentă prin nicio universitate în Academic Ranking of World Universities (ARWU) – Top 1000, clasamentul internațional al universităților realizat de Shanghai Ranking Consultancy. În ultimii șase ani, singura instituție de învățământ superior românească prezentă continuu în rândul primelor 1000 de universități ale lumii, conform acestui clasament, a fost Universitatea Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca, iar în unii ani a apărut și Universitatea din București.

„Am avertizat asupra acestui lucru de mai mulți ani, dar nu s-au luat măsuri la nivel național. Și nu mă bucur că am avut dreptate! Nu este plăcut ce voi spune, dar este adevărat și numai așa putem fi raționali în deciziile care ar trebui luate în viitor“, a mai spus rectorul UBB, Da­­niel David. Adevărul este că foarte puține sunt excepțiile în care se face cu adevărat cercetare în învățământul superior autohton, iar o instituție de învățământ superior în care astăzi nu se desfășoară astfel de activități nu va intra sau se va poziționa în coada oricărui ranking. Acesta este modelul de învățământ universitar de calitate al prezentului.

Desigur, pentru noi, problema este de două ori mai complicată, deoarece pentru a face cercetare la nivel de top este nevoie de fonduri, iar banii pentru educație și cercetare sunt cea mai mare problemă în țara noastră.

Învățământul superior românesc merită mai mult

Așadar, faptul că nu mai avem nicio universitate în topul mondial al celor mai bune 1000 de universități din lume ne arată unde suntem, de fapt, în raport cu învățământul superior care se practică în marile centre universitare și de cercetare ale lumii. Acest aspect ne răspunde, de asemenea, la întrebarea de ce pleacă tinerii absolvenți de liceu la universități din Uniunea Europeană, Statele Unite ale Americii sau din alte zone ale lumii. Multe dintre centrele universitare din țara noastră au agățată de titulatură și componenta de cercetare, dar puține dintre ele fac cu adevărat cercetare, or, fără cercetare este greu, chiar imposibil, aproape, să visezi la Top Shanghai 1000. Avem un sistem de învățământ care, subfinanțat, așa cum este, nu poate produce decât mediocritate, excepțiile nefăcând altceva decât să confirme această tristă regulă. Un învățământ superior ai cărui absolvenți trebuie să plece, odată angajați în câmpul muncii, la cursuri și programe de specializare la universități din străinătate este un învățământ care are nevoie, dacă nu de o resetare, cel puțin de o upgradare la cerințele pieței și ale exigențelor momentului. Altfel, nu avem nicio șansă să creăm calitate, performanță și bunăstare, iar România va continua să se claseze pe ultimele poziții în toate topurile care fac referire la acești indicatori.

Să sperăm că Legea învățământului superior adoptată în această vară, chiar dacă nu reușește să mulțumească pe toată lumea și nici nu se ridică la înălțimea așteptărilor, va reprezenta instrumentul de care învățământul superior românesc are nevoie pentru a-și recă­păta atractivitatea de care dintotdeauna s-a bucurat. Ar fi păcat să nu se întâmple așa pentru că avem instituții de învățământ superior care merită cu prisosință acest lucru, nu doar prin vechime, ci și prin calitatea actului educațional și de cercetare. Așa sunt Universitatea din București, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași, Politehnica din București, Academia de Studii Econo­mice din București, acestea fiind doar câteva exemple. Învățământul superior românesc are tradiție și a dat țării și lumii mari personalități în domeniile științei și culturii și, de aceea, trebuie să vrea să devină o voce ascultată în concertul universitar european.

Articol publicat în nr. 46 al revistei Tribuna Învățământului