Ploaie de medalii pentru elevii români la Olimpiada Internațională de Lingvistică din Brazilia

Ploaie de medalii pentru elevii români la Olimpiada Internațională de Lingvistică din BraziliaO medalie de aur, trei medalii de argint, o medalie de bronz și două mențiuni de onoare este palmaresul elevilor români la Olimpiada Internațională de Lingvistică (IOL) din Brazilia. Anunțul a fost făcut miercuri, 31 iulie, de ministrul Educației, Ligia Deca, pe pagina de Facebook.

Aceasta i-a nominalizat pe elevii care au obținut medaliile: Luiza-Teodora Mihai, de la Colegiul Național Iași – medalie de aur; Matei Chirilă, Liceul Teoretic „Nicolae Bălcescu”, Cluj-Napoca – medalie de argint; Mihaela Anghel, Liceul Teoretic „Alexandru Ghica”, Alexandria – medalie de argint; Karina-Adriana Stăncescu, Colegiul Național „Carol I”, Craiova – medalie de argint; Elena Păvăloaia, Colegiul Național „Sfântul Sava”, București – medalie de bronz.

În ceea ce privește mențiunile de onoare, acestea au fost obținute de către elevii Ioana Steliana Barbu, de la Colegiul Național „Spiru Haret” din Tulcea și Sergiu Manea, de la Colegiul Național Pedagogic „Carmen Sylva” din Timișoara.

Din lot au mai făcut parte a mai făcut parte Ioana Stănoiu, de la Liceul Internațional de Informatică București, prima clasată la etapa națională.

Lotul României a fost pregătit de Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan-Al. Rosetti” al Academiei Române și de Universitatea din București și a fost însoțit de Roxana Preda, asistent universitar doctor la Universitatea din București, de Paul Helmer, cadru didactic asociat la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Team Leaders, și Mihai Bratu, student la Universitatea Tehnică din Delft și medaliat la 3 dintre edițiile anterioare ale competiției, se mai precizează într-un comunicat de presă.