A contura un portret al elevului din zilele noastre nu este ceva uşor de realizat, ne aminteşte de literatură şi obişnuinţa de a caracteriza personajul principal. Îl ştim pe Elevul Dima dintr-a şaptea, aşa cum l-a prezentat Mihail Drumeş. Pe firul timpului, putem invoca prin Amintiri din copilărie, năzdrăvăniile lui Nică, povestite cu umor de Ion Creangă, apoi încercările prin care trece Smărăndiţa popii, „o copilă ageră la minte şi aşa de silitoare“…
Unii dintre elevi se prezintă prin schiţe de autoportret, aşa cum îşi aduc aminte că erau ei, în timpul anilor de şcoală. În clasa a noua, elevii de astăzi citesc Romanul adolescentului miop, în care Mircea Eliade evocă anii de liceu, petrecuţi la Spiru Haret. La întâlnirile organizate peste timp, mulţi dintre absolvenţi consideră că îşi pot preţui anii tinereţii, prin trimitere la felul cum se ştiau că fuseseră ca elevi. De pildă, în volumul Amintiri din şcoală – promoţia Spiru 66, (Niki Mircea Lerescu, Mihai Vasilescu, Ed. Naţional, 2011).
Dar, dincolo de literatură, a realiza un portret al elevului rămâne o încercare dificilă. Cei mai binevoitori vor identifica trăsături pozitive, vor aprecia faptul că elevul din zilele noastre este autonom, conştiincios – atunci când vrea el şi îl interesează în mod special subiectul abordat –, comunică bine, se informează cu uşurinţă etc. Cei mai critici vor observa că uneori elevul apare ca un vânător de note, comod din cale afară, constată că nu are răbdare să aprofundeze prin studiu o anumită tematică, acţionează conjunctural şi aşa mai departe.
O linie moderată ar fi aceea după care, de fapt, ceea ce contează este relaţia profesor-elev; rolul modelator al dascălului este determinant. Sunt profesori care se înţeleg bine şi cu cele mai dificile clase, remarcă la elevii lor disponibilitatea, pe care o pot valorifica din punct de vedere educaţional-formativ; iar alţii, care au dificultăţi în relaţionarea cu elevii, indiferent despre ce fel de elevi este vorba, observă doar limitările, neajunsurile, mai mari sau semnificative, dar care îi împiedică oricum să-şi atingă scopurile educaţionale. Se poate admite că personalitatea unui om este caleidoscopică şi totul este să luminezi o faţetă de o anume calitate, iar nu de alta. Deci, mai de grabă, contextul socio-cultural determină ca, din potenţialul de care dispune un elev, să fie stimulat să iasă la iveală un anumit mod de a fi, să declanşeze o formă benefică de actualizare, de manifestare comportamentală.
Dar despre ce tip de portret este vorba? Poate fi unul obţinut prin aplicarea unor teste de aptitudini şi care are rolul de a sprijini orientarea şcolară şi profesională. Sau un portret realizat de către profesorul diriginte, conform unei fişe de caracterizare a elevului, în care sunt consemnate şi aspecte privind stilul lui de muncă (sistematic, ritmic, sau inegal, neglijent etc.), creativitatea, sârguinţa, conduita şi disciplina la lecţii, modul în care participă la viaţa colectivului, ce trăsături de personalitate are (temperament, caracter, aptitudini, dispoziţie generală afectivă, echilibru emoţional etc.), apoi care îi sunt interesele.
O altă abordare, mergând pe linia generalizărilor, ne poate conduce la un alt tip de portret, acela al elevului ideal, pe care orice profesor şi-l doreşte la clasă. Dar, în fapt, ştim că un astfel de elev reprezintă doar o proiecţie pozitivă, cu rol motivant, dar că în realitate există o diversitate de individualităţi, cu personalităţi aparte, iar a compara între specificitatea fiecăruia şi varianta idealizată poate fi păgubitor pentru susţinerea activităţii didactice în ansamblu.
Dacă este să ne referim sub aspect statistic, aşa cum reiese din datele validate la nivel european, elevul din ţara noastră începe perioada de şcolaritate obligatorie la șase ani, şi are o speranţă de viaţă şcolară de 15,8 ani (dintr-o perioadă teoretică de 21 de ani, în intervalul 3-23 de ani).
Din publicaţia digitală EUROSTAT – Viaţa femeilor şi bărbaţilor în Europa – Un portret statistic (https://ec.europa.eu/epale/ro/content/eurostat-viata-femeilor-si-barbatilor-europa-un-portret-statistic), realizată în colaborare cu Institu-tele Naţionale de Statistică (www.insse.ro/cms/Women_and_man/index.htm) şi organizată în trei capitole: Trăim, creştem, îmbătrânim; Învăţăm, muncim, câştigăm; Mâncăm, facem cumpărături, navigăm pe internet, socializăm, aflăm în mod comparativ aspecte de viaţă cotidiană ale femeilor şi bărbaţilor în diferitele ţări europene. Astfel, se menţionează că în România femeile îşi iau primul serviciu la 25 de ani, când părăsesc şi casa părintească, la 25,8 ani se căsătoresc la 26,8 ani şi au primul copil la 26,3 ani, iar speranţa de viaţă este de 78,7 ani. Bărbaţii au primul serviciu la 24 de ani, părăsesc casa părintească la 30,3 ani, prima căsătorie o fac la 30,3 ani, speranţa de viaţă este de 71,5 ani.
În documentul citat se precizează că femeile au un nivel mai bun de educaţie decât al bărbaţilor (33% din femeile din UE sunt absolvente de învăţământ superior, comparativ cu 29% din bărbaţi), dar rata de ocupare a bărbaţilor este mai mare, de 72%, faţă de aceea a femeilor care este de 61% (în 2016). În mod complementar, rata şomajului a fost de 8,7% pentru femei, 8,4% pentru bărbaţi. Deci, deşi femeile au în medie studii superioare în mai mare pondere decât bărbaţii, acest aspect nu are un corespondent direct pe piaţa muncii.
Putem să observăm că s-a schimbat ceva în mod semnificativ în dinamica vieţii celor care trăiesc în societatea contemporană spre deosebire de societăţile trecute: încep munca mai târziu, se detaşează de suportul familiei mai târziu, se căsătoresc (dacă aleg să facă acest lucru) mai târziu, devin părinţi mai târziu. Toate acestea nu corelează neapărat cu speranţa de viaţă mai ridicată. De aici însă putem deduce că există încă din perioada de şcolaritate anumite cauze. Ce se întâmplă cu elevii de astăzi în şcoală, dacă, în calitate de cetăţeni majori, tind să-şi asume responsabilităţile vieţii mai târziu decât părinţii lor? Poate că mediul socio-economic informatizat determină întârzierea respectivă, având aşteptări pe piaţa muncii de o mai mare complexitate decât cele ale societăţilor industriale şi agricole. O posibilă explicaţie ar fi că reperele valorice postmoderne, cu accent pe individualitate şi consumerism, influenţează modul în care tinerii îşi proiectează un drum în viaţă. O alta pune sub semnul întrebării continuitatea între activitatea de formare realizată în perioada de şcolaritate şi aceea efectivă în piaţa muncii,  integrarea funcţională a tinerilor în societatea reală.
Fiecare dintre noi întâlneşte anumite categorii de elevi (de exemplu, cu performanţe şcolare constante sub nivelul unei anume note, sau elevi care nu coboară în nicio circumstanţă sub un standard onorabil), iar de aici putem presupune că avem imagini semnificativ diferite privind portretul elevului.
Prof. dr. Cristina ȘTEFAN,
Colegiul Naţional Spiru Haret, Bucureşti