Există asemănări și convergențe între formarea unui viitor politolog și cea a unui viitor jurnalist?

De bună seamă. În România, atât științele politice, cât și jurnalismul sunt specializări academice de dată relativ recentă, marcate de ruptura ideologică și epistemologică de posibilele lor precursoare, cursurile de la Academia „Ștefan Gheorghiu“ destinate cadrelor de partid.

Una dintre consecințele acestei rupturi a fost aceea că mare parte dintre formatorii pentru profesiunile de politolog și de jurnalist s-au format în alte specializări decât cele dedicate aces­tora. Însuși grupajul de față ilustrează elocvent această situație, la patru decenii de la căderea comunismului.

Cristian Preda, actualul decan al Facultății de Științe Politice, și-a luat licența în filosofie, absolvind studii masterale în același domeniu la Paris și abia în final obținând o diplomă de doctor summa cum laude în științe politice la „École des hautes études en sciences sociales“ din Paris.

Colegul său Ioan Stanomir este dublu licențiat în drept și litere, cu doctoratul în științe juridice.

Antonio Momoc, și el decan al unei facultăți din Universitatea din București, este, la rândul său, posesor al unei duble licențe, în jurnalism și în științe politice, cu studii masterale absolvite deopotrivă în științe ale comunicării și cu un doctorat în sociologie. „Coechipierul“ său, Daniel Nica, și-a obținut licența în teologie și în filosofie, absolvind apoi un master în domeniul din urmă, în care și-a dat și doctoratul.

Mircea Toma are, atât prin licență și doctorat, cât și prin activitatea de cercetare derulată în primii ani de după finalizarea studiilor, formație de psiholog, însă a ajuns să-și complinească vocația de ziarist și de „supraveghetor“ al presei românești prin cursuri academice, la Universitatea din București, Școala Națională de Științe Politice și Administrative și Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj în domeniile jurnalism, științe politice și științe ale educației.

O a doua trăsătură de convergență o reprezintă un soi de „crossing-over“ ca­­racteristic mediului profesional ro­­mânesc din deceniile postcomuniste: mare parte dintre politologi aspiră să devină jurnaliști, clienți permanenți ai unor instituții mass-media, sub titulatura de „analiști politici“, în vreme ce, în rândul jurnaliștilor, se remarcă o tendință simetrică de a-și valida cariera în ipostază de „comentatori politici“, de unde și melanjul practicat frecvent în diverse emisiuni televizate de voci venind dinspre presă cu „expertiza“ mediilor academice.

În fine, o a treia chestiune de luat în seamă este relația dintre instituțiile de formare specializate și selecția profesională. Dintr-un motiv sau altul, puțini absolvenți de științe politice ajung să lucreze efectiv în zona „fierbinte“ a politicului, tot așa cum puțini absolvenți de jurnalism devin star-uri mediatice.

Este, această trăsătură din urmă, un subiect de meditație. Poate veni o posibilă explicație și dinspre considerente de natură etică? Foarte probabil. Grupajul pe care vi-l propunem poate fi înțeles și ca o primă schiță a unui eventual răspuns.

Prof. dr. Liviu PAPADIMA – Facultatea de Litere, Universitatea din București

Articol publicat în nr. 41-42-43 al revistei Tribuna Învățământului