Și în acest an universitar, Agenția Națională Antidrog (ANA) implementează în marile centre universitare din țară campania „Education first”, despre care ne informează că „are drept scop informarea și conştientizarea persoanelor din mediul universitar cu privire la riscurile consumului de droguri și la serviciile de asistență specializată, oferite la nivel naţional”.
Campania se adresează studenților, cadrelor didactice, șefilor de cămine, personalului auxiliar și administrativ din mediul universitar, care vor primi informații despre substanțele psihoactive şi efectele acestora, modalitățile de prevenire a consumului de droguri, semnele consumului de droguri, sistemul de asistenţă destinat persoanelor consumatoare de droguri din România, precum și despre cadrul legal privind problematica drogurilor.
Activitățile desfășurate în cadrul acestei campanii vor fi adaptate pe fiecare grup țintă și vor ține seama de caracteristicile fiecărei comunități”.
Agenția Națională Antidrog reamintește că în anul universitar 2022-2023, specialiștii săi „au desfășurat aproximativ 200 de activităţi de prevenire a consumului de droguri în mediul universitar, astfel încât 8.400 de studenți și 345 de cadre didactice au beneficiat de informații privind riscurile consumului de droguri.
De asemenea, pe parcursul anului universitar trecut, au fost derulate cinci stagii de practică la Agenția Națională Antidrog, la care au participat 112 studenți, fiind extinse parteneriatele încheiate cu structurile de învățământ universitare”.
Tot în anul universitar trecut, Agenția Națională Antidrog a derulat zece sesiuni de informare și vizite de studiu, beneficiari fiind studenți de la Academia Tehnică Militară Ferdinand I, Academia de Studii Economice din București, Universitatea Titu Maiorescu, Universitatea Româno-Americană etc.