Prima serie de absolvenți specializați în industria 4.0Anul acesta va ieși „prima serie de absolvenți specializați în inginerie și industrie 4.0, cu expertiză avansată”, formați pe baza programul pilot de educație duală Bright Students @ Bosch, dezvoltat de fabrica Bosch de la Cluj, în parteneriat cu Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca. Informația se regăsește în bilanțul activității desfășurate de firma Bosch pe piața românească în 2024, când s-au împlinit 30 de ani de prezență în România.

Programe de învățământ dual

Informându-ne că, în 2024, Bosch a înregistrat vânzări consolidate în valoare de 2,6 miliarde de lei (529,5 milioane de euro) în România, înregistrând o creștere de 2,6%, în ciuda condițiilor dificile ale pieței, Mihai Boldijar, director general al Robert Bosch SRL, reprezentantul Grupului Bosch în România, ne-a oferit un bilanț care conține inclusiv o privire asupra preocupărilor concretizate de Bosch în direcția educației și cercetării.

Reținem că fabrica Bosch de la Blaj „este implicată în proiecte educaționale, cum ar fi Centrul de calificare, în cadrul căruia angajații obțin certificate eliberate de Ministerul Educației și Cercetării și de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale. De asemenea, programul de școală duală include o nouă specializare, cea de operator montator subansamble, iar parteneriatul cu Universitatea 1 Decembrie 1918 din Alba Iulia continuă prin programul universitar dual, program esențial pentru piața muncii din regiune”.

Bosch subliniază că fabrica proprie de la Cluj-Napoca, producătoare, din 2013, de unități de control electronice de înaltă calitate pentru sporirea siguranței în trafic și pentru confort în timpul șofatului, „este un pionier în materie de educație duală în România. De la lansarea sa în 2014, peste 500 de elevi au beneficiat de program, cu o rată medie de retenție de 85 de procente”.

Contribuție la mobilitatea viitorului prin activități de cercetare și dezvoltare

În domeniul de cercetare-dezvoltare-inovare, „Centrul de Inginerie Bosch din Cluj, înființat în 2013, joacă un rol important în transformarea continuă a sectorului mobilității. Folosind expertiza în materie de software, hardware, inginerie mecanică și fiabilitate și planificarea vânzărilor, centrul contribuie în mod semnificativ la dezvoltarea de produse și servicii de ultimă oră care utilizează inteligența artificială (IA) în cadrul soluțiilor de conducere automatizată, mobilitate electrică și mobilitate conectată. Cu o forță de muncă de aproximativ 1.700 de angajați, centrul este un element cheie pentru portofoliul de proprietate intelectuală Bosch, generând peste 100 de invenții anual. Printre realizările cheie recente se numără transformarea competențelor în inginerie pe bază de date, responsabilitate crescută în aplicațiile de inginerie bazată pe date și îmbunătățirea vizibilă a eficienței și produselor prin integrarea IA. În 2024, Centrul de Inginerie Bosch din Cluj a inaugurat a doua clădire modernă de birouri la Cluj-Napoca, o investiție care subliniază angajamentul pe termen lung al companiei Bosch față de România. Ca parte a acestui angajament, centrul a dezvoltat trei programe de master și patru cursuri universitare universitare în colaborare cu Universitatea Tehnică și Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca”.

„Un angajator de top, un partener de încredere pentru sistemul educațional”

Mihai Boldijar: „În prezent, Bosch în România reprezintă un jucător cheie în industria românească, având în vedere utilizarea tehnologiilor de ultimă oră, dar și un angajator de top, un partener de încredere pentru sistemul educațional și pentru comunitățile locale prin activitățile sale de responsabilitate socială corporativă și propria fundație, înființată acum 5 ani. Pentru a valorifica potențialul viitor pe termen lung, Bosch va continua să dezvolte expertiza locală în România, cu accent pe inovație și sustenabilitate.”

Detalii: www.bosch.ro

Distribuie acest articol!