Ciudate sunt uneori cărările întâmplării! Mă aflam recent în foaierul Teatrului Victor Ion Popa din Bârlad la premiera cu Scandal la operă, o comedie spumoasă a dramaturgului american contemporan Ken Ludwig, piesă de un real succes atât dincolo de Ocean, cât și în Europa. Un detaliu mi-a reținut atenția: agenția teatrală care a pus la dispoziția scenei bârlădene textul respectiv a venit cu o interdicție clară – nu este permisă redactarea unui caiet-program și deci nici colportarea datelor biobibliografice referitoare la autor. Cu siguranță că există o logică la mijloc, deși ea pe moment îmi scapă.
 În minutele premergătoare începerii spectacolului, în spațiul elegant și confortabil al foaierului, un tată neliniștit dialoga la telefon cu fiica lui și încerca să-i explice o chestiune de gramatică. După toate semnele, făcea parte din staff-ul tehnic al teatrului și nu putea pleca acasă pentru a-și ajuta fata la limba română. Aflând că sunt profesor de specialitate, m-a rugat să-i ofer fiicei lui o consultație telefonică ad-hoc. Raluca (numele real) este elevă în clasa a IV-a la Școala Gimnazială George Tutoveanu din municipiul Bârlad (fosta școală nr. 11 din zona gării), o unitate cu excelente rezultate la olimpiade, concursuri (îndeosebi la matematică) și la evaluarea națională, grație unei echipe didactice remarcabile și unor manageri destoinici, afirmați cu precădere în ultimul deceniu.
Fetița avea de analizat – după câte am înțeles – fraza „Se crăpa de ziuă și începuse ploaia“. Am încercat în câteva minute să formulez o strategie elementară de analiză pentru cazul de față și să găsesc termenii potriviți, neavând, din păcate, o experiență didactică nemi­j­lo­cită cu elevi atât de mici. Primul obstacol insurmontabil: se crăpa de ziuă este o structură lingvistică indivizibilă, dar analizabilă ca întreg: este o locuțiune verbală. Elevii de clasa a IV-a n-au studiat locuțiunile verbale/expresiile echivalente, ca atare, sarcina dată de doamna învățătoare era peste nivelul vârstei lor. Se vor studia abia în clasa a VII-a. Fetița părea îngrijorată. I-am propus o analogie pentru a înțe­lege sensul conotativ al expresiei inițiale. „Se crăpa stejarul în pă­dure…“ Avem aici un reflexiv formal cu sens pasiv (stejarul era crăpat de frig ori de securea tăietorilor de lemne, subînțelegând comple­mentul de agent, care este subiectul logic al enunțului). Raluca a înțeles în cele din urmă că termenii expresiei se crăpa de ziuă trebuie considerați împreună și că au valoarea unui verb-predicat, chiar dacă nu avem un sinonim satisfăcător (un cuvânt, ci tot o expresie echiva­lentă: se făcea ziuă (se lumina). Doamna învățătoare este culpabilă (metodico-științific) prin inadecvare, dând copiilor o sarcină peste puterile lor intelectuale. Principiul accesibilității devine câteodată aburos, o ficțiune naivă din tratatele de psihopedagogie. Trăim în secolul vitezei, iar cadrele didactice nu mai au nici timpul, nici răbdarea pentru a le explica elevilor, pe îndelete, sensul expre­siilor/locuțiunilor din limba română, valorile stilistice ale construc­ții­lor indi­vi­zibile, valoarea sentențioasă a unor enun­țuri. Cazul Ralucăi, o anonimă din provincie, este unul particular; o puștoaică de 10-11 ani nu știe să rezolve morfo­sintactic o frază întrucât n-a învățat toate componentele acesteia și logica lor grama­ticală intrinsecă. Prin extrapolare, ne putem întreba: Câți copii de clasa a IV-a au dificultăți similare? Câte învățătoare, sărind etapele, vor să ajungă la perfor­manță pe scurtătură? Întrebări legitime, legate in­des­truc­tibil de școala de astăzi, o școală asediată din toate părțile de factori pertur­batori.
Corelativ, mă gândeam la școala indirect cronofagă, în interiorul căreia se ivesc mereu pretexte pentru a ucide timpul. Efectul? Răgazul pentru dialoguri dascăl-elevi este din ce în ce mai scurt, iar presiunea materiei, a activităților curriculare și extra­curriculare devine insuportabilă. Și așa Raluca sau Costel din ciclul primar sunt victime inocente. O formă onorabilă de cronofagie, consemnăm, desigur, în săptămâna Școala Altfel, cu o claviatură largă de inițiative, educativ-deconectante, instructive, de divertisment, menite să-i scoată pe elevi din monotonia agasantă pe care, direct ori indirect, ei o reclamă. Alte pretexte sunt la tot pasul: „Balul bobo­cilor“ pentru liceeni, defilare ado­lescentină colorată de chipuri, toalete, fițe, alinturi, gesturi teribiliste, fluie­rături și vociferări acute, ghidate de o cutumă sacră: „Să ne distrăm cu orice chip!“ Sunt cronofage zilele șco­lii/liceului, lanțul de sărbători legale înscrise în calendarul politic oficial și în acela ortodox. A trecut deja Ziua inter­națională împotriva fuma­tului (17 noiembrie), pe care liceenii cu simțul actualității au marcat-o solemn în spatele clădirii principale, în grupuri mixte de 5-6 inși, contem­plându-se admirativ-narcisist fumând ori buto­nând concomitent celularele „de firmă“. Au fost, în acest prim semestru, un cerc pedagogic (bifat fie prin vizionarea unui spectacol de teatru, plus dezbaterea aferentă, bună­oară, cu Ursul lui Cehov, la Bârlad), fie lecții demonstrative și informări știin­țifice de specialitate, fie comisiile me­todice ale diriginților ori pe arii curri­culare. Să nu scăpăm din vedere exer­cițiile cu alarmă pentru toată suflarea unităților școlare, simulând un cutre­mur, un incendiu, inundații ori – Doamne ferește! – un atac cu bombă, ca să nu ne gân­dim cumva la unul nuclear.
Elevii noștri cu un instinct de conservare infailibil știu să ucidă timpul învoindu-se pentru motive dintre cele mai omenești: să ridice un colet de la poștă ori bani de la bancă (părinții grijulii le trimit din străinătate), să-și schimbe buletinul/pașaportul, au programare la dentist/la dermatolog/la medicul de familie, musai să fie prezenți la onomastica unui prieten/unei prietene. Nu mai punem la socoteală chiulul premeditat ori zăbava intempestivă: a întârziat trenul/microbuzul, n-a sunat ceasul deșteptător, „m-am trezit târziu“, am avut gripă/viroză respiratorie etc. În vârtejul atâtor mărunțișuri cronofage, postura inconfortabilă a Ralucăi, eleva din clasa a IV-a, devine insignifiantă. Cine mai are timp pentru fleacuri școlare când planeta însăși are atâtea neliniști existențiale?
Teodor Pracsiu