
Foto: Guvernul României
Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă s-a întâlnit, la Palatul Victoria, cu reprezentanți ai sindicatelor din educație, liderii Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), Federației Sindicatelor din Educație Spiru Haret, Federației Naționale Sindicale Alma Mater. Au participat, de asemenea, ministrul educației, Ligia Deca și membri ai Cancelariei prim-ministrului.
Principalele teme de discuție au vizat salarizarea personalului didactic auxiliar și personalului nedidactic. După cum informează Executivul, „prim-ministrul a arătat că Guvernul analizează o formulă de abordare salarială unitară și echitabilă pentru sectorul educației, în corelare cu importanța strategică acordată învățământului. Această abordare se înscrie în cadrul de susținere de care se bucură proiectul România Educată, reflectată în pachetul legilor educației”.
Nicolae-Ionel Ciucă: „Pregătim investiții masive din PNRR pentru ca toate școlile din România să beneficieze de dotări moderne, atât în clase, cât și în laboratoare sau ateliere de practică. Valoarea totală a fondurilor alocate este de aproape un miliard de euro, bani aflați la dispoziția țării noastre în următorii trei ani. Alocăm educației pentru anul următor cea mai mare sumă din ultimii 30 de ani – aproximativ 50 de miliarde de lei.”