
Foto: Guvernul României
Pregătirile pentru începerea vaccinării copiilor de 5-11 ani sunt în curs, autorizarea de către Agenția Europeană a Medicamentului fiind așteptată la mijlocul lui decembrie, anunță col. dr. Valeriu Gheorghiță, președintele Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva SARS-CoV-2 (CNCAV), care ne oferă detalii: „Agenția americană pentru alimente și medicamente, FDA, a autorizat vaccinul de la compania BioNTech/Pfizer pentru administrarea copiilor cu vârsta cuprinsă între 5 și 11 ani. Schema de vaccinare constă în două doze administrate la interval de 21 de zile, însă dozajul este diferit, reprezintă o treime din doza care se folosește în momentul de față la cei cu grupa de vârstă peste 12 ani și la adulți. Din acest punct de vedere, datele de siguranță și datele de eficacitate sunt cât se poate de bune, în sensul în care vaccinarea cu schemă completă la grupa de vârstă 5-11 ani s-a asociat cu o eficacitate de peste 91% în ceea ce privește prevenirea cazurilor de Covid-19. Compania BioNTech/Pfizer a depus datele studiilor clinice efectuate și ne așteptăm ca la jumătatea lunii decembrie, dar e posibil ca acest termen să fie devansat, Agenția Europeană a Medicamentului să facă recomandarea de autorizare pentru grupa de vârstă 5-11 ani pentru vaccinul de la compania BioNTech/Pfizer. Flacoanele de vaccin sunt diferite, prevăd 10 doze per flacon, iar dozajul pe doză este o treime din doza care se folosește în momentul de față, adică 10 micrograme. Noi am avut deja o primă întâlnire pe modalitatea de organizare a campaniei de vaccinare, adresată acestei grupe de vârstă. Foarte probabil că vom rămâne pe aceeași infrastructură logistică, în sensul în care în centrele de vaccinare existente vom organiza un cabinet dedicat pentru vaccinarea copiilor din grupa de vârstă 5-11 ani. Alături de această posibilitate de vaccinare, va exista posibilitatea de vaccinare la medicul de familie și, suplimentar, avem în vedere organizarea de cabinete de vaccinare în spitalele de pediatrie, tocmai pentru a crea o accesibilitate mai crescută pentru această grupă de vârstă. În mod deosebit, vaccinarea copiilor din grupa de vârstă 5-11 ani va fi ferm recomandată celor care sunt în evidență cu afecțiuni cronice, și aici vorbim de obezitate, diabet, afecțiunile cronice renale, afecțiunile neurologice, sindromul Down, care știm că, din păcate, crește riscul de deces de 10 ori în cazul maladiei Covid-19, dar și alte afecțiuni neoplazice, cum ar fi bolile onco-hematologice, leucemiile, limfoamele și așa mai departe, copiii care sunt în evidență cu tratamente care scad răspunsul imun. Pentru celelalte grupe de vârstă va fi recomandat vaccinul de la compania BioNTech /Pfizer, în funcție de rapoartele de risc/beneficiu. Aici vom vedea toate aceste date, pentru că Centrul European de Control al Bolilor va face această evaluare de risc/beneficiu, tocmai pentru a vedea cât se poate de clar care va fi impactul vaccinării asupra riscului de infecție și asupra transmiterii, pentru că acest lucru ne interesează foarte mult. Vom veni cu detalii suplimentare pe măsură ce vom ști cu precizie care va fi pe de-o parte data autorizării și pe de altă parte calendarul de livrare a dozelor pentru vaccinurile destinate administrării acestei grupe de vârstă”.
Referitor la categoria de vârstă 12-15 ani, coordonatorul campaniei naționale anunță rata de vaccinare este până acum de aproximativ 12%.





