Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea care aprobă Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 87/2023, act normativ care stabilește că prima de carieră didactică și cea de carieră profesională pentru personalul didactic și, respectiv, cel administrativ se acordă începând cu luna octombrie a fiecărui an și va putea fi utilizată până în luna octombrie a anului următor inclusiv.
Concret, legea privind aprobarea OUG nr. 87/2023 prevede clarificări în privința acordării acestor prime, suportate din fonduri externe nerambursabile. Astfel, prima de carieră didactică și prima de carieră profesională se acordă începând cu luna octombrie a fiecărui an și va putea fi utilizată până în luna octombrie a anului următor inclusiv, prevede legea.
Potrivit textului normativ în vigoare, prima de carieră didactică se acordă într-o singură tranșă, respectiv în luna octombrie 2023, și va putea fi utilizată până în luna octombrie 2024 inclusiv.
Potrivit aceleiași legi, prima de carieră didactică se acordă și pentru următorii ani școlari/universitari, respectiv în perioada anilor școlari/universitari 2023 – 2024 până în anul școlar/universitar 2026 – 2027 inclusiv pentru a susține cariera didactică a personalului didactic din sistemul de învățământ preuniversitar și universitar de stat, în conformitate cu obiectivele Programului Educație și Ocupare 2021 – 2027 și în limita fondurilor disponibile cu această destinație și va putea fi utilizată până în luna octombrie a anului următor inclusiv.
Ordonanța prevede, de asemenea, prima de carieră se acordă pe suport electronic.
„Personalul administrativ din învățământul preuniversitar și universitar, aflat în activitate în anul școlar, respectiv universitar, 2022 – 2023, beneficiază de o primă de carieră profesională pe suport electronic, în limita unui plafon anual de 500 lei net/an școlar/universitar suportată din Programul Educație și Ocupare 2021 – 2027, în limita bugetului disponibil pentru această categorie de măsură și în conformitate cu regulile de eligibilitate ale programului operațional”, mai prevede actul normativ.
Va beneficia de acest program personalul din învățământul preuniversitar, respectiv cadrele didactice, didactice auxiliare din învățământul preuniversitar de stat, precum și cadrele didactice din sistemul de învățământ universitar de stat care dețin gradul didactic de conferențiar, șef de lucrări/lector și asistent universitar, precum și personalul didactic auxiliar, din sistemul de învățământ universitar, aflat în activitate într-un an școlar/universitar începând cu anul școlar/universitar 2022 – 2023 până în anul școlar/universitar 2026 – 2027 inclusiv.
De asemenea, va beneficia de aceste prevederi personalul administrativ din învățământul preuniversitar aflat în activitate într-un an școlar începând cu anul școlar 2022 – 2023 până în anul școlar 2026 – 2027 inclusiv, precum și personalul administrativ din învățământul universitar aflat în activitate într-un an universitar începând cu anul universitar 2022 – 2023 până în anul universitar 2026 – 2027.
Reprezentanții Inspectoratelor școlare județene și ai Inspectoratului Școlar al Municipiului București elaborează lista cu beneficiarii finali, având în vedere informațiile comunicate și asumate de reprezentanții unităților de învățământ preuniversitar de stat. Universitățile de stat elaborează lista cu beneficiari finali potrivit procedurilor proprii. Listele cu beneficiarii finali se elaborează până la data de 20 septembrie a fiecărui an, începând cu anul 2024.