S-a lansat primul institut din România dedicat formării experților a căror sarcină va fi aceea de a dezvolta o societate tot mai conștientă în mod activ față de mediu: European Institute of Sustainability (Institutul European de Sustenabilitate) – EIS. Inițiator este EFdeN, o comunitate de tineri arhitecți, ingineri, urbaniști etc., promotori și constructori de case ale viitorului sustenabile, inteligente. Numele EFdeN vine din matematică, de la funcția f(N), sugestia fiind aceea de aplicație în funcție de natură. Pentru acest scop, tinerii comunității dezvoltă cercetări și proiecte, au realizat și construcții (case solare) cu care s-au prezentat în competiții internaționale de profil. „Cartierul general“ pentru activitatea lor și pentru etalarea unora dintre creații este un mic „oraș al viitorului“, situat în centrul Capitalei, în campusul Facultății de Inginerie a Instalațiilor a Universității Tehnice de Construcții din București, de pe bulevardul Pache Protopopescu.
Educația și formarea, funcțiile-cheie
„Cu peste un deceniu de experiență în proiecte ecologice, ne-am propus să ne extindem activitatea și să pregătim specialiști care să integreze sustenabilitatea în fiecare organizație“, își recomandă tinerii din EFdeN noul institut, realizare de ultimă oră în parteneriat cu Raiffeisen Bank România. Reținem din prezentarea oferită de către inițiatori că Institutul European de Sustenabilitate „se sprijină pe cinci piloni strategici care reflectă viziunea EFdeN pentru un viitor sustenabil: cercetare și dezvoltare, educație și formare, promovare și consiliere, consolidarea comunității și implementare“. Educația și formarea sunt evidențiate ca „funcțiile-cheie ale institutului, care înglobează ceilalți patru piloni ca unelte esențiale“. Drept concretizare a activității de educație și formare, Institutul European de Sustenabilitate vizează derularea unor programe de studii: printr-unul din aceste programe urmează să fie specializați lideri în sustenabilitate, iar prin alt program, vor fi pregătiți specialiști tehnici în domeniu.
Educația și formarea se vor face prin masterclassuri și prin module interactive. Forma de desfășurare a activităților va fi reprezentată de cursuri online și întâlniri în diferite spații exemplare ca nivel de sustenabilitate. Formatori vor fi experți în domeniu. La absolvire, cursanții vor deveni Chief Sustainability Officers sau specialiști tehnici.
Programul de leadership pentru sustenabilitate este conceput de inițiatorii lui „pentru a te ajuta să treci de la incertitudine la încredere, de la ezitare la acțiune îndrăzneață. Vei învăța de la experți care și-au transformat viziunea în realitate și de la colegi care împărtășesc angajamentul tău de a face o diferență. Printr-o combinație de traininguri aprofundate, ateliere interactive și proiecte practice, vei dezvolta abilitățile, cunoștințele și rețeaua necesare pentru a conduce cu impact“. Programul constă în parcurgerea a cinci module, comparabile în ansamblu cu o călătorie inițiatică: „Sustenabilitatea ca stil de viață“; „Echipe sustenabile“; „Gândire sistemică strategică“; „Finanțe și tehnologie“; „Poveste și studiu de caz sustenabil“.
„Un vector de transformare sustenabilă a organizațiilor ce activează în România“
În contextul lansării Institutului European de Sustenabilitate, aprecierile asupra perspectivelor sunt încurajatoare. Mircea Fechet, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor: „Faptul că asist la această inaugurare, de care România va beneficia pe termen lung, este o reală încântare pentru instituția pe care o conduc. Sunt un promotor activ al sustenabilității în România și apreciez fiecare inițiativă de acest fel care vine din mediul non-guvernamental și din cel privat. EIS are toate șansele să devină un real vector de transformare sustenabilă a organizațiilor ce activează în România și se va bucura de tot sprijinul pe care ministerul nostru îl poate oferi“.
Claudiu Butacu, președinte EFdeN: „EFdeN este deja o organizație matură, care a apărut într-un moment în care sustenabilitatea abia intra în vocabularul românilor. Totuși, ani mai târziu, după proiecte-cheie la care am luat parte, precum cele 3 participări de la competiția Solar Decathlon, crearea primului prototip de oraș sustenabil ESC sau intervențiile cu succes asupra legii prosumatorului, suntem pregătiți să mergem mai departe și să oferim și mai mult societății, în strânsă colaborare cu experți în domeniu. Pentru noi, cooperarea a fost foarte importantă încă de la început și, odată cu European Institute of Sustainability, vrem să punem din nou accentul pe acest aspect, pentru a susține organizațiile care vor să facă primii pași pe calea sustenabilității“.
Roxana Barbato, director ESG și sustenabilitate, Raiffeisen Bank România, partener principal al EFdeN: „Ne bucurăm să fim partener principal al EFdeN în cadrul Programului de Leadership în Sustenabilitate, oferit de noul Institut European de Sustenabilitate. Astfel, Raiffeisen Bank România își reafirmă angajamentul față de susținerea tranziției către economia verde și o comunitate sustenabilă.
Programul urmărește dezvoltarea unor competențe esențiale în procesul de tranziție – atât la nivel personal, cât și la nivel de comunitate – pe subiecte multiple: de la crearea și mobilizarea echipelor spre practici durabile, până la înțelegerea și aplicarea instrumentelor financiare și tehnologice necesare schimbării. Prin urmare, credem că acest program va îmbunătăți modul în care sunt integrate principiile sustenabilității în activitatea de zi cu zi a participanților la program și va genera o schimbare pozitivă“.
Curs de sustenabilitate aplicată pentru elevi de liceu
Odată cu institutul dedicat problematicii de mediu la nivel de experți, EFdeN a lansat și primul curs opțional de sustenabilitate aplicată adresat elevilor de liceu. Se numește SustenAbilitate 2.0. Primii participanți sunt elevi de la Colegiul Național Gheorghe Lazăr din București. Proiectul (deocamdată, în fază pilot) este susținut de ProTV. Obiectivul vizat este ca educația pentru sustenabilitate să se regăsească integrată în programele școlare, odată cu extinderea cursului la nivel național. În conținutul lui vor fi abordate „concepte cheie inspirate din cele 17 obiective de dezvoltare durabilă ale ONU“. Inițiatorii au conceput un curriculum pe care-l caracterizează ca interactiv și modern, care să includă teme esențiale precum tehnologiile verzi, economia circulară și antreprenoriatul, prezentate într-un format care încurajează învățarea de către elevi prin practică. La rândul lor, profesorii vor beneficia de formare și de sprijin din partea experților EFdeN, în rol de facilitatori ai integrării unor metode inovatoare de predare. Creatorii lui consideră că „proiectul are potențialul de a deveni un reper național în educația pentru sustenabilitate“, încurajați fiind și de ministrul Educației, Ligia Deca.
Energia gestionată și distribuită în mod autonom la nivelul comunității
Ca realizare practică proprie în direcția sustenabilității energetice, EFdeN a implementat un microgrid la sediul propriu din București. Un microgrid este descris ca „un sistem energetic localizat, de obicei de dimensiuni reduse, care poate funcționa fie conectat la rețeaua energie electrică, fie independent de aceasta. Microgridurile includ surse de energie, consumatori de energie și, uneori, soluții de stocare. Ele sunt capabile să gestioneze și să distribuie energia în mod autonom în cadrul unei comunități“.
În micul oraș al viitorului pe care-l reprezintă EFdeN Sustainable City, din campusul Facultății de Inginerie a Instalațiilor, au fost modernizate cele cinci puncte de producție, reprezentate de două case sustenabile, un carport pentru încărcarea mașinilor electrice și doi copaci fotovoltaici, toate echipate cu tehnologie de ultimă generație furnizată de Darcom Energy.
Specialiștii de la EFdeN evidențiază că „un alt avantaj al microgridului este capacitatea de a gestiona energia în mod autonom, chiar și în situații de criză, oferind fiabilitate comunității locale. Prin integrarea unui sistem de stocare a energiei și a unei platforme de Virtual Power Plant, ne asigurăm că excesul de energie produs este stocat și distribuit eficient. Astfel, autoconsumul local de energie regenerabilă crește, este redusă amprenta de carbon, scade sarcina asupra rețelei electrice și costurile la facturi. În plus, acest proiect se aliniază cu dezbaterile publice și reglementările în dezvoltare privind comunitățile de energie, în care și noi, alături de alți 150.000 de prosumatori, suntem implicați activ“.
Articol publicat în nr. 58-59-60 al revistei Tribuna Învățământului