
Stimată doamnă inspector general, am început un nou an școlar. Cum arată învățământul teleormănean la început de an?
Fiecare început este încărcat de o emoție puternică, iar orice început de an școlar semnifică o îmbinare complexă a experiențelor anterioare pozitive cu fațetele inevitabile ale noului. Toți învestim acest moment cu așteptări, speranțe, încredere, dorindu-ne ca fiecare nou an școlar să fie mai bun decât cel care a trecut, să diminuăm ori să eliminăm neîmplinirile și să realizăm împreună un învățământ care să valorifice întregul nostru potențial.
În toate unitățile de învățământ din județul Teleorman anul școlar 2015-2016 a început în condiții bune, fiind soluționate cu prioritate problemele ce privesc igienizarea, reabilitarea, respectiv modernizarea spațiilor de învățământ, dar și încadrarea cu personal didactic calificat pe posturile didactice/catedrele complete/incomplete, vacante, rezervate. La nivelul județului nostru, încadrarea cu resursă umană calificată este de peste 99%, un procent optimist, care ne determină să sperăm că actul educațional poate să evolueze sub semnul calității și al competenței.
Președintele Iohannis a criticat dur faptul că 4.000 de școli nu au la acest început de an autorizație de funcționare. Este grav, într-adevăr, acest lucru pentru o țară de secol XXI și membră a UE. Care este situația în județul Teleorman?
În perioada 31.08-08.09.2015, echipe mixte constituite din reprezentanți ai Instituției Prefectului, Direcției de Sănătate Publică și Inspectoratului Școlar Județean au verificat unitățile de învățământ de pe raza județului Teleorman, în vederea constatării stadiului pregătirii unităților școlare pentru începerea în bune condiții a anului școlar 2015-2016. La data efectuării monitorizărilor s-a constatat că aproximativ 80% din unitățile de învățământ teleormănene aveau autorizație sanitară de funcționare. Până la data de 16 octombrie 2015, Compartimentul Control în Sănătate Publică din cadrul Direcției de Sănătate Publică Teleorman va desfășura acțiuni pentru verificarea respectării termenelor stabilite la controlul anterior și gradul de realizare a lucrărilor de reparații și igienizare a unităților de învățământ. La finalizarea acestor acțiuni de control, situația unităților de învățământ care nu dețin autorizație de funcționare va fi reactualizată.
În aceeași notă, vreau să vă întreb ce probleme urgente de rezolvat aveți din acest punct de vedere? Mai există, la nivel rural mai ales, unități de învățământ fără apă sau curent electric?
Principalul motiv pentru care unitățile de învățământ din mediul rural nu au obținut autorizație sanitară îl constituie lipsa apei curente, cele mai multe dintre acestea fiind grădinițe-structuri ale unor unități cu personalitate juridică. Din fericire, la nivelul județului Teleorman nu există unități de învățământ fără curent electric.
S-a constatat că parteneriatul autorități locale – școală a stat la baza urgentării lucrărilor de igienizare, a reparațiilor curente, precum și a aprovizionării cu combustibil în anotimpul rece pentru anul școlar 2015-2016.
În termenii acestei bune colaborări dintre directori și factorii decizionali din comunitate, mizăm în continuare pe identificarea resurselor bugetare necesare alimentării unităților de învățământ în cauză cu apă curentă.
Care sunt principalele, marile probleme ale învățământului din județul dvs., care sunt, respectiv, principalele direcții pe care va acționa ISJ-ul pe care îl conduceți? S-a vorbit mult în această vară, mai ales după hipermediatizatul caz de la Vaslui, dar și alte cazuri similare, de absența unei educații primare autentice, cu deosebire în zonele rurale.
Școala teleormăneană este pregătită să implementeze inițiativele UE de învățare pe tot parcursul vieții, începând prin a oferi o educație timpurie solidă, continuând cu o educație și o formare inițială de calitate, ca bază pentru educația viitoare a adulților.
Ne dorim ca școala și familia să dezvolte un parteneriat educațional onest pentru a putea contribui la identificarea nevoilor reale ale copilului, pentru că numai astfel putem avea certitudinea că, pe termen mediu și lung, educația asigură dezvoltarea unor calități umane prin care fiecare individ, prin tipul de personalitate format în școală, este pregătit atât pentru viață, cât și pentru cerințele unei societăți aflate într-o continuă dinamică.
Toți cei implicați în actul educațional sunt preocupați să înlăture cauzele părăsirii timpurii a școlii prin dezvoltarea unor strategii proprii derivate din Programul Național de Reformă. Suntem conștienți că numai împreună putem contribui la identificarea problemelor reale ale copilului, a nevoilor acestuia, a idealului său exprimat prin arta de a ști să înveți, a ști să faci, a ști să trăiești, a ști să exiști.
A început școala, reforma curriculară merge mai departe. Cu ce veți continua în acest sens?
Deschisă pentru o abordare modernă și flexibilă a educației, echipa Inspectoratului Școlar Județean Teleorman va fi în continuare preocupată de creșterea calității actului didactic, a serviciilor de formare profesională inițială și continuă a cadrelor didactice, astfel încât întreaga rețea a școlilor din județul nostru să funcționeze la parametri mai buni, mai apropiați de speranțele noastre, ale tuturor.
Inspectoratul Școlar Județean Teleorman și Casa Corpului Didactic Teleorman derulează constant programe de formare a cadrelor didactice pe diverse paliere, cu o ofertă generoasă pe teme ce vizează abilitarea curriculară a profesorilor debutanți, dezvoltarea profesională din perspectiva examenelor naționale, a noilor abordări curriculare, precum și a noilor educații – modalități de răspuns la provocările lumii.
Ce mesaj ați transmis elevilor teleormăneni la acest nou început de an?
Aflat în călătoria devenirii sale ca adult, copilul este posesorul a numeroase energii constructive, care-i dirijează propria dezvoltare. Ne dorim ca prin educația pe care o vom aborda în școala teleormăneană, prin rafinarea și dirijarea subtilă a potențialului fiecărui copil să lăsăm aceste energii native, redevabile unui anumit tip de inteligență, să se dezvolte și să se emancipeze în direcția potrivită.
Ne dorim ca în continuare școala și familia să dezvolte un parteneriat educațional onest, pentru a putea contribui la identificarea nevoilor reale ale copilului.
Numai astfel putem avea certitudinea că, pe termen mediu și lung, educația asigură dezvoltarea unor calități umane prin care fiecare individ, prin tipul de personalitate format în școală, este pregătit atât pentru viață, cât și pentru cerințele unei societăți aflate într-o continuă dinamică.
Ce așteptați de la noul an școlar?
Bilanțul anului școlar trecut a implicat și multe realizări, dar și aspecte mai puțin performante. Ne exprimăm încrederea că prin colaborare, prin muncă susținută și prin asumarea rolului complex pe care îl are școala în lume, acest an școlar va fi unul mai bun, un spațiu al împlinirilor pentru elevi, cadre didactice, părinți, comunitate în ansamblul ei.
Dacă acestea se vor afla mereu în centrul demersurilor noastre, împlinirea personală și rezultatele măsurabile vor deveni mult mai bune și vor pune în valoare posibilitățile noastre de muncă, de dăruire, de creativitate.
Interviu realizat de Marcela GHEORGHIU





