Premiul I la concursul de studii de caz găzduit de University of Calgary din Canada pentru o echipă de studenți de la UBBO echipă de masteranzi ai Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor (FSEGA) din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca (UBB) a ocupat cea mai înaltă poziție pe podiumul concursului internațional de studii de caz găzduit de University of Calgary din Canada, primul premiu I din istoria facultății la un concurs internațional de acest gen din domeniul științelor economice, se menționează într-un comunicat de presă al UBB,

Din echipa clujeană au făcut parte Borsos Andras (Gestiune Financiară Corporativă, master, anul 1), Deak Peter (Managementul Afacerilor, master, anul 2), Kelemen Kincso (Managementul Afacerilor, master, anul 2) și Sata Balint (Gestiune Financiară Corporativă, master, anul 1). Masteranzii au înregistrat o performanță excelentă în runda preliminară globală, calificându-se în finala de top 10 a competiției, câștigând astfel dreptul de a rezolva un nou studiu de caz în 24 de ore în finala competiției din Canada.

Finala competiției denumite „EnergyBowl Case Competition 2021” a avut loc pe 17 și 18 februarie, în cadrul evenimentului „10th Annual Alberta Student Energy Conference”, organizat de University of Calgary din Canada, mai menționează comuncatul UBB.

În runda finală, echipa clujeană a concurat cu echipe studențești reprezentând universități de prestigiu cu profil economic din Canada, China, India, Italia, Liban, Marea Britanie, Mexic, Olanda și Peru. Echipele finaliste au avut ca temă elaborarea unei strategii de reducere a emisiilor de substanțe poluante pentru compania petrolieră canadiană Cenovus, demonstrând sustenabilitatea economică și ecologică a soluțiilor propuse, mai precizează sursa citată.

Soluțiile au fost prezentate în format online unui juriu compus din reprezentanții companiei și specialiști ai celor mai importante companii internaționale de consultanță în afaceri.

Echipa clujeană de masteranzi a fost pregătită de prof. dr. Szasz Levente, conf. dr. Gyorfy Lehel-Zoltan și lect.dr. Racz Bela-Gergely.

Distribuie acest articol!