
Foto: Ioana Roman
Prima școală nZEB (clădire cu un consum de energie aproape de zero) din România va funcționa în campusul Verita din Amber Forest, una dintre cele două comunități durabile (cealaltă este Amber Gardens) realizate de către dezvoltatorul rezidențial Alesonor, specializat, de peste 20 de ani, în dezvoltarea comunităților durabile.
Noul campus va fi dezvoltat în două etape, cuprinzând 15.000 mp: „Cu doar 20% din suprafața terenului dedicată construcției, majoritatea spațiului va fi rezervată terenurilor de sport, parcurilor și zonelor verzi, urmând principiile de dezvoltare ale suburbiei”.
Școala va pune accent pe eficiența energetică și pe beneficiile pentru sănătate, precum aer proaspăt, lumină naturală, vopsele fără compuși organici volatili etc.
Standard internațional în ceea ce privește calitatea educației și locuințelor
Pentru încheierea parteneriatului cu Verita International School & Kindergarten în vederea dezvoltării acestui al doilea campus Verita din România, în suburbia Amber Forest, Alesonor beneficiază de asistența acordată de echipa societății de avocatură Filip & Company, coordonată de Ioana Roman (partener) și formată, de asemenea, din Mihaela Ispas (counsel) și Ionuț Blidar (associate).
Ioana Roman, partener și coordonatoarea departamentului de Drept imobiliar din cadrul Filip & Company: „Ne bucurăm de fiecare dată să fim alături de Alesonor în proiecte care construiesc un viitor mai sustenabil și mai bun pentru generațiile viitoare. Acest parteneriat aduce în România un standard internațional în ceea ce privește calitatea educației și locuințelor, încurajând dezvoltarea unei comunități sustenabile și armonioase. Ne bucurăm că am avut din nou ocazia să fim alături de Alesonor și le mulțumim pentru încrederea acordată în acest proiect important, precum și pentru colaborarea excelentă.”
Alex Skouras, Managing Partner Alesonor: „Suntem încântați că am găsit, ca întotdeauna, în echipa Filip & Company un partener de încredere care a înțeles obiectivele înalte pe care le urmărim și sunt aliniați cu viziunea noastră. Ne bucurăm că alături de partenerii noștri putem oferi tuturor membrilor comunității Amber Forest și nu numai, acces la o experiență educațională unică.”