Predarea online a istoriei – de la amatorism la o posibilă eficiență

Predarea online a istoriei – de la amatorism la o posibilă eficiență

Omenirea se confruntă cu o pandemie de proporții care o transformă profund și, credem, ireversibil. Coronavirusul a modificat atât de adânc planeta noastră încât este clar că istoria lumii intră într-o nouă etapă. Nu știm cum o vor denumi istoricii – au încercat deja, foarte recent, un punct de vedere Yuval Harari, dar și Lawrence Summers – și anume, epoca post-pandemie, epoca Noii Istorii, Secolul Asiatic etc. Ceea ce este însă important este că relația interumană suferă schimbări, distanțarea socială spunându-și din greu cuvântul. La fel, pare-se că multiculturalismul, globalizarea, proiectele politice curente, raporturile geopolitice vor suferi schimbări ireversibile. În contextul temerii din ce în mai deosebite cu privire la apropierea între oameni, predarea online sau deplasarea parțială sau chiar totală a actului educațional în mediul online provoacă, așa cum era și de așteptat, o dezbatere intensă între specialiști și nu numai, în media online, pe rețelele de socializare.

Haideți să fim cinstiți și să recunoaștem că în acest domeniu – cel al predării disciplinei istorie în online – mai avem imens de multe de făcut. De ce? Pentru că până acum profesorii de istorie și chiar elevii au făcut acest lucru în mod clar mai mult empiric. Profesorii au realizat PPTuri, Prezzi și altele cu privire la temele prevăzute în curriculum-ul de istorie, elevii au surfat net-ul mai mult sau mai puțin organizat în ceea ce privește colectarea de informații pe teme date – de exemplu, privind secolul al XX-lea – vorbim despre imagini, caricaturi, hărți, scheme, în realizarea de proiecte, referate, portofolii, în timp ce partea de evaluare a fost lăsată deseori la final și chiar nefinalizată. Nu au existat formule acreditate de formare continuă ale profesorilor de istorie – decât în puține cazuri, iar sistemul webinarelor sau formărilor online s-au lovit de multe ori de lipsa abilităților în domeniu ale multor cadre didactice.

Astfel că prezenta pandemie pune în fața noastră, a tuturor cadrelor didactice profesori de istorie, tot felul de probleme, pe care însăși desfășurarea rapidă a evenimentelor ne-o impune. Încă de la începutul închiderii școlilor, în noile condiții sanitare, în mod mai mult sau mai puțin organizat, mulți dintre profesorii de istorie s-au mobilizat să trimită fișe de lucru, materiale de lucru, filmulețe de diferite dimensiuni elevilor lor. Meritoriu este și efortul ministrului Educației și Cercetării pentru mobilizarea resurselor în vederea intensificării învățării online, inclusiv a istoriei. Și totuși există încă probleme, asupra cărora trebuie reflectat pentru a înțelege ce trebuie să facem în continuare dacă dorim să obținem o eficiență a activității.

1. Există încă probleme pentru profesori privind livrarea învățării online – experiența insuficientă a activității online, insuficiența abilităților, lipsa echipamentelor. Să recunoaștem clar faptul că simpla trimitere pe e-mail sau WhatsApp a temelor pentru elevi și feedback-ul elevilor nu poate fi decât o soluție provizorie. Pentru că trebuie reflectat în ce măsură se mai poate vorbi despre competențe, metode didactice moderne atunci când lucrăm cu elevii noștrii în mediul online. De asemenea, trebuie să reflectăm și la problema numărului real sau al procentului de cadre didactice care au folosit în mod curent învățarea online la clasă. Ca atare, formarea continuă în domeniul educației online se impune ca o prioritate absolută. După cum, credem că este absolut necesar un studiu la nivel național asupra situației de fapt a învățării online – de fapt, un inventar al problemelor – de tip tehnic, pedagogic, metodic, care să cuprindă toate județele țării.

2. Elevii, deși sunt interesați și uneori atrași de studiul online al istoriei, nu au mai fost puși să o facă până acum la o scară precum cea din aceste luni. Și, mai apoi, elevul intră în lumea netului atât de adânc încât are nevoie clar, mai ales în predarea istoriei, de un ghidaj, de instrucțiuni corespunzătoare din partea profesorului. Și nu trebuie uitat nici faptul că nu toți elevii au acces – sau au doar un acces parțial – la tehnologia de resort sau că avem un procent de elevi care abandonează învățământul. Mai apoi, elevii au acces, primordial, în marea lor majoritate, la forma printată a manualelor și au neglijat până în prezent în mare măsură forma online a acestora.

3. Nu trebuie uitat că într-o astfel de epocă, precum a unei pandemii, cu efecte profunde la nivel tehnologic, uman, social-economic, principala grijă a părinților, dincolo de grija și asigurarea educației pentru elevi, este siguranța locului de muncă sau problemele curente ale vieții de toate zilele.

Predarea online a istoriei – de la amatorism la o posibilă eficiență

Acestă perioadă de activitate online au pus pe profesorii de istorie  în fața unor dileme deloc simple. Mulți au deprins din mers lucrul cu diferite instrumente sau platforme online – Zoom, Google Meet, Google Classroom, Web Cisco, Skype și câte și mai câte despre care auzim. Sunt de părere că învățarea online trebuie să cuprindă însă și contactul cu elevii – să ne vedem, să ne auzim cu elevii noștri, să punem întrebări, să dialogăm etc. În aceste condiții, nu trebuie deloc ignorate sau minimalizate riscurile și vulnerabilitățile legate de folosirea de aplicații populare, unele chiar simple de utilizat de către elevii cu precădere din cursul gimnazial sau profesorii mai puțin inițiați. Aceasta pentru că învățarea online a istoriei are tot felul de necunoscute și întrebări ce pot apărea în însuși actul educațional.

Articol de Mihai MANEA, Inspector școlar ISMB, Președinte APIR-CLIO și EDUINVEST

Articolul integral poate fi citit în numarul 6-7, serie nouă, al revistei Tribuna învățământului.