Foto: dreamstime

Articolul de față prezintă succint opiniile a 20 de profesori de la o instituție de învățământ vocațional despre starea actuală a sistemului educațional urmărind o parte din elementele definitorii ale acestuia: • gradul de adecvare a programelor la interesele elevilor și la progresul tehnologic, • unitatea de împărțire a duratei perioadelor de școală pe an școlar, • tipul de probleme identificate la catedră în anul anterior, • modul în care legislația asigură protecție cadrelor didactice. În final sunt analizate pe scurt o parte dintre stereotipurile despre educație vehiculate în diverse materiale publicate și articole în anul precedent.

Fiecare început de an este o nouă promisiune făcută de școală fiecărui copil de a-l sprijini în dezvoltarea personală și în stimularea interesului pentru știință și cultură. Fiecare primă zi de școală este o colecție de rezoluții despre ceea ce își doresc și așteaptă elevii de la profesori și sistem. Și, ca de obicei, pentru mulți copii, aceste frumoase și motivaționale rezoluții sfârșesc prin a fi uitate sau pierdute printre micile eșecuri din primele săptămâni în mai puțin de o lună de la începutul anului școlar. Unde și de ce se pierd aceste visuri care ar putea energiza și susține planurile formulate în prima zi de școală? Articolul de față își propune să prezinte o scurtă analiză a percepției câtorva profesori asupra educației anului 2024, pentru ca opiniile lor să constituie un punct de plecare în optimizarea activității instructiv-educative în anul școlar 2024-2025. În final, o parte dintre stereotipurile despre educația anului 2024 vor fi analizate pentru a găsi soluții în eliminarea lor din reprezentarea socială actuală.

În luna septembrie a anului 2024 am aplicat un chestionar din 13 întrebări adresate profesorilor din învățământul secundar și liceal la o instituție de învățământ vocațional din București. 20 de cadre didactice, dintre care 8 de la ciclul secundar și 12 de la liceal, au fost de acord să răspundă la întrebări. Chestionarul a urmărit să identifice percepția dascălilor asupra: • gradului de adecvare a programelor la interesele elevilor și la progresul tehnologic, • unității de îm­părțire a duratei perioadelor de școală pe an școlar, • a tipului de probleme identificate la catedră în anul anterior și • mo­­dului în care legislația asigură protecție cadrelor didactice.

Analizând răspunsurile la chestionar, am identificat câteva teme și preocupări importante referitoare la sistemul educațional din România anului 2024. Acestea sunt prezentate mai jos, considerând criteriile urmărite în întrebări.

1. Calitatea manualelor școlare

Toți profesorii afirmă că manualele școlare sunt incomplete sau insuficiente, din punctul de vedere al organizării conținutului și al creșterii treptate a gradului de dificultate a cerințelor/sarcinilor de lucru. Acest lucru indică faptul că multe manuale nu răspund nevoilor diverse ale elevilor, iar unii profesori consideră că trebuie să completeze manualele cu ma­terial suplimentar pentru a asigura o pre­gătire adecvată.

2. Flexibilitatea programei școlare

Majoritatea profesorilor consideră că programa școlară nu este suficient de fle­xibilă pentru a răspunde nevoilor elevilor din diverse medii sociale. Aceasta sugerea­ză că programa actuală nu ia în considerare diferențele semnificative dintre elevii din diverse contexte sociale, economice sau culturale, iar personalizarea procesului educațional ar putea fi o soluție.

3. Împărțirea anului școlar

Unii profesori consideră că numărul de vacanțe este ineficient, iar vacanțele de o săptămână sunt inutile. De asemenea, ei sugerează o distribuție mai rațională a vacanțelor, care să permită un echilibru mai bun între învățare și recuperarea elevilor.

4. Protecția drepturilor profesionale ale cadrelor didactice

Răspunsurile indică o lipsă de protecție adecvată a cadrelor didactice în fața acuzațiilor publice sau defăimărilor. Majoritatea profesorilor doresc un statut al profesorului care să îi protejeze din punctul de vedere al demnității personale și profesionale.

5. Gestionarea conflictelor profesionale

Există o opinie negativă cu privire la eficiența legislației în gestionarea conflictelor, mai ales în relațiile dintre profesori, elevi, părinți sau administrația școlară. Aceasta poate reflecta o lipsă de proceduri clare și eficiente pentru soluționarea conflictelor atât la nivelul instituțiilor de învățământ, cât și o slabă implicare a autorităților în medierea eficientă a conflictelor din cadrul școlilor.

6. Măsuri suplimentare în legislație pentru sprijinirea profesorilor

Unii profesori sugerează că legislația ar trebui să includă măsuri mai clare și detaliate pentru a sprijini profesia didactică, în special în ceea ce privește adaptarea activităților educaționale la nevoile individuale ale elevilor. Aceasta ar putea include resurse suplimentare, formare continuă pentru profesori sau o mai bună protecție legală a acestora.

7. Comunicarea cu directorul școlii

Răspunsurile sunt mixte în ceea ce privește calitatea comunicării cu directorul școlii. Unii profesori consideră că există o comunicare bună, în timp ce alții semnalează lipsa de empatie și deschidere din partea conducerii. Acest lucru su­gerează că în unele școli există o relație profesională funcțională, dar în altele există dificultăți de comunicare și sprijin.

8. Suportul autorităților superioare

Mulți profesori consideră că există un suport insuficient din partea autorităților supraordonate, ceea ce poate face dificilă gestionarea dificultăților întâmpinate în activitatea zilnică. Aceasta ar putea re­­flecta o lipsă de resurse sau o organizare deficitară a sistemului educațional.

9. Provocări în comunicarea cu responsabilii educaționali

Unii profesori semnalează dificultăți în comunicarea cu responsabilii din sistemul educațional, menționând lipsa de empatie și solidaritate. Aceste răspunsuri sugerează o nevoie de îmbunătățire a relațiilor interpersonale și de sprijin mai activ din partea instituțiilor supraordonate școlilor (inspectorate, minister).

10. Adaptarea activităților didactice la nivelul elevilor

Problema nivelului de pregătire a elevilor este considerată o în continuare o dificultate semnificativă. Profesorii se confruntă cu nevoia de a adapta activitățile educaționale la nivelul de pregătire al elevilor. O soluție propusă este reducerea numărului de elevi per clasă și utilizarea sarcinilor gradate ca dificultate în funcție de nivelul de cunoștințe.

11. Gestionarea situațiilor de criză

Mulți profesori se consideră destul de pregătiți să facă față unei situații de criză, dar unii sugerează că ar fi nevoie de ­cursuri de formare specifice pentru gestionarea unor situații de criză (conflicte violente, accidente etc.). De asemenea, este evident că există o necesitate de re­surse suplimentare și proceduri clare pentru gestionarea acestor situații.

12. Resurse suplimentare pentru gestionarea crizelor

Profesorii solicită materiale practice și informative pentru a-i sprijini în gestionarea eficientă a situațiilor de criză. Acest lucru ar putea include ghiduri, cursuri și traininguri pentru profesori, precum și o mai bună instruire în domeniul gestionării conflictelor și al sănătății.

13. Problemele în învățământul românesc

Cea mai frecventă problemă semnalată este lipsa de interes din partea elevilor și părinților, precum și dificultățile de adaptare a activităților educaționale în funcție de nevoile fiecărui elev. De asemenea, unii profesori semnalează o lipsă de resurse și sprijin din partea institu­țiilor supraordonate.

Concluzii

În general, răspunsurile sugerează o serie de probleme sistemice în învățământul românesc, printre care se numără calitatea mediocre a manualelor, lipsa de flexibilitate a programei, problemele de comunicare între profesori și directorii instituțiilor (în unele cazuri), și dificultățile de adaptare a activităților la nivelul de pregătire al elevilor. De asemenea, chestionarul identifică un apel al profesorilor către autoritățile din domeniul educațional pentru a beneficia de mai mult sprijin legislativ și resurse pentru activitatea școlară, precum și pentru o protecție mai eficientă a drepturilor lor.

În anul 2025, stereotipurile legate de învățământul românesc sunt influențate de o combinație de factori istorici, sociali și economici. Deși există progrese și schimbări, multe dintre aceste stereo­tipuri persistă, conturând percepțiile despre sistemul educațional din România. În cele ce urmează sunt analizate succint câteva dintre cele mai comune stereotipuri.

1. Sistemul educațional este învechit și rigid

Unul dintre cele mai răspândite stereotipuri este că învățământul românesc este rigid și depășit, neadaptat la nevoile contemporane ale elevilor. Deși au existat reforme, încă există percepția că programa școlară este prea încărcată și nu reflectă suficient schimbările rapide din societatea actuală, cum ar fi avansul tehnologic sau cerințele pieței muncii.

Contraargument: programa școlară este un instrument care prezintă nivelul de competențe pe care trebuie să îl atingă un elev după o anumită perioadă de studiu la școală. Modalitatea de organizare a conținutului, selectarea metodelor de lucru, organizarea învățării, eșalonarea evaluărilor periodice, felul în care se stimulează și menține motivația pentru învățare sunt dependente de nivelul de pregătire al profesorului, iar strategia aleasă pentru a lucra la clasă este un produs al gândirii și pregătirii didactice a acestuia. Manualul poate fi un sprijin în predare, o resursă utilă pentru muncă independentă sau teme, însă în clasă profesorul este cel care adaptează conținuturile și metodologia în funcție de particularitățile elevilor. Gradul de implicare în munca didactică și nivelul de pregătire profesională al profesorului sunt esențiale în obținerea unor rezultate bune, indiferent de baza material de care dispune.

2. Profesorii sunt autoritari și nu se adaptează la diversitatea elevilor

Un alt stereotip persistent este că profesorii sunt autoritari și nu sunt suficient de flexibili în a răspunde nevoilor și diversității elevilor. În ciuda unor eforturi de modernizare a metodei didactice, mulți consideră că profesorii nu sunt destul de deschiși la metode interactive, tehnologii noi sau personalizarea învățării în funcție de ritmul și stilul de învățare al fiecărui elev.

Contraragument: Motivațiile care „mișcă“ interesul și conștiința unui copil nu s-au schimbat de-a lungul timpului, indiferent de avansul tehnologic. Faptul că elevii stau pe internet confirmă că ei caută în acel spațiu ceva ce le lipsește în viața reală. De aceea ei se joacă jocuri online în comunicare cu alți copii, discută pe rețele de socializare. Practic fac tot ceea ce, în toate perioadele istorice, au făcut, însă în mediul online care este promovat puternic de câțiva ani. Dacă fiecare profesor va identifica corect nevoile emoționale și cognitive ale elevilor săi, ar putea să selecteze acele activități prin care să le asigure satisfacerea lor în lumea reală prin comunicare cu covârstnicii din clasă.

3. Elevii nu sunt motivați și nu sunt pregătiți pentru provocările viitorului

Stereotipul că elevii din România nu sunt suficient de motivați și că nu sunt pregătiți pentru cerințele viitorului este un alt subiect frecvent dezbătut. Mulți consideră că elevii sunt mai preocupați de distracție și de utilizarea excesivă a tehnologiei, în loc să se concentreze pe învățătura propriu-zisă. Aceasta poate fi atribuită unui sistem educațional care pune prea mult accent pe memorare și mai puțin pe gândirea critică și creativitatea.

Contraargument: Într-o lume care a atins punctul singularității tehnologice, este destul de dificil ca un profesor sau un părinte să intuiască cum ar fi societate viitorului, ce nevoi de specialiști vor fi sau ce competențe ar trebui formate pentru a face față provocărilor. Însă o atitudine deschisă și optimistă a profesorilor ar putea fi exemplu pentru elevi. În istorie s-au detașat câteva competențe care au asigurat reziliența tinerilor: • ca­­pacitatea de a învăța continuu și a se adapta la nou, •  abilitatea de a gândi critic și de a rezolva probleme din orice domeniu, • competențe de comunicare interpersonală, • un grad optim de creativitate în rezolvarea problemelor de orice tip, • un grad bun de autonomie în gândire și decizii, • un nivel optim de responsabilizare socială. Acestea pot fi dezvoltate prin orice conținut în cadrul orelor.

4. Manualele școlare sunt inadecvate și neactualizate

Un alt stereotip care persistă este că manualele școlare sunt învechite și nu reflectă realitățile și tehnologiile moderne. Chiar dacă autoritățile au făcut eforturi pentru a actualiza materialele didactice, există o percepție larg răspândită că manualele nu sunt destul de moderne sau atractive pentru elevi și nu sunt suficient de bine structurate pentru a stimula învățarea activă.

Contraargument: Atâta timp cât ma­nualele vor constitui resurse de studiu individual și de teme, iar autonomia de­mersului didactic va depinde de creativitatea și nivelul de pregătire al profesorului, calitatea manualelor nu mai este inabilitantă pentru activitatea școlară.

5. Elevii din mediile defavorizate au șanse mai mici de succes

Un alt stereotip major este legat de inegalitățile între elevii din diferite medii sociale. Se consideră că elevii din mediile defavorizate au șanse mult mai mici de a reuși în școală, din cauza lipsei de re­­surse, a unui mediu familial mai puțin favorabil învățării și a unei educații de calitate inferioare. Aceasta reflectă realitatea inegalităților economice și sociale din România, dar și o problemă structurală a sistemului educațional.

Contraargument: Educația nu a constituit nicicând în istorie o modalitate de compensare a inegalităților sociale, însă a putut oferi șansa celor care au fost mo­tivați puternic să reușească în domeniile care, fără studiu dedicat, nu erau accesibile. Aceste exemple au evidențiat rolul dascălului de a identifica talentele și do­­tarea aptitudinală a elevilor și de a energiza motivația lor pentru a-i canaliza spre împlinirea visurilor. Societatea actuală are resurse de a susține și promova copiii în drumul spre desăvârșire, indiferent de mediul de proveniență al acestora, cu condiția ca aceștia să fie identificați, stimulați și susținuți de profesori.

6. Școlile sunt suprasolicitate și nu au suficiente resurse

Mulți consideră că școlile din România sunt suprasolicitate, cu prea mulți elevi în clase și resurse insuficiente. Acesta este un stereotip legat de condițiile fi­zice ale școlilor, care adesea sunt neîntreținute sau proaste, și de lipsa unui sprijin adecvat pentru profesori și elevi, mai ales în zonele rurale sau defavorizate.

Contraargument: În ultimii ani, multe școli din România au beneficiat de investiții semnificative din partea guvernului și al autorităților locale pentru mo­dernizarea infrastructurii școlare, în special în mediul urban, dar și în anumite zone rurale. Aceste investiții au inclus renovarea sălilor de clasă, achiziționarea de echipamente moderne (laptopuri, ta­­blete, proiectoare), precum și îmbunătă­țirea condițiilor sanitare și de siguranță. Cu toate acestea, calitatea actului educativ nu ar trebui să fie redusă la baza materială a școlii.

7. Educația se bazează prea mult pe examene și note

Un alt stereotip este că învățământul românesc se axează prea mult pe examene și pe obținerea unor note mari, în de­­trimentul dezvoltării unor abilități critice și a gândirii independente. În acest context, învățământul ar fi perceput ca o ac­tivitate de testare continuă care nu permite elevilor să se exprime creativ sau să învețe prin practică.

Contraargument: Deși examenele și notele sunt încă parte integrantă a sistemului educațional din România, este important de menționat că tot mai multe școli și profesori își propun să meargă dincolo de simpla testare a cunoștințelor. Reforma educațională în curs și introducerea de metode alternative de evaluare și învățare au condus la o orientare tot mai mare către dezvoltarea unor abilități esențiale, precum gândirea critică, creativitatea, colaborarea și aplicarea cunoștințelor în practică, în defavoarea unui accent exclusiv pe examene și note. ­Aceste schimbări contribuie la crearea unui învățământ mai echilibrat și mai pregătit pentru provocările actuale ale societății.

8. Relația dintre profesori și părinți este tensionată

Există și un stereotip legat de lipsa de colaborare între profesori și părinți, mulți considerând că relațiile dintre școală și familie sunt tensionate și necooperative. De asemenea, se consideră că părinții nu sunt suficient de implicați în educația copiilor lor sau că așteptările lor față de profesori sunt nerealiste („OECD Education Policy Review: Romania“).

Contraargument: Există numeroase proiecte educaționale comune între profesori și părinți, care sunt desfășurate în scopul îmbunătățirii experienței educaționale a elevilor. Proiectele de tip voluntariat, evenimente culturale, activități ex­­tracurriculare care promovează implicarea părinților în organizarea unor evenimente școlare sunt exemple de colaborare pozitivă. Aceste activități aduc părinții mai aproape de viața școlii și contribuie la construirea unor relații de încredere și respect reciproc.

9. Tehnologia în școli este insuficient integrată

Deși în ultimii ani s-au făcut pași im­­portanți în digitalizarea educației, tehnologia nu este încă suficient integrată în sistemul educațional. Stereotipul su­­gerează că elevii din România nu beneficiază pe deplin de instrumente educaționale moderne sau de metode interactive de învățare bazate pe tehnologie, ceea ce le limitează oportunitățile de învățare.

Contraargument: România a implementat mai multe proiecte naționale și europene pentru a sprijini digitalizarea educației. Un exemplu este proiectul „Școala Digitală“, care vizează dotarea tuturor școlilor din țară cu echipamente tehnologice adecvate. De asemenea, Uniunea Europeană a sprijinit programele de formare a cadrelor didactice pentru a folosi tehnologia în mod efi­cient, iar proiectele Erasmus+ contribuie la integrarea de bune practici în educația digitală.

10. Educația nu pregătește elevii pentru piața muncii

Un alt stereotip este că sistemul educațional românesc nu pregătește adecvat elevii pentru piața muncii. Se consideră că majoritatea școlilor nu oferă o formare practică suficientă, iar absolvenții de liceu sau de facultate nu sunt suficient de pregătiți pentru provocările profesionale din viața reală („PISA 2018 Results: What Students Know and Can Do“).

Contraargument: Curriculumul din multe școli și universități a fost adaptat în ultima perioadă pentru a răspunde mai bine cerințelor pieței muncii, în special în domenii precum tehnologia informației, ingineria, medicina și managementul afacerilor. De exemplu, în cadrul programelor educaționale pentru specializările STEM (știință, tehnologie, inginerie, matematică), se pune un accent considerabil pe dezvoltarea competențelor practice și pe pregătirea pentru meserii din domenii în continuă expansiune, cum ar fi inteligența artificială, automatizarea și analiza datelor.

În 2025, stereotipurile legate de învățământul românesc continuă să reflecte provocările sociale și instabilitatea structurală și organizatorică ale sistemului educațional din ultimele decenii. Deși există progrese în multe domenii, cum ar fi digitalizarea și modernizarea ­metodelor de învățământ, multe dintre aceste stereotipuri sunt alimentate de inegalitățile sociale, lipsa resurselor, rigiditatea sistemului și inadaptabilitatea la nevoile di­verse ale elevilor. Aceste stereotipuri subliniază necesitatea unor reforme sustenabile pentru a crea un sistem educațional echitabil, flexibil și capabil să se adapteze la provocările viitorului, oricare ar fi acesta.

În concluzie, sistemul românesc de educație este într-un moment în care tre­buie să își definească cu claritate nevoile de schimbare și să își contureze valorile pe care le promovează. Deși persistă stereotipuri care reflectă rigiditatea și inegalitățile sistemului, progresele în digitalizare și reformele curriculare deschid noi orizonturi. Este esențial ca aceste schimbări să fie consolidate prin măsuri care să asigure un învățământ mai flexibil, echitabil și adaptabil în funcție de nevoile elevilor. O mai mare implicare a autorităților ar putea întări rolul educației în pregătirea tinerilor atât pentru piața muncii, cât și pentru un viitor imprevizibil și provocator.

Alina Mihaela MUNTEANU – profesor, psiholog CMBRAE

Articol publicat în nr. 61-62 al revistei Tribuna Învățământului