Trecerea României la o societate democrată și deschisă a generat și continuă să genereze procese care afectează viața socială a țării noastre în moduri uneori surprinzătoare. Redescoperirea importanței religiei și a credinței pentru societate a avut loc în paralel cu expunerea la consumerismul apusean, însoțit de dorința legitimă pentru prosperitate. În ultimele decade, acestor tendințe li s-a adăugat explozia tehnologiilor moderne care a avut ca rezultat impactul semnificativ pe care îl au social media asupra individului și a comunității.

Presiunea transformărilor este resimțită atât la nivel personal, cât și la nivelul familiilor și al societății. De exemplu, adoptarea unui anumit standard moral în comportamentul creștinilor baptiști este o așteptare din perspectiva confesională datorită faptului că participarea la viața comunităților de credință vine în urma acceptării voluntare a credinței de către o persoană care este la o vârstă când poate să decidă să aparțină acestei confesiuni. Astfel se consideră că persoana respectivă adoptă conștient și normele de comportament ale comunității.

Fiind o facultate de teologie, cursurile de etică creștină au făcut parte de la bun început din planul de învățământ. Totodată, majoritatea cadrelor didactice ale facultății studiaseră în Marea Britanie sau SUA, deoarece înainte de 1990 nu exista învățământ teologic baptist de grad universitar în România. Astfel, acești profesori au fost expuși exigențelor obișnuite în universitățile din Vest. Unele dintre disciplinele pentru care nu existau profesori în România erau predate de profesori voluntari de la universități din Apus care au predat ani de zile în țara noastră.

Încă din primii ani de colaborare am experimentat o disonanță între străini și români. Atitudinea cadrelor didactice din Apus era foarte intransigentă față de situațiile în care apărea copiatul și aceștia pro–puneau aproape automat exmatricularea studenților respectivi. Profesorii români, deși nu acceptau copiatul, erau mai îngăduitori și ofereau cu mai multă generozitate posibilități de remediere a situației prin corectarea lucrărilor respective. În mod evident, se ridică întrebarea: de unde vine această diferență în atitudinea cadrelor didactice față de o practică recunoscută de toți ca fiind greșită și dăunătoare?

Pe măsură ce tehnologia a avansat, prezența volumului mare de informații în spațiul virtual a crescut ispita folosirii nepotrivite a surselor și chiar a copiatului direct. În urma revelațiilor din presă, care au atras atenția asupra practicării extinse a copiatului și care au demonstrat existența plagiatului la toate nivelurile posibile din societatea noastră, facultatea a încercat să întărească controlul lucrărilor studenților pentru a descuraja practica. Așa am descoperit că, la un anumit nivel, în special la studenții din programul de licență, dar uneori și la cei din programul de master, copiatul era un fel de comportament învățat o dată cu dezvoltarea deprinderilor de a lucra la calculator. Una din metodele de învățare în ciclurile anterioare de învățământ pare să îi încurajeze pe elevi să caute informațiile necesare pe internet și să compună o lucrare pe o anumită temă, adunând diverse texte, fotografii, hărți sau grafice. Am realizat astfel că, în parte, atitudinea poate fi influențată pozitiv prin educarea studenților cu privire la gravitatea copiatului și a plagiatului. Astfel s-a încercat o comunicare cât mai fermă și clară a standardelor de citare, precum și a metodelor de verificare existente. Deși eforturile au avut un efect, problema pare să fie mai complicată și mai profundă. Astfel se ajunge la întrebarea: cum poate o persoană care înțelege și împărtășește standardele morale exigente ale unei comunități de credință să le încalce cu o aparentă ușurință?

În mod surprinzător, existența acestei probleme într-o comunitate confesională minoritară nu este de fapt foarte diferită de ce se întâmplă în societatea românească în general. Pe de-o parte, românii se declară a fi foarte credincioși și toate statisticile indică un devotament față de credința creștină. Un studiu realizat de Fundația Friedrich Ebert arată că 95% dintre români cred în Dumnezeu, 89% se consideră religioși și 79% sunt de acord cu afirmația: „Este necesar să crezi în Dumnezeu pentru a fi moral și pentru a avea valori corecte“. Pe de altă parte, alte statistici plasează societatea noastră printre cele mai corupte din familia europeană. Potrivit cercetării despre percepția indicelui de corupție, efectuate de organizația Transparency International în anul 2022, România are scorul 46, care o situează mult sub media europeană de 63,6. România se află pe ultimele trei locuri în Uniunea Europeană deși peste țările vecine, Bulgaria (43), Ungaria (42), Moldova (39) și Serbia (36), ultimele două țări nefăcând parte din UE. Această decuplare a realității trăite față de pretențiile afirmate arată că problema vieții morale nu este doar de a învăța și a ști cerințele etice, ci de a trăi o viață care să reflecte aceste principii. Cum se întâmplă cu multe alte aspecte ale vieții, a ști nu rezultă neapărat în a face. Problema devine și mai complicată dacă luăm în considerare faptul că generația numită „millenials“ este considerată a fi una dintre cele mai etice generații, atitudine care, așa cum arată unele studii, influențează modul în care se raportează la responsabilitatea socială și față de corporații. Se pare că problema copiatului depășește chiar și această atitudine caracteristică pentru „millenials“. Întrebarea se pune de ce copiatul și plagiatul par să nu se încadreze în așteptările etice specifice unei generații care oferă prioritate autenticității și responsabilității sociale.

În anul 1932, Reinhold Niebuhr remarca în cartea sa Moral man and immoral society, că oameni care la nivel personal dau dovadă de responsabilitate și chiar de un comportament etic dezvoltat nu reușesc să formeze societăți la fel de morale. Reinhold Niebuhr era fiul unor imigranți germani, educat în Statele Unite ale Americii, unde a slujit o perioadă ca pastor protestant în orașul Detroit. Ulterior a devenit profesor la Union Theological Seminary, unde a predat din 1930 până în 1960. Teologul american, recunoscut pentru ceea ce a fost numit „realism creștin“, atrăgea atenția asupra persistenței rădăcinilor răului în viața omului. Astfel suntem nevoiți, considera Niebuhr, să facem o distincție între comportamentul moral al individului și cel al grupurilor sociale naționale, economice, etnice. Această nepotrivire justifică dezvoltarea unor politici sociale care să ofere o perspectivă mai amplă decât cea a intereselor personale.

Dacă ar fi să încercăm totuși să descoperim posibile cauze ale atitudinilor diferite față de responsabilitatea socială și față de viața morală dezvoltate în țări ca Statele Unite ale Americii, un ghid mai bun poate să fie Max Weber. O preocupare a sociologului german este să înțeleagă cum ideile pot să conducă la un anumit tip de acțiune și nu numai la o dezvoltare a ideilor în sine. Într-una dintre lucrările sale, el identifică diferite tipuri de raționalitate care pot forma legătura care duce la întruparea ideilor în acțiune. În urma unei vizite în Statele Unite în anul 1904, el notează într-un articol importanța individualismului rațional dezvoltat în cultura americană. Acest individualism are un caracter voluntar, ceea ce aduce nevoia de aderare față de unele standarde acceptate de membrii comunității. Totodată, această comunitate de tip sectă, sociologic vorbind, generează o cultură a -responsabilității reciproce a membrilor, întărind astfel înțelegerea că mișcarea nu este coordonată de o ierarhie, ci mai degrabă de scopul acceptat pentru organizația sau instituția respectivă, așa cum remarcă Loader. Într-un alt eseu despre politică înțeleasă ca vocație, Weber consideră că aceste două elemente din cultura americană, individualismul și tendința de formare a unor structuri la care au acces persoane din diferite straturi sociale, generează o etică a responsabilității. Spre deosebire de acest model dinamic și deschis, Weber consideră că birocratizarea specifică Germaniei din care venea el este o frână în cale raționalizării necesare pentru a transforma societatea.

Reflecția prezentă se încheie fără un răspuns concret la întrebarea cu care a început și la cele care s-au ridicat ulterior. Rezultă totuși o înțelegere că dezvoltarea unei vieți morale nu poate fi făcută doar prin învățarea unor principii etice și nici prin adoptarea unor măsuri birocratice. Mai degrabă este vorba de generarea unei culturi a vocației în care responsabilitatea individuală să fie integrată de către comunitate prin urmărirea unor scopuri asumate împreună. Relațiile de responsabilitate reciprocă în comunitate devin astfel mai importante decât cele ierarhice și astfel și transformarea generată este mai dinamică. Dificultatea, pe care și Weber a observat-o în final, este că un asemenea proces este prin natura sa deschis și greu de controlat, motiv pentru care rezultatele nu pot fi întotdeauna predictibile.

Prof. univ. dr. Otniel Bunaciu – Facultatea de Teologie Baptistă, Universitatea din București

Articol publicat în nr. 46 al revistei Tribuna Învățământului