Predarea, proiectată ca acţiune didactică subordonată activităţii de instruire, poate valorifica resursele psihologice ale comunicării paradoxale. Avem în vedere forma de comunicare paradoxală, promovată „în cadrul paradigmei relaţional-sistemice”, care are o extindere socială semnificativă, urmare a faptului că „oamenii nu sunt nişte maşini, iar majoritatea comunicărilor lor sunt complexe, adică poartă diferite mesaje ce urmăresc diverse finalităţi în acelaşi timp” (Alex Mucchielli, op. cit., vezi pp.  104-113).
La nivelul predării pot fi valorificate acele resurse pozitive ale comunicării paradoxale generate de tendinţa psihologiei umane de a depăşi formulele standardizate consacrate formal şi de a improviza, pe parcursul transmiterii mesajelor, în limitele unei spontaneităţi naturale exersată de profesor prin mijloace specifice creativităţii didactice.
Profesorul poate dinamiza predarea prin modalităţi inedite, verbale şi paraverbale, proprii comunicării paradoxale, situate dincolo de rigorile impuse de scopul general al activităţii de instruire operaţionalizat la nivel de obiective operaţionale, disponibile în zona liberă oferită de orice scenariu didactic curricular care are un caracter deschis. La limita superioară a iniţiativei didactice, acţiunea de predare poate activa pozitiv acel simptom cu valoare de mijloc terapeutic care implică „prescrierea de comportament bazată pe concepţia constructivistă a viziunilor despre lume inerente paradigmei relaţional-sistemice”. Astfel, prin adoptarea unei pragmatici a comunicării didactice directe, profesorul va putea să-l determine pe elev să reacţioneze liber, participând eficient la rezolvarea problemelor lansate prin asumarea rolului de autoinstructor sau de conducător al învăţării interactive în clasă în condiţii nonformale, dar şi informale, de microgrup.
Problema pedagogică fundamentală a predării, care adoptă o formă de comunicare paradoxală, constă în depăşirea acelor limite structurale reflectate în cadrul unor mesaje didactice premeditat permisive, spontane, care:

1. a) urmăresc, direct sau indirect, „diverse finalităţi în acelaşi timp”;
2. b) „conţin contradicţii interne” între ceea ce exprimă profesorul şi ceea ce receptează elevul, între comportamentul verbal şi cel paraverbal, între atitudinile susţinute prin semnale digitale (limbaj, cunoştinţe înţelese în conformitate cu un anumit cod precis) şi cele direcţionate prin semnale analogice (gesturi, poziţionări, paralimbaj);
3. c) lansează invitaţii generoase, nerealizabile însă în context concret (resurse pedagogice disponibile; condiţii existente – insuficiente, precare etc.), aparenta libertate şi independenţă de acţiune oferită elevilor devenind sursă de constrângere şi de dependenţă perturbatoare;
4. d) întreţin „situaţia de dublă constrângere”, apărută atunci când elevii primesc „un ordin paradoxal” cu impunerea unei sarcini aparent atractive, dar perturbatoare, care generează două efecte pedagogice negative: d-1) afirmarea unei relaţii autoritare între profesor ca factor dominant şi elev ca receptor dominat;

d-2) adoptarea – de către elevi – a unor soluţii, transparente sau mascate, de contestare, de respingere sau de eludare a sarcinii (lansată prin „ordin paradoxal”) care echivalează „cu o ruptură inacceptabilă” a corelaţiei funcţionale, necesară, în mod obiectiv, între profesor şi elevi.
Soluţiile pedagogice pe care le poate adopta profesorul pentru depăşirea limitelor psihologice inerente comunicării paradoxale, preluată de el în anumite împrejurări, special pentru stimularea creativităţii didactice în condiţii de predare nonformală, nonconvenţională, sunt următoarele: a) reglarea-autoreglarea permanentă a mesajelor didactice la nivelul optimizării raporturilor complementare necesare între exprimarea verbală şi conduita paraverbală; b) transformarea situaţiilor negative perturbatoare în resurse pozitive ale învăţării eficiente, realizabilă în spiritul pedagogiei constructiviste bazată pe provocarea premeditată a unor restructurări cognitive şi noncognitive, productive didactic la nivelul personalităţii elevilor.
Prof. univ. dr. Sorin CRISTEA